ROMÂNIA NU-I RUSIA: 3,2 MILIOANE DE VOTANŢI BĂSESCU AU ÎNCEPUT ŞCOALA

September 18, 2012

Completez rândurile mele de ieri cu câteva rânduri adresate unui mahăr european care-mi produce greață. Îl cheamă Barroso.

Școlile, unele mai văruite, altele mai scâlciate, și-au deschis porțile. Emoții și înfrigurări. Părinți care pot acoperi cheltuielile și părinți care, cu toate că-și iau de la gură, nu izbutesc. Copii îmbrăcați cu hăinuțe noi și copii care astupă cu greu suferința că ei n-au. E, după atâtea bâlbe legate de câți suntem noi, românii, prima cifră care strivește și trimite la colț orice îndoială. 3,2 milioane de școlari au năvălit luni spre instituțiile de învățământ. Sunt înscriși, sunt prezenți, au date de naștere care-i arată minori. Deci avem 3,2 milioane de tineri școlari, tânăr școlar fiind și cel din clasa zero, înghesuit cam prea iute în bancă, îndesat cu nasul în niște responsabilități care-l cam depășesc. Emoțional, mai ales. Lor li se adaugă sugarii, lumea cu suzetă și biberon. Toți, absolut toți, în marea bătălie politică din această vară au fost socotiți de Barroso și de Merkel și de Reding, votanți ai lui Traian Băsescu. Ei, luați drept cetățeni cu drepturi depline, inclusiv la vot, neducându-se la vot au fost numărați drept simpatizanți ai demisului. N-am întâlnit minciună mai urâtă și porcărie electorală mai mare. Recensământul ultim ne-a arătat ca fiind 19 milioane de capete de locuitor. Cei care l-au reinstalat pe Băsescu la Cotroceni ne-au luat pe toți de votanți, adică de fraieri. Da, dar ce aveți cu copiii?

Doamnă Merkel, madam Vivian Reding, românii au și copii. Uitați-vă azi în curțile pline ale școlilor. Cum să le puneți în cârcă cvorumul, că adică au absentat la vot din iubire pentru Băsescu? Nu suntem un popor exclusiv major, din persoane de peste 18 ani. Copiii noștri și nepoții noștri ar vrea să iubească școala și cartea și o viață construită frumos, cum au citit ei în basme. Cum puteți spune că 8,5 milioane de votanți nu-s destui, nu-s jumătate plus unu sau plus zece, cum puteți număra, în această ecuație a umilinței, copiii noștri ca votanți băsiști prin neprezentare? Întrebați-i dacă-l iubesc pe cel care le-a tăiat laptele praf, pe cel care le-a sărăcit bunicii, pe cel care a îndatorat România încât și copiii copiilor lor se vor naște datori și săraci, întrebați-i dacă-l iubesc pe cel care-a desființat 3000 de școli, în procesul de modernizare a sărăciei împrăștiate pe coclauri și prin uitate cătune. Faceți un test de onoare și primiți răspunsul copiilor din România pe care i-ați băgat prematur, fără să le cereți acceptul, într-un joc electoral murdar.

Cetățene Barroso, de ce te bagi cu bocancii în viața unei țări pe care n-o cunoști decât din supușenia servitoarei românce pe care o ai în casă? Suntem, te anunț, o bucată importantă din Europa, iar România nu-i și n-a fost niciodată Băsescu și a lui Băsescu. România are suflet, Barroso, iar mecla ta insultătoare față de mine și de el și de noi și de votul nostru, te descalifică din demnitatea pe care pretinzi că o ai. Dacă te-aș întâlni, te-aș saluta cu huoo. Tu și câteva muieri portocalii, una de la noi, ați reușit performanța de a aduce în țara mea, care n-avea așa ceva, eurosceptici și chiar eurodușmani, mulți, din ce în ce mai mulți ai proiectului unional. E și pentru că vrei și vreți, într-un proiect care ucide democrația, să-l mențineți pe Băsescu și apoi, făcându-l premier, să-l recalificați Putin. Te anunț Barroso, până voi avea șansa să te întâmpin cu un ou clocit în frunte, că Băsescu nu-i Putin, nu pentru că n-ar avea destulă câinoșenie în el, ci pentru că România nu-i Rusia.

Lucian Avramescu

sursa: http://ampress.ro

Advertisements

ISTORICUL VOTURILOR PENTRU PREŞEDINŢII ROMÂNIEI: 1992-2012. Dinamica populaţiei României şi a electorilor din listele oficiale. Chestiunea CVORUMULUI

August 3, 2012

Infopolitic ne pune la dispoziţie cifrele oficiale privind alegerea ultimilor 3 preşedinţi ai României. Conform rezultatelor de la referendumul din 29 iulie, împotriva lui Traian Basescu au votat mai mulţi români decât pentru oricare dintre celelalte scrutinuri prezidenţiale precedente.

În condiţiile în care populaţia României, ca şi a tuturor ţărilor din regiune, a cunoscut un declin dramatic, listele electorale au rămas neschimbate. Vedeţi tabelul de mai jos care cuprinde: 1. datele recensămintelor generale ale populaţiei (cu roşu), 2. datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (cu albastru) şi 3. datele privind nunărul alegătorulor din listele de bază deţinute de Autoritatea Electorală Permanentă (cu verde).

Aceste informaţii sunt de luat în seamă din cauza impunerii obligativităţii cvorumului, o practică existentă doar în 3 state europene: Rusia, România şi Lituania. Comisia de la Veneţia consideră nedemocratică menţinerea pragului de participare la orice tip de scrutin şi insistă asupra eliminării lui.

Este uşor să tragem singuri concluzii logice.


ANALIZĂ – TRAIAN BĂSESCU ÎNVINS ŞI ÎN STRĂINĂTATE. A PIERDUT ÎN SUA, FRANŢA, GERMANIA, SPANIA, AUSTRIA, ITALIA, ANGLIA. A CÂŞTIGAT ÎN AFRICA, BASARABIA ŞI URUGUAY

August 2, 2012

Centralizarea voturilor din străinătate, prezentată de Autoritatea Electorală Permanentă, arată că preşedintele suspendat a pierdut încrederea românilor din străinătate, chiar şi acolo unde, în mod tradiţional, se bucura de o largă simpatie. Spania, Franţa, SUA sunt doar câteva exemple (vezi tabelul). Procentele reprezintă masa electorală prezentă la urne, singura care contează în procesul democratic, bazat pe responsabilitate şi implicare. Totuşi, Traian Băsescu a repurtat şi patru victorii: Kenia, Libia, Republica Moldova şi Uruguay.

Comparativ cu referendumul de suspendare din urmă cu cinci ani, când au fost organizate secţii de votare şi în străinătate, diferenţa de prezenţă la urne faţă de anul 2012 este nesemnificativă. Dacă în 2007 numărul voturilor valabil exprimate ale disporei au fost de 75.027, în 2012 acestea au ajuns la 72.362, motiv pentru care se poate afirma că invitaţia la boicot, pe acelaşi subiect electoral nu a funcţionat. În 2007, românii din străinătate votau masiv împotriva suspendării, 70.044 opţiuni, faţă de cele 4.741 voturi pro suspendare. Raportul s-a schimbat la 29 iulie a.c. (57.297 – DA, 15.066 – NU).

Referitor la votul din Republica Moldova, un bazin electoral recunoscut pro Traian Băsescu, în turul II al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 12.257 alegători din care 11.572 (94.82%) au votat cu acesta. Comparând prezenţa din 2009 cu cea din 29 iulie 2012 se poate spune că electoratul din R. Moldova este singurul care a urmat masiv îndemnul la boicot, dar a şi învins în scorul electoral. Totodată, R. Moldova este singura ţară în care Traian Băsescu şi-a menţinut neştirbită încrederea electorală.

La referendumul din 29 iulie, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a organizat 306 secţii de votare în afara ţării, faţă de cele 294 de la alegerile prezidenţiale din anul 2009.

sursa: http://dantomozei.ro


TRAIAN BĂSESCU – UN PREŞEDINTE NELEGITIM ÎN PRESA INTERNAŢIONALĂ. Vezi ce scriu Deutsche Welle, Wall Street Journal, Financial Times, New York Times, Le Figaro și Le Monde

August 1, 2012

Recenta reacție din partea presei internaționale la rezultatul referendumului demonstrează o schimbare importantă de percepție asupra evenimentelor politice recente din România. Deutsche Welle, Wall Street Journal, Financial Times, New York Times, Le Figaro și Le Monde, toate spun același lucru: chiar dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, legitimitatea sa ca Președinte este anulată de cele 7,4 milioane de voturi pe care le are împotrivă. Așadar, pe plan extern, rezultatul referendumului este că Traian Băsescu a suferit o puternică înfrângere de imagine. În schimb, tema așa-zisei lovituri de stat a dispărut de pe agenda publicațiilor.

Publicația germană Deutsche Welle, care i-a acordat un sprijin semnificativ lui Traian Băsescu în campania pentru referendum, lansează un apel puternic pentru demisia acestuia, considerând-o singura soluție pentru stabilitatea României: „Pentru ca ţara să se întoarcă la apele mai calme, există de fapt o singură opțiune: Băsescu trebuie să demisioneze şi să facă loc pentru alegerile prezidenţiale anticipate mai târziu în 2012, în paralel cu alegerileparlamentare care vor avea loc tot la acel moment. Este timpul pentru România să se despartă de vechiul stabiliment politic la 23 de ani după căderea dictaturii comuniste.

Wall Street Journal subliniază dificultatea trecerii de pragul de participare impus de cvorumul de 50%+1, deși “aproape opt milioane de oameni, sau aproximativ 46% din alegătorii ţării au participat şi 88% au votat împotriva domnului Băsescu.

Financial Times tratează subiectul din perspectiva greșelilor pe care Traian Băsescu le-a făcut în relația cu instituțiile statului și scoate în evidență lipsa acestuia de legitimitate în funcție. „În timp ce preşedintele probabil își va păstra slujba, scrie Financial Times, poziţia sa a fost slăbită de peste 7 milioane de voturi – 87% din total, care au fost date împotriva lui. Preşedintele nu a acţionat întotdeauna în modul neutru impus de Constituţie. În special, el a încercat să intervină în politica economică, prerogative care sunt în afara mandatului său. În plus, stilul său de viaţă luxos este dezaprobat de către alegătorii care se luptă cu austeritatea”.

New York Times atrage atenția că întoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni ar putea genera instabilitate politică în continuare, iar președintele „ar putea folosi autoritatea pentru a încerca să împiedice politicile Prim-ministrului Ponta.

Și analzia Le Figaro este în acord cu această idee. „Traian Băsescu va recâștiga locul la Cotroceni, însă legitimitatea sa iese grav afectată din acest referendum. Peste 87% dintre votanți s-au pronunțat pentru demiterea sa, sancționând astfel politica de austeritate asumată în 2010 de PDL, formațiunea șefului statului. Președintele nu este lipsit de vină pentru instabilitatea politică ce s-a făcut simțită mai mulți ani în România”, scrie publicația franceză.

Le Monde merge mai departe cu abordarea critică, remarcând greșelile pe care Traian Băsescu le-a făcut, precum încurajarea nepotismului: „Chiar Traian Băsescu a recunoscut că a comis “greşeli” în timpul mandatului său, inclusiv faptul că a permis ca fiica sa, Elena, poreclită “Paris Hilton din Carpaţi”, să participe la alegerile europene.

sursa: pesurse.ro

MULTIMEDIA: PESTE 9 MILIOANE DE ROMÂNI VOR PARTICIPA LA REFERENDUM, ÎN CIUDA SABOTAJULUI ŞI BOICOTULUI MINORITAR. SĂ FIM ÎNTR-O SUFLARE CU ROMÂNII DIN ŢARĂ!

July 27, 2012


Duminică, România va fi în mâinile tale! Votul tău este decisiv!

July 27, 2012

COMUNICAT

Organizaţia PSD România în Republica Moldova face apel către toţi cetăţenii români din vechiul pământ al Basarabiei, Transnistriei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, dar şi către toţi românii din diaspora noastră de răsărit, ca duminică, 29 iulie 2012, indiferent de opţiunile şi simpatiile politice, să manifeste spirit patriotic şi cetăţenesc, prezentându-se în număr mare la urnele de vot, în cadrul Referendumului Naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Statul de Drept se poate făuri sau consolida doar acolo unde există Democraţie! Cheia de boltă a Democraţiei este votul popular, efectul acestuia fiind cuantificat prin raportul majoritate-minoritate al voturilor exprimate. O Democraţie este cu atât mai profundă şi mai legitimă, cu cât votul popular exprimat aparţine unei părţi tot mai mari şi mai largi a populaţiei, care tinde spre totalitatea acesteia. Cine votează – contează! Iar cine nu votează, este ca şi inexistent.

Plecând de la aceste principii, îndemnul, ameninţarea sau fapta cuiva (persoană, grup, organizaţie etc.) de a descuraja sau împiedica exprimarea votului popular, constituie un Atentat la Democraţie, nu doar din punct de vedere moral, ci şi penal, după caz, aşa cum prevede legislaţia României.

Sondajele de opinie şi cercetările sociologice ne arată că Românii din ţara mamă vor ieşi la vot în număr mare, în ciuda încercărilor disperate ale preşedintelui suspendat de a se agăţa de putere în ultimul ceas, fugând de votul oamenilor şi recurgând ruşinos la provocarea „boicotului”, la limita penalului. Să ţinem cont de faptul că „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, conform articolului 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Majoritatea românilor doresc schimbarea. Pentru fiecare politician vine o vreme când acesta trebuie să plece, lăsând locul pentru alţii mai buni, mai responsabili, mai eficienţi în serviciul oamenilor şi al interesului naţional.

Să fim responsabili! Indiferent de opţiunea fiecăruia, DA sau NU, să mergem la vot! Soarta ţării noastre, România, se hotărăşte duminică, de ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!”.

România nu este a unui singur om cocoţat în copacul puterii. România este a noastră, a românilor! Să dovedim duminică acest adevăr simplu şi frumos, exprimându-ne votul!

Duminică, România va fi în mâinile tale! Votul tău este decisiv!

România este o ţară de iubit. Trăiască România şi românii din întreaga lume!

Organizaţia PSD România în Republica Moldova

Chişinău, 27 iulie 2012


Sondaj Public-Affairs: Peste jumătate dintre români merg la referendum; 65,8% vor vota pentru demitere, 8,2% vor vota împotrivă

July 27, 2012

Peste jumătate dintre români se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie, iar mai mult de 65% vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, relevă un sondaj Public-Affairs, realizat în perioada 24 – 26 iulie, transmis vineri AGERPRES.

Potrivit cercetării sociologice, prezenţa estimată la vot pentru populaţia rezidentă în România este de 63%. Prezenţa estimată la vot din listele electorale este de 52,5%.

65,8% dintre subiecţi au declarat că vor vota ‘da’ la referendum, în timp ce 8,2% susţin că vor vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 26% din cei intervievaţi nu s-au decis cum vor vota.

Un procent de 80% dintre subiecţi s-au declarat foarte nemulţumiţi (45%) şi destul de nemulţumiţi (35%) de activitatea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte, în timp ce doar 17% sunt destul de mulţumiţi şi 3% – foarte mulţumiţi de acesta.

De asemenea, 95,7% dintre respondenţi au declarat că recomandarea PDL de boicotare a referendumului şi neparticipare la vot a fost luată doar pentru a evita demiterea lui Traian Băsescu, în timp ce doar 4,3% au susţinut că este o decizie în interesul României.

Sondajul, realizat de Public-Affairs, în perioada 24 – 26 iulie, are o marjă de eroare de plus/ minus 2,75% (la un interval de încredere de 95%) şi a fost realizat pe un eşantion de 1.273 de subiecţi de 18 ani şi peste, eşantion probabilistic, multistadial, stratificat, pe baza rezultatelor provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011, precum şi a datelor INS privind populaţia. Sondajul a fost realizat din surse interne ale Public-Affairs, prin metoda CATI.

AGERPRES

Vineri, 27 Iulie 2012, 10:51