INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN LA KIEV ȘI MOSCOVA

November 3, 2012

Institutul Cultural Român pregătește deschiderea unui Institut Cultural Român la Kiev (Ucraina), în baza acordului de cooperare dintre România și Ucraina. Conducerea Institutului Cultural Român o desemnează pe doamna Nadia Moșanu să exploreze condițiile de amplasare și de organizare a Institutului Cultural Român de la Kiev, în calitate de coordonator al organizării. Domnul Igor Ursenco este desemnat în calitate de coordonator adjunct.

Institutul Cultural Român pregătește, de asemenea, deschiderea unui Institut Cultural Român la Moscova, în cadrul acordului dintre România și Federația Rusă.

Conducerea Institutului Cultural Român a desemnat-o pe doamna Florina Mohanu, conferențiar universitar și director al Centrului Cultural Rus din cadrul Academiei de Studii Economice din București, să coordoneze organizarea Institutului Cultural Român la Moscova, urmând să preia direcțiunea acestuia.

Până în acest moment, Institutul Cultural Român este prezent în mai multe capitale și orașe ale lumii: Bucureşti, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Chişinău, Istanbul, Lisabona, Madrid, New York, Londra, Paris, Praga, Roma, Seghedin, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia, Viena.


MĂRTURIA UNUI ROMÂN DIN BRUXELLES DESPRE TRECUTUL ÎNTUNECAT AL LUI TRAIAN BĂSESCU

September 17, 2012

În timp ce Traian Băsescu făcea anticameră la Viviane Reding şi Jose Manuel Barroso la clădirea Comisiei Europene de la Bruxelles, un român instalat în Belgia de peste două decenii, care l-a cunoscut personal pe suspendat, face dezvăluiri. Amintirile sale aduc elemente cruciale în puzzle-ul care configurează imaginea unui şef de stat cu experienţă veche în traficul ilegal de armament, sub oblăduirea Direcţiei de Informaţii Externe.

Ştefan Mihuţ este un luptător. În 1968, pe vremea când era student la Facultatea de Transporturi a Politehnicii din Bucureşti, a fost arestat fiind acuzat că a organizat demonstraţia naţionalistă de Crăciun a studenţilor din Bucureşti. A fost arestat şi condamnat la 17 ani de detenţie, într-un lot de mai mulţi studenţi. Unul dintre studenţii din acel grup a reuşit să fugă în Germania şi să denunţe la Radio Europa Liberă arestările operate de Securitate. Graţie acestor presiuni mediatice, studenţilor arestaţi li se comută pedepsele. Lui Ştefan Mihuţ, pedeapsa i-a fost comutată în 5 ani de muncă forţată în Delta Dunării. Prin forţele lui, şi pentru că era un inginer extrem de apreciat, a ajuns inspector în Ministerul Transporturilor. Din această poziţie a ajuns să îl cunoască pe Traian Băsescu, pe care l-a anchetat în urma incendierii petrolierului “Argeş”. Acest eveniment şi-a pus amprenta asupra destinului său.

La presiunile prietenilor securişti ai lui Băsescu, în 1991, Ştefan Mihuţ, care făcea parte din opoziţia anticomunistă, a fost chemat de generalul de securitate Ion Suceavă şi ameninţat cu lichidarea. În 1991, împreună cu soţia şi fiul, fuge din ţară şi cere azil politic în Belgia, unde locuieşte şi în prezent. Monarhist convins, Ştefan Mihuţ a avut privilegiu de a-l vizita în 1994 pe Majestatea Sa Regele Mihai I la reşedinţa majestăţii sale la Versoix.

Cum l-aţi cunoscut pe Traian Băsescu în perioada comunistă?

Am putut să îl cunosc pe Traian Băsescu în toată splendoarea aroganţei sale în 1981, la trei luni după ce acesta, în deplină complicitate cu Securitatea, a incendiat vasul „Argeş” în portul francez Rouen, explozia şi flăcările extinzându-se şi asupra altor 38 de nave. Băsescu venea din Franţa, unde facuse 28 de zile de arest, iar noi l-am anchetat abia după trei luni după incident. După incendiul de la Rouen, marinarii români de pe petrolierul „ Argeş” au primit trei luni de concediu. Împreună cu colegul meu, inginerul naval George Vulpe, am făcut parte din comisia de anchetare a lui Traian Băsescu. Vulpe era trimis de Comitetul de Control Muncitoresc din CC al PCR. Iosif Banc – care era preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale – ştia că sunt unul dintre cei mai buni investigatori ai accidentelor şi incidentelor din Ministerul Transporturilor. Eu eram la acea vreme inspector în acest minister. Nu aveam însă pregătire în domeniul naval, dar cunoşteam tot ceea ce ţinea de legislaţia naţională şi internaţională în domeniul protecţiei muncii şi accidentelor în sfera transporturilor. Banc ne-a trimis la Constanţa cu ordin expres să îl anchetăm pe Băsescu pe linie tehnică şi juridică, dat fiind că prejudiciul reclamat de autorităţile franceze era de peste 12 milioane de dolari. Era o gaură semnificativă în bugetul statului român. Aveam să aflu mai târziu că, pe linie de Departament al Securităţii Statului, lucrurile erau deja „aranjate” şi muşamalizate. La Constanţa ne-a întâlnit şi am fost supervizaţi în timpul anchetei de şeful securităţii portului Nicuşor Dumitru şi de prim secretarul judeţului Constanţa de la acea vreme, Vâlcu. Băsescu a venit râzând, sigur pe el, ca şi cu ar fi ştiut că ancheta ar fi urmat să fie o simplă formalitate. Mă întrebam cum a putut ajunge acest tânăr pe atunci comandant de navă, abia la trei lui după obţinerea brevetului, să îi fie încredinţat petrolierul „Argeş”. La dosarul de anchetă existau chiar reclamaţii făcute la CC de colegi de ai lui Băsescu în care apărea clar ideea că, în cazul lui, se încălcaseră toate normele în vigoare de numire a unui comandant de navă. Aveam să aflu mai târziu că ascensiunea sa era perfect ghidonată de Securitate.

Aţi avut acces, în timpul anchetării lui Băsescu la Constanţa, în 1981, la informaţii secrete din dosarul de anchetă. Care din datele apărute acolo v-au şocat?

Deşi nu aveam verificarea Securităţii pentru a intra în posesia documentelor clasificate, numai inginerul George Vulpe o avea (era un fel de certificat ORNISS al epocii ceauşiste), am avut ocazia, ca membru al comisiei, să văd dosarul făcut de Securitate pe marginea acestui „accident”. Dosarul conţinea şi o parte din documentaţia şi date ale investigaţiilor autorităţilor franceze. Răsfoind filele, şi comparând datele oferite de francezi, cu cele sumare puse la dispoziţie de Securitate, ieşeau în evidenţă neconcordanţe. Departamentul Securităţii Statului spunea că totul fusese un simplu accident şi că francezii încearcă să ne şunteze, prin acuze nefondate, în nu ştiu ce relaţii comerciale navale. Francezii prezentau date şi informaţii din care reieşea că incendiul, petrecut pe 10 septembrie 1981, dimineaţa, în aval de Rouen, în dreptul unei rafinării a companiei „Shell“, a fost declanşat voluntar, de o mână criminală, ca să acopere, printr-o diversiune de proporţii, o infracţiune mult mai gravă: transport clandestin de armament. Focul s-a întins pe câţiva kilometri pe Sena. Băsescu, ca şi comandant al petrolierului, era făcut responsabil că blocase inspecţia autorităţilor franceze pe vas timp de trei ore. Cu câteva zile înainte, francezii luaseră decizia de a verifica, pe baza unor informaţii primite de la serviciul intern de informaţii francez DST (Direction de la Surveillance du Territoire), asemenea acuzaţii. Nu au mai apucat pentru că, primind la rândul lui aceeaşi informaţie, pe altă filieră, Băsescu le-a luat-o înainte. În cele trei ore de blocare a autorităţilor franceze, Băsescu a avut timp să şteragă urmele. Incendiul şi seria de deflagraţii care au urmat au fost extrem de puternice, iar partea franceză avea indicii că toate au generate de posibila existenţă a unor lăzi cu muniţie. Incendierea vasului a fost o decizie luată în comun de Băsescu şi direcţia Securităţii. Traficul ilegal de armanent, dacă ar fi fost descoperit, ar fi adus un blam internaţional lui Ceauşescu, care în vremea aceea începuse să fie criticat de Occident, o lovitură politică de imagine mult mai mare decât o cerere de daune de 12 milioane de dolari, generată de un aşa-zis „accident”.

Chiar în timpul anchetei aveaţi să aflaţi că comandantul petrolierului „Argeş” era de fapt ofiţer acoperit al DIE.

Noi începusem să îl luăm la puricat pe Băsescu asupra unor date strict tehnice referitoare la o dublă compartimentare atât a rezervoarelor, cât şi a unor pereţi ai petrolierului. Petrolierul „Argeş” fusese transformat încât să poată transporta marfă clandestină. O astfel de compartimentare încălca normativele de construcţie a navei. Aveam să aflu mai târziu că petrolierul fusese adaptat cu binecuvântarea Securităţii astfel încât, sub acoperirea transportului de carburant, nava să poată face transport clandestin de armament, aur, diamante sau combustibil. Valuta obţinută nu intra numai în bugetul statului, nu doar în buzunarele unor înalţi demnitari din DIE, care îl protejau şi pe Băsescu, ci şi în buzunarul lui propriu. Ţin minte că la un moment dat, când Băsescu l-a jignit pe inginerul Vulpe, cel mai bun specialist în inginerie navală, afirmând că habar nu are de construcţia navelor, m-am răstit la el: „Dacă numai o parte din datele din dosarul ăsta sunt reale, dumneata poţi să înfunzi puşcăria…”. La care răspunsul a venit prompt de la Băsescu: „Nu ştiu care dintre noi doi va face puşcărie mai repede…”. Şi, nu am să uit, râsul acela hăhăit de golan tupeist al tânărului comandant de atunci Băsescu. Am ieşit nervos din birou şi, imediat, m-au abordat Nicuşor Dumitru, şeful Securităţii Portului Constanţa, şi prim secretarul judeţului Constanţa, Vâlcu. Acesta din urmă m-a luat de braţ, m-a tras într-un colţ şi mi-a spus: „Am ordin de sus de tot. Lăsaţi-o moale şi mergeţi pe burtă… Ăsta e ofiţer acoperit şi de caz ştie şi Tovarăşu’…!”. Decizia finală privind rezultatele anchetei noastre a fost luată în comun de inginerul George Vulpe – asupra căruia cred că s-au exercitat cele mai mari presiuni -, de ofiţerul Nicuşor Dumitru şi de prim-secretarul Vâlcu. Totul s-a terminat în coadă de peşte şi, ulterior, dosarul a rămas în suspensie…

După zece ani de la acest episod aveaţi să daţi din nou de Băsescu… În alt context istoric, dar, de astă dată, a avut ocazia să se răzbune pe dvs. A trebuit să părăsiţi ţara în 1991 şi să cereţi azil politic în Belgia.

Am fos unul dintre participanţii activi la fenomenul Piaţa Univesităţii din partea Partidului Naţional Liberal. Încă de atunci reintrasem sub supravegherea Securităţii regrupate după decembrie 1989. Eu eram poreclit „ţărănistul” liberalilor, deoarece eram în relaţii foarte bune cu Corneliu Coposu şi unul din cei mai activi pro-monarhişti din tabăra liberală. După ce m-am instalat în Belgia, pe Corneliu Coposu şi pe Valentin Gabrielescu i-am găzduit de multe ori la noi acasă, în Belgia. Cu ei am şi organizat, în 1993, un comitet de primire a Majestăţii Sale Regele Mihai I de România la Hotel Novotel din Bruxelles pentru a participa la funeraliile Regelui Baudouin al Belgiei. Cât încă mai eram în România, am încercat să mă lupt politic de partea liberalilor. Am suportat şi devasterea de către mineri în iunie 1990 a sediilor partidelor istorice şi prigoana lui Iliescu împotriva intelectualilor şi a studenţilor. Regimul neo-comunist se refăcea şi securiştii se regrupau. Plini de avânt anti-comunist, noi încercam să îi deconspirăm. În 1991, am făcut o interpelare din partea liberalilor la comisia condusă de Nicoale Enescu, membru marcant al PNL în anii nouăzeci. Enescu conducea comisia de siguranţă naţională. În interpelarea mea, întrebam ce caută la conducerea Ministerului de Interne un torţionar notoriu ca generalul Ion Suceavă (care era şef la Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu) şi ce caută un ofiţer acoperit al Securităţii ca Traian Băsescu la Ministerul Transporturilor, ins pe care îl cunoşteam foarte bine din perioada anchetei de la Constanţa din 1981. Pe Suceavă, unul dintre cei mai mari torţionari pe care i-a avut România, îl ştiam încă de pe vremea comunismului. Mă intersectasem cu el la diverse accidente importante care avuseseră loc în judeţul Argeş. Un individ agramat, făcut ofiţer superior de miliţie la apelul bocancilor (făcuse doar patru clase primare) şi care se remarcase în ochii liderilor comunişti şi ai Securităţii printr-un gest de un barbarism extrem. Trimis în misiune să lichideze rezistenţa anticomunistă din munţi, Suceavă a fost cel care l-a prins pe unul din fraţii Arnăuţoiu. Făcând exces de zel în faţa superiorilor lui de la Securitate, Suceavă, pe atunci simplu plutonier, i-a adus efectiv pe tavă capul tăiat al unuia dintre fraţii Arnăuţoiu şefului Securităţii din Piteşti. De atunci, a devenit ofiţer superior al Miliţiei, dar şi ofiţer acoperit al Securităţii. Deci, poziţia mea critică era faţă de numirea acestor două personaje în poziţii importante în stat: Suceavă şi Băsescu. Traian Băsescu tocmai fusese proaspăt numit în funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul Petre Roman din 1991. Prietenul meu, Nae Enescu, a dat curs scrisorii mele şi a pus problema în comisia pe care o conducea la Parlament. Reacţia nu a întârziat să apară. Timp de săptămâni eram oprit de poliţie când circulam cu autoturismul meu. Ba mi se lua carnetul, ba mi se oprea talonul. Pe 17 mai 1991, generalul Suceavă mi-a dat telefon şi m-a invitat “la o cafea” la sediul Ministerului de Interne, unde lucra, repet, ca şef al Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu. Când m-am prezentat la minister, mi-a dat actele maşinii. Totodată, a profitat de acest pretext pentru a-mi lansa avertismentul: „Ai început să superi foarte tare pe foarte multă lume. Nu mă refer la mizeriile pe care le-ai spus în Parlament despre mine. Dar văd că ai ce ai şi cu ministrul Băsescu. Şi asta de mult timp. Ori te cari cât mai repede din ţară, ori eşti mierlit…”. Nu am luat în seamă ameninţarea. Dar, la câteva săptămâni, când mă întorceam acasă, în holul blocului, pe întuneric, am fost atacat şi bătut crunt de doi indivizi. Am decis că trebuie să îmi protejez familia, soţia şi copilul, şi am plecat cu Dacia mea în Suedia şi apoi în Belgia, unde am cerut azil politic.

Aţi fost la Bruxelles colaborator al autorităţilor belgiene la Departamentul pentru Refugiaţi. Aţi circulat în medii oficiale, jurnalistice, politice şi în grupurile de refugiaţi români din Belgia. Aţi reuşi să aflaţi şi alte aspecte ale activităţii de ofiţer acoperit al DIE a lui Train Băsescu?

În Belgia, de la funcţionari importanţi ai statului până la jurnalişti flamanzi sau waloni care au scris despre România, în diverse ocazii, se ştie despre Băsescu. Când a fost pregătită vizita Regelui Albert al II-lea şi a soţiei sale, regina Paola, la Bucureşti în 2009, în Belgia presa a scris despre activităţile clandestine ale lui Băsescu la Anvers. Încă de la sfârşitul anilor optzeci, când era funcţionar la reprezentanţa Navrom la Anvers, era bănuit de trafic ilegal de armanent, diamante şi aur. De asemenea, exista o suspectă legătură între el şi filiera de agenţi sovietici deconspiraţi în Belgia. Clădirea în care funcţiona Băsescu în acea perioadă era lipită de clădirea în care lucra celebrul traficant de armament rus Viktor Bout. Actualmente, în fost clădirea a Navrom-ului ceauşist se află sediul Romtrans-ului, condus de un domn Liga, fratele fostului deputat pedelist Dan Liga. În această clădire, a fost organizat în 2009 şi centrul de votare din Anvers, în care Traian Băsescu a primit un vot în favoarea sa, pe cât de masiv, pe atât de suspect.

Domnule Mihuţ, mărturia dumneavoastră poate avea o importanţă deosebită pentru conturarea profilului moral, politic şi chiar penal al lui Traian Băsescu. Spuneţi, vă rog, aţi fi dispus să depuneti o mărturie şi în faţa unei comisii parlamentare sau de istorici? Sper că înţelegeti că vă asumaţi astfel o răspundere nu doar istorică?

În principiu nu am nimic împotrivă, numai să ne lase băieţii aceştia (care sunt foarte mulţi pe metru pătrat în Bruxelles) să terminam serialul. Rămânem în contact.

De acord!

George Bogdan

Sursa: http://www.cotidianul.ro


EXPLOZIV! ROMÂNII BASARABENI CER RECHEMAREA AMBASADORULUI MARIUS GABRIEL LAZURCA, FINUL LUI TEODOR ANATOL BACONSCHI ŞI FIU CREDINCIOS AL PATRIARHIEI RUSE DE LA MOSCOVA

August 20, 2012

FUNDAŢIA PENTRU EDUCAŢIE DIN REPUBLICA MOLDOVA

nr. 29 din 03 august 2012

Excelenţei Sale,

Domnului Ministru al Afacerilor Externe al României

Referinţă: Cazul ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău

EXCELENŢĂ,

Unul dintre domeniile de maxim şi firesc interes pentru noi îl constituie modul în care este reprezentată ţara noastră, România, în Republica Moldova. De-a lungul anilor, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău s-au succedat mai mulţi ambasadori. Unii dintre ei, diplomaţi de carieră, persoane cu o pregătire profesională temeinică, au lăsat o amintire luminoasă în relaţiile dintre cele două state ale noastre, făcând servicii imense României şi interesului ei naţional legitim. Alţii, dimpotrivă, fiind promovaţi pe criterii extraprofesionale şi datorită unor conjuncturi politice mai puţin faste, au făcut, pe bună dreptate, obiectul criticilor întemeiate ale românilor.

În calitatea noastră de cetăţeni români rezidenţi în Republica Moldova, dorim să vă aducem astăzi în atenţie figura actualului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, domnul Marius Gabriel Lazurca, desemnat la post în februarie 2010, după ce antecesorul său în funcţie, domnul Filip Teodorescu, fusese expulzat de către autorităţile comuniste de la Chişinău.

Natura relaţiilor speciale şi privilegiate dintre România şi Republica Moldova reclamă ca România să aibă la Chişinău un ambasador care să facă faţă cu supra de măsură înaltelor exigenţe ale funcţiei.

Opinia noastră este că desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca în fruntea Ambasadei României la Chişinău, precum şi o serie întreagă de date devenite cunoscute ulterior acestei desemnări, ridică semne drastice de întrebare din punctul de vedere al corespunderii persoanei respective cu rigorile funcţiei deţinute.

– Naşule dragă, eu mă fac că reprezint interesele Bucureştiului, dar ăştia nici nu-şi dau seama că, de fapt, le reprezint pe cele ale (Patriarhiei) Moscovei.

Precum a devenit cunoscut, desemnarea domnului Marius Gabriel Lazurca la post, în fruntea misiunii diplomatice a României la Chişinău, reprezintă un caz clasic de nepotism şi s-a datorat legăturilor sale de rudenie cu fostul ministru al Afacerilor Externe al României, domnul Teodor Anatol Baconschi, naşul său de cununie, adică o rudă prin alianţă. Recomandarea domnului Marius Gabriel Lazurca pentru funcţia de ambasador al României la Chişinău a fost făcută oficial anume de către domnul Teodor Anatol Baconschi.

Este de remarcat şi faptul deloc întâmplător că anterior, în virtutea aceloraşi legături de rudenie, anume domnul Marius Gabriel Lazurca l-a succedat pe domnul Teodor Anatol Baconschi în funcţia de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican). Presa din ţară a scris despre modul în care Marius Gabriel Lazurca a promovat interesele Statului Român la Vatican, aducând în atenţie scandalul din anul 2008 legat de organizarea expoziţiei internaţionale „Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.H.)” realizate în triplu parteneriat România-Republica Moldova-Ucraina. Se cuvine să amintim aici, cu titlu de fapt divers, că refuzul domnului Marius Gabriel Lazurca din 2008 de a susţine această celebră expoziţie a atras riscul eliminării României şi Republicii Moldova dintre organizatori şi că abia după eforturi incomensurabile ale unor marcante personalităţi culturale şi bisericeşti din România, dar fără nici un sprijin din partea Ambasadei României, expoziţia a fost vernisată până la urmă, însă sub patronajul Ambasadei Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun.

Marea decepţie şi consternare firească a românilor din Republica Moldova s-a produs însă în momentul în care ambasadorul Marius Gabriel Lazurca şi-a afişat în presă apartenenţa la jurisdicţia canonică a Patriarhiei Moscovei, aflată în Republica Moldova, aşa cum se cunoaşte, într-un diferend istoric cu Patriarhia Română pe subiectul Mitropoliei Basarabiei. Domnul Marius Gabriel Lazurca este singurul ambasador al unei ţări UE şi NATO la Chişinău care aparţine jurisdicţional de centrul de putere ecleziastică de la Moscova. Pentru exactitate, vom arăta că actualul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, potrivit propriilor sale declaraţii publice, face parte din enoria bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, o parohie din cadrul structurii locale a Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova. Mai mult, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a declarat pentru presă că şi anterior, în timpul de aflare a sa în Franţa, la Paris, a făcut parte din enoria Bisericii Ruse, şi nu a Bisericii Ortodoxe Române. Într-un spaţiu profund marcat de diferendul canonic şi istoric româno-rus, cum este Republica Moldova, apartenenţa jurisdicţională a şefului misiunii diplomatice a României la Patriarhia Moscovei constituie un puternic factor frustrant pentru românii din Republica Moldova, indiferend de faptul dacă sunt sau nu cetăţeni ai Statului Român.

Nu ne stă în intenţie să trecem aici şi acum în revistă toate manifestările de complicitate ale ambasadorului Marius Gabriel Lazurca cu structura locală a Patriarhiei Moscovei, întrucât considerăm că acestea sunt sau, cel puţin, ar trebui să fie bine cunoscute de către Ministerul Afacerilor Externe al României. Vom aduce în atenţie doar două cazuri.

Marchel: Hotărârea Sfântului Sinod din București afectează stabilitatea în zona Europei de Sud-Est, prezentând pretenții, la moment tăcute, asupra teritoriului mai multor state independente. Ca urmare, degradează relațiile popoarelor învecinate de veacuri, creând astfel atmosferă de neîncredere ce riscă să se transforme în ură… De aceea, protestăm împotriva amestecului românesc politico-bisericesc în problemele Republicii Moldova.
Lazurca: Este, pentru mine, un prilej de bucurie să fiu în mijlocul fraţilor de credinţă. Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să fiu în mijlocul dreptcredincioşilor din Bălţi, în această frumoasă catedrală. Odată ce am participat la această sfântă slujbă, permiteţi-mi să mă consider şi eu membru al acestei comunităţi.

Ambasadorul Marius Gabriel Lazurca este singurul diplomat acreditat în Republica Moldova care anul acesta, la 11 ianuarie, în calitatea sa oficială de reprezentant extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Român, i-a adresat personal felicitări, „de ziua îngerului”, unuia dintre principalii agenţi de influenţă ai Moscovei în Republica Moldova, episcopul Marchel Mihăiescu de Bălţi, românofob notoriu şi vehement, care nu ratează nici o ocazie de a se manifesta agresiv împotriva limbii române, a identităţii româneşti şi a dreptului firesc şi legitim al românilor din Republica Moldova de a se afla în comuniune canonică şi spirituală directă cu Patriarhia Română. Cu ocazia acestui eveniment, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a ţinut să sublinieze încă o dată apartenenţa sa jurisdicţională la Patriarhia Moscovei, declarând: „Este, pentru mine, un prilej de bucurie să fiu în mijlocul fraţilor de credinţă. Mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să fiu în mijlocul dreptcredincioşilor din Bălţi, în această frumoasă catedrală. Odată ce am participat la această sfântă slujbă, permiteţi-mi să mă consider şi eu membru al acestei comunităţi”.

Totodată, ambasadorul Marius Gabriel Lazurca nu s-a limitat doar la gesturi simbolice care implică public autoritatea Statului Român de partea jurisdicţiei canonice moscovite  abuzive peste românii ortodocşi din Republica Moldova. Ambasadorul Lazurca a implicat şi fondurile bugetare ale României în sprijinul structurii locale a Bisericii Ruse, sfidând Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română). Astfel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău a făcut tot posibilul pentru aducerea la Chişinău, în cadrul unui program al Institutului Cultural Român, condus la acea vreme de binecunoscutul Horia-Roman Patapievici, a corului bisericii Stavropoleos din Bucureşti pentru a acompania, la biserica „Sfântul Dumitru” de care aparţine ambasadorul, slujbele împresurate cu ectenii pentru conducătorii Patriarhiei Moscovei, unul dintre vectorii antiromânismului, cea care ţine în prizonierat canonic milioane de români ortodocşi zmulşi în 1940 şi 1944 de la sânul Bisericii Ortodoxe Române mame.

Orice cetăţean român onest şi obiectiv va fi de acord că aceste asocieri şi complicităţi regretabile pe care le admite ambasadorul Marius Gabriel Lazurca, cu o persevereverenţă demnă de o cauză mai bună, nu pot constitui exemple de servire cu bună credinţă şi ataşament a interesului Statului Român şi a intereselor românilor extrafrontalieri.

Un alt subiect demn de atenţie este şi cel al modului de (ne)implicare a ambasadorului Marius Gabriel Lazurca în perioada care a precedat Referendumul Naţional din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

În condiţiile în care o parte a presei de limbă română din Republica Moldova, sprijinită financiar de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a abdicat de la principiile independenţei şi neutralităţii politice, angajându-se partizan în favoarea preşedintelui suspendat şi prezentând într-o lumină defavorabilă conducerea Parlamentului şi Guvernului României, recurcând la dezinformare şi manipulare evidentă şi chemând la boicotarea Referendumului de către cetăţenii români, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României, altfel activ în cadrul spiritual al Patriarhiei Moscovei, a făcut dovada lipsei oricărei reacţii adecvate. Era firesc să ne aşteptăm, ca cetăţeni români, la exprimarea publică de către ambasadorul Marius Gabriel Lazurca a unui punct de vedere oficial faţă de campania virulentă  derulată de unele publicaţii sprijinite de Guvernul României, campanie având drept scop demotivarea concetăţenilor noştri de a participa activ la consultarea populară din 29 iulie 2012 şi obstrucţionarea Referendumului Naţional. Aşteptările noastre au fost, din păcate, în zadar.

În această situaţie, având în vedere cele expuse mai sus, vă adresăm respectuos, mult stimate domnului ministru al Afacerilor Externe, rugămintea stăruitoare de a dispune, conform uzanţelor şi legilor României, evaluarea multilaterală a prestaţiei la post a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău, Marius Gabriel Lazurca, luând în calcul posibilitatea rechemării sale şi înlocuirii cu un ambasador de carieră, temeinic pregătit, exemplar, eficient, în afara oricăror complicităţi de rudenie sau suspiciuni de aliniere geospirituală la centrul de putere religioasă de la Moscova, întru totul devotat şi realmente util interesului naţional al Statului Român şi intereselor românilor din Republica Moldova.

Rămânând în aşteptarea unui răspuns, vă rog, Excelenţă, să primiţi şi cu acest prilej asigurarea deplinului nostru respect.

Viorel BUZDUGAN,

Preşedinte al Fundaţei pentru Educaţie din Republica Moldova