SESIUNE DE INFORMARE PRIVIND ADMITEREA LA FACULTĂȚILE DIN ROMÂNIA

May 14, 2019

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a sprijinit organizarea unui eveniment de prezentare a Universității Tehnice de Construcții București (UTCB), ieri, 13 mai 2019, la Chișinău.

Reprezentanții UTCB, respectiv prof. dr. ing. Cristian Pavel, decan al Facultății de Utilaj Tehnologic, dr. ing. Mihai Savaniu, prodecan, și drd. ing. Robert Ursache, asistent universitar, au explicat pe larg procedura de admitere în instituțiile de învățământ superior din România, condițiile de studii, recunoașterea în alte state ale Uniunii Europene a diplomelor de absolvire a ciclurilor de licență, masterat și doctorat, precum și perspectivele de angajare conform specializărilor existente pe piața muncii din România.

„MRP este un partener proactiv în domeniul susținerii educației, de aceea, am răspuns cu entuziasm inițiativei UTCB care ne-a solicitat sprijinul în vederea facilitării unor întâlniri interactive cu reprezentanți ai mediului didactic din Republica Moldova, precum și cu elevi interesați de studiu în România. Considerăm că orice tânăr format în universitățile din România reprezintă un câștig atât pentru țara noastră, cât și pentru țara de origine, astfel încât este important pentru noi să știm că putem contribui concret la formarea profesională și personală a cât mai multor tineri, care pot face diferența acolo unde hotărăsc să se stabilească”, a declarat Victor Alexeev, secretar de stat MRP.

La eveniment au participat peste peste 300 de profesori și elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la șapte licee din municipiul Chișinău.


PROBLEMATICA DOBÂNDIRII ȘI REDOBÂNDIRII CETĂȚENIEI ROMÂNE PE AGENDA MINISTERULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI

May 13, 2019

Domnul Victor Alexeev, Secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a avut astăzi, 13 mai 2019, o întrevedere de lucru cu vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, domnul Marius Sorin Bozgan.

Tema principală de discuție a reprezentat-o identificarea modalităților de simplificare a Legii Cetățeniei Române 21/1991, astfel încât un număr cât mai mare de persoane să aibă posibilitatea de a aplica cu dosare și de a primi sau de a redobândi cetățenia română.

Totodată, un alt subiect de interes a constat în găsirea și implementarea unui pachet de măsuri în sprijinul ANC. Instituția este suprasolicitată cu cereri, dat fiind că în ultimii ani numărul de dosare a crescut exponențial, iar numărul de cetățenii oferite s-a multiplicat.

Cele două părți au agreat necesitatea colaborării MRP și ANC având în vedere numărul mare de solicitări venite din comunitățile românești din afara granițelor pe acest palier, urmând ca cele două instituții să demareze inițiative comune.

 


10 MAI – ZIUA ROMÂNILOR DIN BALCANI

May 10, 2019
Astăzi, 10 mai 2019, marcăm 114 ani de la recunoașterea oficială, prin decret sultanal, a drepturilor naționale ale românilor din fostul Imperiu otoman – meglenoromâni și aromâni – ca urmare a eforturilor depuse de guvernul și diplomația română.Cu acest prilej, secretarul de stat Victor Alexeev transmite aprecierea sa celor două minorități românești din țările balcanice.

Guvernul României și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au permanent în atenție situația minorităților înrudite aromână și meglenoromână din Balcani și depun eforturi constructive pentru crearea unui climat favorabil dezvoltării acestora. Mai mult, sprijinirea românilor din Balcani, reluată după anul 1989, s-a concretizat în acordarea de burse de studii în România, construcția de biserici, sprijinirea instituțiilor de învățământ și a publicațiilor în limba română și dialectul istoric aromân, ridicarea de monumente etc., iar demersurile continuă. Și pentru că faptele spun mai mult decât orice altceva, MRP a aprobat în prima sesiune de finanțare cinci proiecte venite din partea acestor minorități care vizează dezvoltarea de grădinițe, încurajarea mass-media în dialectul aromân și promovarea și păstrarea identității”, a subliniat oficialul MRP.

MRP reamintește și salută recunoașterea prin lege, la 13 octombrie 2017, a minorității aromâne din Albania, precum și orice eforturi constructive depuse de Republica Macedonia de Nord pentru aplicarea prevederilor articolului 12 din Tratatul de prietenie şi colaborare în partea referitoare la minoritățile înrudite aromână și meglenoromână, în același spirit în care și România procedează în cazul minorității macedonene din cuprinsul său.


Participarea secretarului de stat MRP, Victor Alexeev, la Sesiunea științifică „Românii din sudul Dunării – Istorie și actualitate”

May 7, 2019

Astăzi, 7 mai 2019, secretarul de stat Victor Alexeev a participat la deschiderea Sesiunii științifice „Românii din sudul Dunării – Istorie și actualitate”, organizată de Academia Română și Societatea de Cultură Macedo-Română, la Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”.

În contextul în care anul acesta se împlinesc 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Române, MRP reiterează sprijinul și aprecierea față de comunitatea aromână și meglenoromână de la sud de Dunăre, punctând contribuția acesteia în istoria națională, precum și frumusețea și unicitatea dialectelor.

La eveniment au participat academicieni, cercetători ştiinţifici, precum și  personalități marcante ale culturii românești, printre care menționăm: Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Ion Caramitru, Președintele Societății de Cultură Macedo-Române, Acad. Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, Acad. Grigore Brâncuș, membru titular al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, prof.univ.dr. Nicolae Saramandu, membru corespondent al Academiei Române, cercetător științific III, dr. Viorel Stănilă, Institutul de studii Sud-Est Europene al Academiei Române, cercetător științific I, dr. hab. Manuela Nevaci, Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române și cercetător științific I, dr. Emil Țîrcomnicu, Institutul de Etnografie și folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.


MRP continuă promovarea românilor de succes din afara granițelor

May 6, 2019

Recunoașterea contribuției românilor din afara granițelor la păstrarea și promovarea identității românești are o importanță deosebită pe agenda Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. În acest sens, secretarul de stat Victor Alexeev a participat astăzi, 6 mai 2019, la evenimentul de lansare a cărții „Dragă Cioran (Cronica unei prietenii)”, autor Alina Diaconu, scriitoare argentiniană de origine română.

„Românii aflați peste hotare se simt conectați cu România și au nevoie ca locul din care au plecat, în care s-au născut, să nu-i uite și să le fie aproape atât în momentele de reușită, cât și în cele de cumpănă. Povestea doamnei Alinei Diaconu ne arată pe de o parte, cât de puternice sunt rădăcinile patriei și dorul de casă pentru cei aflați departe, și pe de altă parte, importanța păstrării unei legături cu țara, cu ceea ce semnifică ea pentru sufletele care au fost forțate de împrejurări să o părăsească prea curând. Doamna Alina Diaconu este unul dintre acei români frumoși, care ne aduc cinste și care arată că România are valori și valoare. Este o onoare pentru mine să vă pot mulțumi personal pentru ceea ce realizați și să vă ofer o distincție simbolică din partea Ministerul pentru Românii de Pretutindeni”, a declarat secretarul de stat MRP.

Muzeul Național al Literaturii Române a fost gazda acestui eveniment, reunind reprezentanți ai Institutului Cultural Român din București, ai Ambasadei Argentinei în România, ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Ligii Culturale „România-Franța” din Sibiu, precum și personalități marcante ale mediului academic și literar.


Proiectul ”De la Timoc la Tisa și la Nistru”, Chișinău

May 3, 2019

În data de 03 mai 2019, secretarul de stat Victor Alexeev a participat la un eveniment prilejuit de proiectul ”De la Timoc la Tisa și la Nistru” organizat de Liceul Teoretic ”Gheorghe Asachi” din Chișinău.

Această amplă acțiune a fost organizată în parteneriat cu mai multe asociații și unități de învățământ din România, Republica Moldova, Ucraina și Serbia, având drept scop activarea unei platforme de discuții în vederea dezbaterii asupra problemelor actuale cu care se confruntă românii care se află în afara granițelor.

În acest context, demnitarul român a supus atenției preocuparea permanentă pe care MRP o acordă problematicii românilor de pretutindeni, acest aspect regăsindu-se și în Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020.

Totodată, secretarul de stat a menționat necesitatea cunoașterii drepturilor și obligațiilor românilor aflați peste hotare, subliniind importanța susținerii integrării acestora în comunitățile unde au ales să trăiască şi să muncească. În egală măsură, demnitarul MRP a punctat amplul plan de acțiuni al instituției dedicat diasporei și comunităților istorice, evidențiind programe de tipul ARC 2019, Ziua Iei-Program de distribuție de costume populare, Programul de distribuție de carte românească etc. de care pot beneficia și etnicii românii din jurul granițelor.


Secretarul de stat Victor Alexeev a prezentat Campania IASL în județele Vaslui și Vrancea

April 19, 2019

Campania Națională IASL derulată de MRP și instituțiile partenere a continuat ieri,18 aprilie, și în județele Vaslui și Vrancea, transmite Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

La fel ca în fiecare județ în care a fost prezentată campania, secretarul de stat Victor Alexeev a subliniat că scopul acestei acțiuni nu este de a-i încuraja pe tineri să urmeze studiile în străinătate sau să plece la muncă, ci de a conștientiza pericolele cu care se pot confrunta peste hotare.

De asemenea, a supus atenției faptul că această campanie are în vedere prevenirea asupra riscurilor la care se pot expune tinerii atunci când decid să continue studiile în afara granițelor sau să plece la lucru.

”Este cert faptul că nu îi putem împiedica pe cei care decid să plece din țară, dar aceștia trebuie să cunoască care sunt riscurile și cum pot evita să devină victime ale sclaviei moderne”, a spus secretarul de stat.

În cadrul evenimentului de la Vaslui, din Amfiteatrul Liceului Teoretic ” Mihail Kogalniceanu, au participat prefectul Eduard-Andrei Popica, președintele Consiliului Județean Dumitru Buzatu, inspectorul general adjunct Cristiana Botani, din partea AJOFM – consilier EURES Laura Toporăscu, de la ITM Auditor Carmen Traglă, ANITP – Centrul Regional Iași – Comisar de poliție Anamaria Stamatin, precum și Dorin Sepeniuc, reprezentantul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Vaslui. De asemenea, în sală s-au regăsit și reprezentanți ai asociațiilor elevilor din județul Vaslui, cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din județ, în număr aproximativ de 150 de persoane.

În cursul aceleiași zile, Victor Alexeev a prezentat campania IASL și în județul Vrancea, la Focșani, la Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia”. Alături de secretarul de stat, au mai fost prezenți prefectul Hornea Sorin Ionel, vicepreședintele Consiliului Județean Cristian Dănuț, inspectorul general adjunct din cadrul ISJ, prof. Șelaru Aurel, de la ITM inspectorul general adjunct Sebastian Ciocan, reprezentanți AJOFM Daniela Brihoianu și Dantiș Marina, precum și un reprezentant din partea Primăriei Municipiului Focșani.

Evenimentul de la Focșani a reunit 150 de participanți, elevi, studenți și directori ai liceelor din județ.

Campania IASL continuă în toate județele țării.

Fii informat! Un cetățean informat este un cetățean câștigat!