TITUS CORLĂȚEAN DISTINS CU ORDINUL DE ONOARE, LA CHIȘINĂU

September 17, 2014

Titus Corlatean Ordinul de onoare 1

În cursul prezenţei la Chişinău, unde a co-prezidat la 1 septembrie 2014, alături de secretarul de stat pentru afaceri europene în MAE francez, Harlem Désir, cea de-a noua reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), ministrul Titus Corlăţean a fost decorat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Ordinul de onoare, pentru contribuţia de excepţie la susţinerea obiectivului strategic de integrare europeană al Chişinăului.

Distincţia a mai fost acordată, în cursul aceleiaşi ceremonii, miniştrilor afacerilor externe ai Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei.

Titus Corlatean Ordinul de onoare 2

De asemenea, în marja participării la reuniunea GAERM, ministrul Titus Corlăţean a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai conducerii partidelor pro-europene din Republica Moldova.

Evenimentul s-a bucurat de o importantă participare a Statelor Membre, la nivel de ministru, secretar de stat, ambasador. Au fost prezenţi, între alţii, Federica Mogherini, ministrul afacerilor externe al Italiei (stat care asigură Preşedinţia semestrială a Consiliului UE), desemnată recent drept Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Štefan Füle, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Luis Felipe Fernández de la Peña, director general în Serviciul European pentru Acţiune Externă. La lucrări au luat parte preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman.

Subiectul principal al discuţiilor a fost analizarea pregătirilor şi necesităţilor de asistenţă pentru implementarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, lansată începând chiar cu 1 septembrie 2014. Totodată, au fost examinate priorităţile de reformă avute în vedere în acest context de autorităţile de la Chişinău, menite să asigure fructificarea deplină, de către toţi cetăţenii Republicii Moldova, a avantajelor oferite de noul cadru al relaţiilor cu Uniunea Europeană.

În intervenţia sa, ministrul Titus Corlăţean a subliniat avansul semnificativ pe drumul european atins în acest an de Republica Moldova, materializat prin ducerea la îndeplinire a obiectivelor majore fixate la momentul asumării ferme a orientării proeuropene: liberalizarea procesului de vize (28 aprilie), respectiv semnarea (27 iunie) şi ratificarea (2 iulie) a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Succesele Chişinăului sunt paşi istorici pentru modernizarea societăţii din Republica Moldova şi pentru apropierea sa de Europa. Sunt reuşite ce se datorează, în primul rând, autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova. Eforturile lor consecvente, voinţa de a urma neabătut opţiunea europeană, în pofida tuturor dificultăţilor, au primit astfel recunoaşterea meritată. Am încredere că anul 2014 va consemna ancorarea definitivă a Republicii Moldova pe traseul european, astfel încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să atingem obiectivul final al acestui proces – integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană” a declarat ministrul Titus Corlăţean.

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei române a făcut un apel pentru menţinerea în atenţie şi analizarea, de către Statele Membre şi instituţiile comunitare, a impactului evoluţiilor regionale asupra Republicii Moldova. A solicitat, în acest context, acordarea întregului sprijin şi asistenţei concrete necesare partenerilor de la Chişinău în vederea implementării cu succes a Acordului de Asociere, inclusiv în ce priveşte oportunităţile economice deschise pentru Republica Moldova pe piaţa europeană. A evidenţiat importanţa inaugurării, la 27 august, în prezenţa prim-miniştrilor României şi Republicii Moldova, a gazoductului Iaşi-Ungheni, care conectează statul vecin la Uniunea Europeană, prin intermediul României.

Titus Corlatean Ordinul de onoare 3

Participanţii la reuniune au transmis un mesaj comun, de susţinere fermă pentru opţiunea europeană a Chişinăului. A fost recunoscută complexitatea momentului actual, marcat de criza din estul Ucrainei, de restricţiile comerciale impuse la exportul produselor agricole din Republica Moldova pe piaţa rusă, precum şi de apropierea alegerilor legislative din statul vecin. Aceşti factori vor impune în perioada următoare Chişinăului un efort riguros, coerent şi determinat pentru îndeplinirea obiectivelor sale europene.

Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM) este un mecanism ministerial cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României, cu sprijinul Franţei, care s-a dovedit eficient în promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană. În mod tradiţional, reuniunile Grupului, la care sunt reprezentate toate Statele Membre, au loc la Bruxelles sau Luxemburg, în marja întrunirii Consiliului Afaceri Externe.

Advertisements

Titus Corlățean: UNIREA O FACE DUMNEZEU!

September 7, 2014

titus-corlatean2

“Unirea o face în primul rând Dumnezeu prin ceea ce spune oamenilor și politicienilor, eu sunt creștin și o spun de fiecare dată fără rezervă. Evident că cetățenii informați, cei de aici din Republica Moldova, mai ales prin tânăra generație își redescoperă rădăcinile românești. Astăzi sărbătorim limba română, și la dumneavoastră, și la noi în România. Și în ambasadele românești am dat instrucțiuni, sunt foarte multe evenimente culturale. Știind că avem aceiași rădăcină, suntem aceeași familie, și vorbim aceeași limbă, este firesc să ne gândim la un viitor împreună. Clasa politică trebuie să aibă o anumită viziune, și realistă, ținând cont de ce se întâmplă în clipa de față, dar să lucreze spre binele comun, și politic, și economic. Și până la urmă, frații, chiar dacă la un moment dat niște puteri au dorit să-i separe, sunt aceeași frați. Ei trăiesc împreună, comunică și sunt convins că vom fi împreună atunci când va veni momentul”.

http://unimedia.info/stiri/video-titus-corlatean-unirea-o-face-dumnezeu-81274.html


VICTOR PONTA: LA MULȚI ANI, REPUBLICA MOLDOVA!

August 27, 2014

Drapele RO RM

Primul ministru al României, Victor Ponta, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, depunând buchete și coroane de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, cu ocazia Zilei Independenței.

Din delegația de la București mai fac parte ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, ministrul Agriculturii Daniel Constantin și secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Anul acesta domnul prim-ministrul Victor Ponta este prezent pentru a doua oară la Chișinău cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

În urmă cu câteva minute, premierul Victor Ponta a postat următorul mesaj pe contul său de facebook:

”Este pentru prima dată când Republica Moldova își aniversează independenta ca stat asociat la Uniunea Europeană. Acum viitorul Republicii Moldova este strâns legat de Europa și țara se poate bucura de identitatea europeană la care istoria, cultura și valorile noastre comune îi dau dreptul.

Întotdeauna am insistat să avem proiecte concrete la care să lucrăm împreună cu frații noștri de peste Prut. Unul dintre cele mai importante, în actualul context internațional, este obiectivul independenței energetice, iar construcția gazoductului este un pas istoric în acest sens. Suntem pe drumul cel bun.

La multi ani Republicii Moldova!”

Ponta la Chisinau 1

Ponta la Chisinau 3

Ponta la Chisinau 2

Ponta la Chisinau 4


IMPORTANT! DECLARAȚIA MINISTRULUI DE EXTERNE TITUS CORLĂȚEAN PRIVIND MOLDOVA

August 19, 2014

BASARABENII RECUNOSCĂTORI GUVERNULUI ROMÂNIEI

July 10, 2014

Ponta Barrosso Leanca

România a fost întotdeauna alături de Republica Moldova în parcursul ei european. Semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 se datorează sprijinului constant, plenar și eficient de care Chișinăul s-a bucurat din partea Bucureștiului. Solidaritatea cele două capitale ale noastre în contextul european actual este o realitate funcțională, orientată spre o tot mai strânsă apropiere a malurilor stâng și drept ale Prutului.

România este primul stat din cele 28 ale UE care a ratificat Acordul de asociere al Republicii Moldova.

Ponta Barrosso Leanca 1

Prin semnarea Acordului de asociere cu UE, Prutul, care ne-a separat atâta amar de vreme de Patria noastră istorică România, devine un râu care ne unește cu frații noștri deja aflați în comunitatea europeană.

Cortina de pe Prut a căzut odată cu anularea regimului de vize cu UE, anulare pentru care a pledat energic și consecvent Guvernul de la București prin intervențiile personale ale primului ministru Victor Ponta și a ministrului Afacerilor Externe Titus Corlățean, inclusiv prin vizite comune la Bruxelles cu oficiali de prim rang de la Chișinău. Astfel, ne bucurăm de cea mai mare deschidere și de cel mai mare sprijin de până acum din partea României și a întregii Uniunii Europene.

Corlatean German

Obiectivul nostru țintește o perspectivă mai îndepărtată, de regăsire pentru totdeauna cu frații noștri de același neam, limbă, credință și simțire în interiorul Comunității Europene. Avem asigurările ferme ale domnului prim-ministru Victor Ponta și ale domnului ministru al Afacerilor Externe Titus Corlățean de urmărire constantă a acestui scop strategic, până la atingerea lui și ștergerea oricăror linii nedrepte de separare a fraților de o parte și de alta a Prutului.

Corlatean Timofti

Guvernul României, în frunte cu primul ministru Victor Ponta, este adeptul faptelor înaintea vorbelor. Regăsirea noastră în același spațiu politic, economic, cultural și spiritual presupune multă muncă, înțelegere, înțelepciune, dedicație, pragmatism, realism, pricepere, viziune strategică și acțiune concretă. O singură faptă face mai mult decât o mie de cuvinte.

Corlatean Corman

Faptele Guvernului Victor Ponta nu au întârziat să vină. Actualului guvern al României îi aparțin cele mai multe fapte concrete și importante, cu bătaie lungă, menite să strângă tot mai mult relațiile dintre stânga și dreapta Prutului.

Construirea gazoductului Iași-Ungheni, precum și a Liniei electrice de tensiune înaltă pe segmentul Fălciu-Gotești reprezintă proiecte strategice menite nu doar să interconecteze sistemele energetice ale Bucureștiului și Chișinăului, ci să limiteze dependența economică și politică a Republicii Moldova de furnizorii monopoliști din răsărit.

Start Gazoduct

Demararea construcției podului auto peste Prut la Cantemir-Fălciu, cu utilizarea construcției vechiului pod feroviar, drumul până la București scurtându-se cu 140 de kilometri dus-întors, este de asemenea o faptă concretă care va avea un impact pozitiv, dinamizator, asupra relațiilor umane, economice și turistice dintre românii separați altădată pe nedrept de sârma ghimpată de la Prut.

GazoductConstruirea altor poduri peste Prutul reunirii noastre reprezintă proiecte care au ajuns pe masa Guvernului Ponta și pentru care se vor găsi mijloacele necesare. Aceste subiecte au fost discutate și la ultima întâlnire de la Palatul Victoria a premierului Victor Ponta cu președinții tuturor raioanelor din Republica Moldova.

Aceste proiecte cu caracter economic, dar cu mize suplimentare sociale și politice, sunt completate de alte proiecte de importanță majoră derulate de Guvernul Ponta în domeniile cultural, social, educațional și spiritual.

Ponta Timofti

Constatăm cu satisfacție și bucurie că în ultimul secol domnul Victor Ponta este prim-ministrul României care a întreprins cele mai multe vizite oficiale și de lucru în stânga Prutului, ca dovadă concretă a importanței speciale pe care Bucureștiul i-o acordă relației privilegiate cu Chișinăul.

Totodată, facem cunoscut că actuala putere de la București a creat un Grup de lucru, format din toți deputații și senatorii din județele limitrofe Basarabiei, pentru identificarea și soluționarea practică a problemelor de pe malul stâng al Prutului. Acest Grup de lucru al deputaților și senatorilor PSD s-a convocat deja o dată la Chișinău și urmează să se convoace din nou, în data de 11 iulie 2014, la Cantemir, cu participarea factorilor administrativi din regiunea de sud.

Pentru tot sprijinul de care ne bucurăm acum mai mult decât niciodată din partea Guvernului Ponta, doresc să exprim de aici, din inima Basarabiei, recunoștința noastră, a tuturor. Mulțumim, România! Mulțumim, domnule prim-ministru Victor Ponta! Mulțumim, domnule ministru al Afacerilor Externe Titus Corlățean! Știm că putem miza în continuare pe solidaritatea dumneavoastră deplină cu Basarabia.

Victor Alexeev,

Președinte al Organizației PSD România în Republica Moldova


TITUS CORLĂȚEAN A PROPUS O REUNIUNE A MINIȘTRILOR DE EXTERNE AI UE, LA CHIȘINĂU

June 17, 2014

TÂRGUL ”FABRICAT ÎN BASARABIA”, LA SENATUL ROMÂNIEI

June 16, 2014