ÎN MEMORIA DEPORTĂRILOR

November 20, 2012

În memoria deportărilor. Bunicul meu matern, Sava Ciobanu, a fost deportat în Siberia, la 6 iulie 1949. A revenit din GULAG abia după moartea criminalului Stalin.

Advertisements

SERIALUL „MEMORIALUL DEPORTAŢILOR” DIFUZAT LA CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA CAHUL

November 2, 2012

La iniţiativa Consulatului General al României la Cahul, Televiziunea Română a realizat un serial dedicat deportărilor din perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953. Începând de joi, 1 noiembrie 2012, timp de 10 săptămâni, la orele 19:30, în cadrul emisiunii Lumea şi noi, la TVR Internaţional, vor fi difuzate mărturiile impresionante ale unor persoane ce au supravieţuit deportărilor, dar şi istoria acestui fenomen.

O echipă a TVR, condusă de istoricul Filaret Acatrinei, s-a deplasat în Republica Moldova pentru două sesiuni de filmări necesare producerii acestui serial documentar istoric, pe tema deportărilor din perioada ocupării Basarabiei de către trupele sovietice. În cadrul documentarului au fost înregistrate mărturiile a 20 de foşti deportaţi din anii 1941 şi 1949, aceştia având documente şi fotografii din perioada respectivă, care au fost puse la dispoziţia echipei TVR.

Consulatul General al României la Cahul mulţumeşte, pe această cale, tuturor celor implicaţi în proiect şi care au susţinut eforturile de recuperare a istoriei.

Memorialul deportaților este un fel de continuare-completare pentru Memorialul Durerii – un serial documentar de televiziune în care a fost prezentată persecuția, închisorile, lagărele de muncă forțată, securitatea din perioada comunistă în România, realizat tot de TVR, al cărui principal producător a fost Lucia Hossu-Longin.

Memorialul Durerii a fost realizat în 120 de episoade, care au fost achiziționate de Biblioteca Congresului American și de arhivele Hoover. Au fost filmate peste 100.000 de minute cu supravietuițori ai închisorilor comuniste. O parte din cele 120 de episoade (dintre care pentru noi, basarabenii, cel care ne strânge din încheieturile inimii într-un mod aparte e episodul cu Paul Goma, desigur) le găsiți strânse pe un blog cu același nume, memorialul-durerii.blogspot.com.