AMERICANII ÎL LASĂ DIN BRAŢE PE BĂSESCU. VOTUL DE LA REFERENDUM SCHIMBĂ POZIŢIA SUA

October 4, 2012

Declaraţia lui Philip Gordon, care spunea că este previzibilă o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, sunt interpretate în dublă cheie de specialişti. Vlad Nistor, directorul Institutului Diplomatic Român, consideră că SUA şi-a reconsiderat puţin poziţia după referendum, probabil luând în considerare votul a 7,4 milioane de români. Antonio Momoc, specialist în comunicare susţine că intervenţia lui Gordon ar putea fi o strategie de sprijnire a dreptei din România în vederea alegerilor.

Domnul Philip Gordon ştie că este posibilă o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Mai ales dacă USL scade puţin, iar Băsescu refuză să le dea premierul, este posibilă o nouă suspendare. Intervenţia lui Gordon poate fi interpretată şi ca un semnal clar de sprijin al dreptei, mai ales că este făcută în plină campanie electorală”, a explicat Antonio Momoc.

Philip Gordon a explicat că SUA nu se opune unei noi suspendări, dar trebuie respectate procedurile constituţionale. ”Suntem la curent cu intențiile unor politicieni de a organiza un nou referendum pentru a-l înlătura pe președintele Traian Băsescu, însă trebuie respectate procedurile constituționale”.

Vezi aici declaraţia lui Philip Gordon:

”În mod clar, continuăm să urmărim România foarte strâns. Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale. Dacă preşedintele este nepopular, iar mandatul său nu reflectă voinţa populară, atunci alegerile libere şi corecte sunt modul în care trebuie adresată aceasta. Şi dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democraţie puternică şi partener al SUA va continua să crească”, a afirmat oficialul SUA.

Declaraţia sa a fost făcută într-un briefing de presă la sfârşitul săptămânii trecute, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist român despre ce ar trebui să facă România în viitor pentru a-şi recâştiga încrederea şi dacă Washingtonul mai este îngrijorat cu privire la situaţia din România.

”Îngrijorările noastre în acest caz particular au avut de-a face, aşa cum bine ştiţi, cu eforturile de a schimba rezultatele aparente ale referendumului de demitere a preşedintelui. Am fost şi suntem foarte atenţi să nu interferăm în afacerile interne ale României, însă am vrut să fie clar că lumea, comunitatea internaţională, nu va considera legitimă schimbarea procedurilor de vot după desfăşurarea referendumului şi în contradicţie cu ceea ce Curtea Constituţională a hotărât. Am subliniat importanţa respectării oricărei decizii a Curţii Constituţionale, iar acesta a fost testul credibilităţii democraţiei din România. Şi sunt mulţumit că pot spune că aceasta este ceea ce şi guvernul a făcut în cele din urmă. Cu toate că am auzit despre posibile fraude ale votului şi deliberări despre un potenţial refuz de a accepta hotărârea Curţii Constituţionale, Curtea a decis, listele de votanţi care au fost folosite au fost respectate, iar preşedintele suspendat a fost reinstaurat conform statului de drept. Iar acesta este rezultatul corect”, a argumentat Gordon.

Oficialul Departamentului de Stat declara şi în urmă cu o săptămână că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.

De asemenea, Gordon a evidenţiat că alianţa SUA cu ţările Europei Centrale are rădăcini şi în angajamentul comun de a respecta valorile democratice. “Deoarece alianţa noastră este bazată pe aceste valori comune, nu am avut rezerve de timiditate în a aminti partenerilor noştri de obligaţiile lor de a promova şi proteja principiile democratice”, a mai spus Gordon.

Dacă s-ar aplica aceleaşi reguli ca la referendumul din 29 iulie, rezultatul ar fi probabil acelaşi. Conform ultimelor sondaje, USL este în scădere, iar Traian Băsescu apelează la strategia devenită deja clasică. Evită ieşirile publice de la Cotroceni pentru a nu da naştere la noi conflicte politice.

“Forţând puţin nota putem spune că SUA l-a lăsat din braţe pe Băsescu. Este puţin forţat, dar putem spune şi asta. Au văzut şi ei votul a 7,4 milioane de români. Îşi nuanţează poziţia şi ne îndeamnă să respectăm legea, dar nu intervin în favoarea lui Băsescu”, a explicat şi Vlad Nistor.

Lucian Negrea şi Crişan Andreescu

sursa: dcnews.ro

Advertisements

DEZBATERE ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN PE TEMA REFERENDUMULUI DIN ROMÂNIA

September 13, 2012

Propaganda portocalie a suferit un eşec major. Tema „Europa critică derapajele guvernanţilor” a devenit istorie. Liderii a peste 50% dintre europarlamentari au arătat care este situaţia reală din România şi au criticat prestaţia lui Traian Băsescu.

Discursurile liderilor socialişti şi liberali

Hannes Swoboda (lider al socialiştilor europeni): Imediat după intervenţia Comisiei şi, de altfel, şi înainte de intervenţia Comisiei, am spus că voi respecta ceea ce constată Comisia. Deci, nu vreau să… Dar o poziţie ca a dumneavoastră, domnule Weber (PPE – n.a.), sau a colegului Daul vizvi de Ungaria, nu am auzit niciodată, pentru că evident că din afară aţi luat partea preşedintelui Băsescu, fără să ţineţi seama de opinia poporului român. Doamnă vicepreşedinte, vă apreciez foarte mult în multe aspecte, dar prin observaţiile dumneavoastră, astăzi, aţi pus iar sub semnul întrebării obiectivitatea Comisiei, pentru că aţi vorbit de mai multe ori despre o lovitură de stat parlamentară. Aceasta este o contradicţie în sine. Nu este vorba despre o lovitură de stat, pentru că există şi situaţii în care un preşedinte să poată fi suspendat prin decizia Parlamentului, fără referendum. Acum a avut loc şi un referendum şi dumneavoastră ştiţi foarte bine că Băsescu ştia la ce trebuie să se aştepte şi, de aceea, a insistat asupra introducerii cvorumului de 50%. Eu sunt împotriva acestei situaţii, dar Ponta, de fapt, şi-a respectat promisiunea, a respectat cvorumul. Să vorbeşti despre o lovitură de stat în aceste condiţii mi se pare total nedrept. De ce nu s-a reacţionat cu luni înainte faţă de faptele lui Băsescu? Comisia atunci a tăcut mâlc, iar acum spune că avem de a face cu un scandal. Aceasta nu este o reflectare a obiectivităţii şi eu cer să acţionaţi obiectiv. Şi încă un element, e foarte interesant: domnul Băsescu a fost ales de către 5,3 milioane. Acum, 7,4 milioane au fost pentru suspendare, deci l-au respins. Iată că, de fapt, sarcina unui preşedinte este ca oamenii să fie aduşi la un loc, să fie uniţi. De fapt, toata lumea trebuie să contribuie în acest sens. Eu nu văd care este, din acest punct de vedere, contribuţia lui Băsescu, pentru că 7,4 milioane înseamnă mult peste numărul celor care l-au ales. Asta ne spune ceva despre cât de popular sau de nepopular este un preşedinte. Şi boicotul pe care el l-a promovat în ce priveşte neparticiparea la referendum iarăşi vorbeşte de la sine. Deci, acel om, de fapt, nu şi-a asumat sarcinile pe care le-ar avea ca preşedinte. Mulţi români au privit atitudinea sa în acest sens şi aşa văd şi eu comportamentul preşedintelui.

Graham Watson (liderul liberalilor democraţi – echivalentul în PE al PNL): România ne dă un exemplu al dificultăţilor tranziţiei de la comunism, un preşedinte care se spune că a fost membru al Securităţii nu se aduce publicităţii trecutul şi cu 30 de ani mai târziu încă nu s-a putut elimina corupţia comunismului. Niciuna dintre părţi nu este foarte curată, din ceea ce s-a întâmplat şi nici Comisia Europeană. Nu este vorba de o lovitură de stat, nici în fraza dumneavoastră, o lovitură de stat parlamentară. Un Parlament ales de o majoritate a votat să suspende un preşedinte care a abuzat de puterea sa pentru că a încercat să transforme statul într-un stat prezidenţial şi nu o democraţie parlamentară. Chiar preşedintele a acceptat procedura atunci când a apărut în Parlament penru a răspunde la întrebări. Ce s-a întâmplat după aceea este stupefiant aproape. Este ca din poveşti. Suntem de acord cu Emil Constantinescu, în scrisoarea sa către preşedintele Schulz, că mandatul actual al preşedintelui român este ilegal. Numirile la Curtea Constituţională sunt politice, Transparency International, Freedom House şi alte organizaţii au avertizat în legătură cu situaţia precară a statului de drept. Nu este prima dată când domnul Băsescu a fost supus unui referendum. A schimbat Legea referendumului, însă prietenul său, Avocatul Poporului, a refuzat să chestioneze decizia Curţii Constituţionale. De ce Comisia insistă asupra unei reguli care nu se aplică în nicio altă ţară? În orice alt stat, dacă peste 50% dintre votanţi votează că preşedintele trebuie să plece, acel preşedinte pleacă, însă, în România preşeditntele vrea să îşi… PPE-ul vrea, în Europa, să îşi consolideze puterea şi primeşte în rândurile sale preşedinţi cum ar fi Berlusconi şi Băsescu. Socialiştii europeni s-au hotărât să nu ţină conferinţa la Bucureşti, ci la Bruxelles. Ştim că PPE-ul nu are acest simţ al ruşinii, pentru că l-au salutat şi l-au aplaudat pe prim-ministrul Orban timp de cinci minute. Au acelaşi spirit ca Saakaşvili. Vă amintesc de cuvintele domnului Adenauer: “Nu puneţi limite înţelepciunii umane, ci stupidităţii umane”. Doar dacă toate partidele europene sunt scrupuloase în legătură cu apărarea democraţiei şi statului de drept. Dacă acest lucru nu se întâmplă, viitorul Europei este în pericol. Cel mai bun lucru pentru România ar fi noi alegeri, atât parlamentare, cât şi prezidenţiale şi după aceea, o convenţie între toate partidele, pentru a stabili câteva reguli de bază în legătură cu comportarea într-o democraţie. Şi Uniunea Europeană, doamna comisar Reding, ar putea să reflecte în legătură cu avantajele unui sistem parlamentar şi nu prezidenţial.

În cadrul dezbaterii din Parlamentul European referitoare la situația politică din România, Cătălin Ivan, liderul eurodeputaților PSD, s-a adresat comisarului european Viviane Reding, căruia i-a solicitat să explice în fața „instituției care reprezintă direct cetățenii europeni” de ce „o regulă care nu este valabilă nicăieri în Uniunea Europeană a fost impusă României” și de ce „votul a 8,4 de milioane de cetățeni nu a contat deloc”.

„Doamnă comisar Reding, mă bucur că sunteți aici, pentru că aceasta este instituția care reprezintă direct cetățenii europeni. Aici trebuie să spuneți de ce votul a 8,4 milioane de cetățeni nu a contat deloc pentru dumneavoastră, de ce o regulă care nu este valabilă nicăieri în Uniunea Europeană a fost impusă României – și mă refer aici la cvorum. Cum a ajuns să fie puci parlamentar acțiunea a 7 grupuri parlamentare? Am tot respectul pentru dumneavoastră, dar îmi pare rău să vă spun că în aceasta vară ați acționat ca un agent electoral al lui Traian Băsescu. Prin declarațiile dumneavoastră ați prejudiciat foarte mult România. Poate ne explicați cum un referendum – deciziile CCR au arătat că acesta a fost corect – a devenit «lovitură de stat». Ați creat un precedent foarte periculos în Uniunea Europeană: ați reușit să impuneți un președinte împotriva voinței populare”, a susținut Cătălin Ivan la Strasbourg.

Norica Nicolai: Domnule preşedinte, doamnă Reding, eu n-am să consider dezbaterea de astăzi o dezbatere despre România, ci am să consider o dezbatere despre starea Uniunii şi democraţiei în UE. Despre asta este vorba, doamnă Reding. Este vorba de principiile şi valorile pe care dvs le-aţi reamintit, pe care românii, şi nu numai politicienii români, cetăţenii României le respectă şi aş dori să vă reamintesc una din obligaţiile fundamentale ale liderilor în UE şi ale cetăţenilor ei: aceea de a apăra democraţia, diversitatea culturală şi organizarea puterilor publice a statelor membre la nivel naţional. Aţi putea să-mi spuneţi, doamnă Reding, în mod concret, care sunt prevederile constituţionale pe care o procedură de suspendare prevăzută în Constituţia statului român au fost încălcate? Pentru că decizia Curţii Constituţionale spune foarte clar că procedurile constituţionale în acest demers de suspendare au fost respectate şi Curtea Constituţională a României a validat procedura constituţională. Mai mult, poporul a validat această procedură prin 7.4 milioane de oameni care au votat pentru demiterea unui preşedinte. Sigur, doamnă Reding, în UE poate popoarele nu contează pentru unii dintre dvs. Pentru majoritatea a celor care stăm în această sală contează, doamnă Reding! Pentru că aş dori să vă reamintesc ceea ce spunea Jean Monnet: “Nu veţi reuşi să faceţi mai multă Europă dacă veţi coaliza statele, ci va trebui să facem mai multă Europă unind oamenii”. Ceea ce s-a întâmplat în această vară, intervenţia dvs brutală în proceduri constituţionale, legitime şi legale în statul român n-a făcut decât să dezbine oamenii. Doamnă Reding, ca liberală, sunt pentru mai multă Europă, susţin o Europă a diversităţii, sunt convinsă că împreună vom fi mai puternici. Dar nu vom fi, doamnă, mai puternici printr-un partizanat politic manifest, nu vom fi niciodată mai puternici dacă ne privilegiem ideologiile şi familiile politice. Vom fi mai puternici, doamnă Reding atunci când vom şti ce înseamnă diversitate culturală, când vom cunoaşte ceva despre ţările pe care le judecăm, când le vom respecta tradiţiile şi mai ales când vom respecta principiile fundamentale ale UE.
Discursul doamnei europarlamentar Corina Creţu:

Tokes – prea cuviosul pastor al campaniei politice antiromâneşti (Revizioniştii maghiari din România au boicotat Referendumul din 29 iulie 2012)

August 1, 2012

Luni, europarlamentarul Laszlo Tokes a ţinut o conferinţă de presă care ne-a lămurit din nou, dacă mai era nevoie, asupra rolului jucat de Budapesta, personal de premierul Ungariei, Viktor Orban, în viaţa politică din România şi, mai presus de orice, în salvarea lui Traian Băsescu de la demiterea din postul de preşedinte, în urma referendumului ce avusese loc în ajun. Aşadar, „au salvat democraţia din România în varianta Băsescu” premierul budapestan, cel care a impus partidul-stat în ţara sa, a pus presa cu botul pe labe, este asociat la guvernare cu una dintre cele mai extremiste formaţiuni politice din Europa, şi cea mai antiromână personalitate din România – Laszlo Tokes! Pe scurt, a ieşit iarăşi în evidenţă faptul că amintitul fost pastor, ales europarlamntar din PARTEA ROMÂNIEI, acţionează ca şi cum s-ar afla deasupra acestui statut, pe care ceilalţi eurocolegi de-ai săi îl respectă cu sfinţenie, dacă, desigur, el mai ştie ce înseamnă acest ultim cuvânt.

De mai multă vreme încerc să aflu dacă, în Europa, mai există un lider al unei minorităţi naţionale care să fi ajuns şi europarlamentar prin votul concetăţenilor săi şi care, precum Tokes, să aibă o asemenea atitudine, când sfidătoare, când denigratoare faţă de ţara sa. Nu am reuşit să descopăr pe cineva asemănător, iar cazul său este unul special, mai ales dacă ţinem seama de diferite împrejurări şi evenimente importante. Nu mă număr printre cei care cred în rolul pozitiv al acestuia în începutul evenimentelor de la Timişoara din decembrie 1989, asta după ce am văzut, ca şi dvs., consistentul său dosar de informator al Securităţii, pe care nu l-a negat niciodată. Nu ştiu, de asemenea, nici cât de mare este implicarea sa în acele evenimente, dar din partea altora, însă circula insistent zvonul că a fost manevrat de o filieră a Securităţii controlată de KGB ori GRU – temutele servicii secrete sovietice, foarte prezente în ceea ce s-a petrecut atunci în România. Ştiu, în schimb, că, ulterior, a primit olimpian tot ce s-a dezvăluit despre el cu date incontestabile – mă refer, evident, la dosarul de informator al Securităţii; că nu a încercat să nege ori să minimalizeze activitatea respectivă; cum nu a negat nici abaterile de la morala creştină, obligatorie pentru un pastor de atare anvergură şi religie. M-am întrebat, fireşte, de unde o atare detaşare, dacă nu din ACOPERIREA PE CARE O ARE, adică din ceea ce este şi cine este în SPATELE SĂU? M-am uimit cum de el, aflat în dezacord total cu conducerea UDMR, a apărut pe listele de candidaţi la europarlamentare şi, mai mult decât atât, a şi reuşit, fiind votat chiar şi… în Olt, Vrancea ori Tulcea, de oameni din sate care nici măcar nu-i ştiau numele, dar să mai cunoască detalii despre el. Totul a fost posibil întrucât, încă de atunci, Băsescu începuse să şantajeze UDMR cu o nouă alternativă a reprezentării comunităţii maghiare la nivel naţional şi, desigur, ca interlocutor viabil al puterii. Prin Parlamentul European, fostul pastor reformat şi-a continuat drumul de aparent lup singuratic, în realitate legat ombilical de Budapesta, mai ales după ce la putere a ajuns prietenul său Viktor Orban. Cu ajutorul nemijlocit al colegilor din PDL a fost cocoţat şi într-un loc important al Parlamentului European, în care nu acţionează deloc în favoarea ţării care l-a trimis în acele bănci. Evident, când nu e vorba de acţiuni antiromâneşti, unde este printre primii acţionari ori semnatari zeloşi. Pe scurt, cel ce ocupă un loc de europarlamentar din partea României nu se sfieşte să acţioneze nemijlocit împotriva ţării care l-a trimis acolo şi să denunţe EUROPENEŞTE politicienii care nu sunt în graţiile lui, ale lui Băsescu sau ale Budapestei. Din această perspectivă, nu cred că există cineva care să concureze în denigrarea României şi a poporului român pe acest om ale cărui convingeri religioase ar trebui să contrasteze total cu ceea ce face!

După referendum, Tokes nu a scăpat ocazia să-şi arate recunoştinţa faţă de protectorul său politic bucureştean, cât şi faţă de cel budapestan. A făcut-o deşănţat în amintita conferinţă de presă de luni, când a salutat boicotarea referendumului de către comunitatea maghiară, cât şi faptul că Viktor Orban „îşi asumă răspunderi la nivel european pentru democraţia din România”. Evident, nu putea decât să denunţe „lovitura de stat pseudoconstituţională” a „clicii Antonescu-Ponta” şi „complotul USL pentru instaurarea unui guvern post-comunist”. „Respingând categoric acuzaţiile nemernice, mulţumim în primul rând premierului Viktor Orban, pentru felul în care, în calitatea sa de vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE), îşi asumă răspunderea la nivelul european pentru democraţia din România, şi, în ACORD cu preşedintele Băsescu, respinge încercarea restaurării postcomuniste”, spunea Tokes. „Respingând atacurile antimaghiare tendenţioase venite din partea premierului Victor Ponta, învinuit de plagiat, mulţumim, de asemenea, comunităţii maghiare din Transilvania pentru că s-a ghidat dupa propria ei conştiinţă lucidă, şi n-a dat ascultare ‘relei conştiinţe’ a UDMR, care, de fapt, asista la restaurarea politică din România. Prin neparticiparea masivă la vot, electoratul maghiar a adus un aport decisiv la stoparea cursului politic antidemocartic în derulare. Suntem mândri de comunitatea noastră maghiară!”, mai spunea el. „În Transilvania, nu numai maghiarii, ci şi populaţia românească a rămas departe de acest referendum. (…) Maghiarii, secuimea, respectiv Ardealul, se opun categoric loviturii de stat pseudoconstituţionale executate de Antonescu-Ponta”, a declarat Tokes. Tot el opina că „judeţele din secuime nu au fost codaşe, ci fruntaşe la acest referendum. Viktor Orban a fost şi el învinuit că s-a amestecat în treburile interne ale României. Ceauşescu obişnuia să-i califice pe cei care au luat apararea drepturilor minorităţilor ori a democraţiei că se amestecă în treburile interne ale ţării. Poziţia lui Viktor Orban este similară cu cea a Europei unite şi a PPE”.

Ajunşi aici este cazul să subliniem perfecta asemănare a opiniilor lui Tokes cu cele ale lui Băsescu în ce priveşte referendumul, dar, mai presus de orice, că el însuşi şi nu altcineva evidenţiază implicarea nemijlocită a Budapestei, recte a lui Viktor Orban, în salvarea de la demitere a preşedintelui român suspendat. Dincolo de amiciţii politice, Tokes este liderul celei mai virulente campanii antiromâneşti, profund revizionistă, de după cel de al Doilea Război Mondial!

Dumitru Constantin

Sursa: cotidianul.ro


MULTIMEDIA: PESTE 9 MILIOANE DE ROMÂNI VOR PARTICIPA LA REFERENDUM, ÎN CIUDA SABOTAJULUI ŞI BOICOTULUI MINORITAR. SĂ FIM ÎNTR-O SUFLARE CU ROMÂNII DIN ŢARĂ!

July 27, 2012


Duminică, România va fi în mâinile tale! Votul tău este decisiv!

July 27, 2012

COMUNICAT

Organizaţia PSD România în Republica Moldova face apel către toţi cetăţenii români din vechiul pământ al Basarabiei, Transnistriei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, dar şi către toţi românii din diaspora noastră de răsărit, ca duminică, 29 iulie 2012, indiferent de opţiunile şi simpatiile politice, să manifeste spirit patriotic şi cetăţenesc, prezentându-se în număr mare la urnele de vot, în cadrul Referendumului Naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Statul de Drept se poate făuri sau consolida doar acolo unde există Democraţie! Cheia de boltă a Democraţiei este votul popular, efectul acestuia fiind cuantificat prin raportul majoritate-minoritate al voturilor exprimate. O Democraţie este cu atât mai profundă şi mai legitimă, cu cât votul popular exprimat aparţine unei părţi tot mai mari şi mai largi a populaţiei, care tinde spre totalitatea acesteia. Cine votează – contează! Iar cine nu votează, este ca şi inexistent.

Plecând de la aceste principii, îndemnul, ameninţarea sau fapta cuiva (persoană, grup, organizaţie etc.) de a descuraja sau împiedica exprimarea votului popular, constituie un Atentat la Democraţie, nu doar din punct de vedere moral, ci şi penal, după caz, aşa cum prevede legislaţia României.

Sondajele de opinie şi cercetările sociologice ne arată că Românii din ţara mamă vor ieşi la vot în număr mare, în ciuda încercărilor disperate ale preşedintelui suspendat de a se agăţa de putere în ultimul ceas, fugând de votul oamenilor şi recurgând ruşinos la provocarea „boicotului”, la limita penalului. Să ţinem cont de faptul că „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, conform articolului 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Majoritatea românilor doresc schimbarea. Pentru fiecare politician vine o vreme când acesta trebuie să plece, lăsând locul pentru alţii mai buni, mai responsabili, mai eficienţi în serviciul oamenilor şi al interesului naţional.

Să fim responsabili! Indiferent de opţiunea fiecăruia, DA sau NU, să mergem la vot! Soarta ţării noastre, România, se hotărăşte duminică, de ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!”.

România nu este a unui singur om cocoţat în copacul puterii. România este a noastră, a românilor! Să dovedim duminică acest adevăr simplu şi frumos, exprimându-ne votul!

Duminică, România va fi în mâinile tale! Votul tău este decisiv!

România este o ţară de iubit. Trăiască România şi românii din întreaga lume!

Organizaţia PSD România în Republica Moldova

Chişinău, 27 iulie 2012


Sondaj Public-Affairs: Peste jumătate dintre români merg la referendum; 65,8% vor vota pentru demitere, 8,2% vor vota împotrivă

July 27, 2012

Peste jumătate dintre români se vor prezenta la urne la referendumul din 29 iulie, iar mai mult de 65% vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, relevă un sondaj Public-Affairs, realizat în perioada 24 – 26 iulie, transmis vineri AGERPRES.

Potrivit cercetării sociologice, prezenţa estimată la vot pentru populaţia rezidentă în România este de 63%. Prezenţa estimată la vot din listele electorale este de 52,5%.

65,8% dintre subiecţi au declarat că vor vota ‘da’ la referendum, în timp ce 8,2% susţin că vor vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 26% din cei intervievaţi nu s-au decis cum vor vota.

Un procent de 80% dintre subiecţi s-au declarat foarte nemulţumiţi (45%) şi destul de nemulţumiţi (35%) de activitatea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte, în timp ce doar 17% sunt destul de mulţumiţi şi 3% – foarte mulţumiţi de acesta.

De asemenea, 95,7% dintre respondenţi au declarat că recomandarea PDL de boicotare a referendumului şi neparticipare la vot a fost luată doar pentru a evita demiterea lui Traian Băsescu, în timp ce doar 4,3% au susţinut că este o decizie în interesul României.

Sondajul, realizat de Public-Affairs, în perioada 24 – 26 iulie, are o marjă de eroare de plus/ minus 2,75% (la un interval de încredere de 95%) şi a fost realizat pe un eşantion de 1.273 de subiecţi de 18 ani şi peste, eşantion probabilistic, multistadial, stratificat, pe baza rezultatelor provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011, precum şi a datelor INS privind populaţia. Sondajul a fost realizat din surse interne ale Public-Affairs, prin metoda CATI.

AGERPRES

Vineri, 27 Iulie 2012, 10:51


Ionela Prodan: Tu eşti un român adevărat! Vino la referendum pe 29 iulie 2012!

July 26, 2012