VICTOR PONTA LA CERNĂUȚI! PRIMUL PREMIER ROMÂN ÎN NORDUL BUCOVINEI DUPĂ 1940!

November 8, 2014

Ponta Cernauti 3

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, vineri, 7 noiembrie 2014, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Bucovina de Nord. Ponta este primul premier de la Bucureşti care vizitează Cernăuţiul după 1940.

Românii de la Cernăuți au nevoie în primul rând să fie susținuți pentru păstrarea identității şi a învățământului în limba română.

Victor Ponta a arătat că, în 15 august, când a fost la Putna s-a întâlnit cu mai mulţi români care locuiesc în regiunea Cernăuţi care i-au reproşat că a vizitate localităţi din Republica Moldova de mai multe ori, dar că nu a ajuns la Cernăuţi.

Premierul a explicat că prima dată a mers în Ucraina la Kiev unde a avut întâlniri cu omologul său Arseni Iaţeniuk cu care a semnat şi Acordul de mic trafic de frontieră care ar urma să fie ratificat de parlamentele român şi ucrainean şi că apoi a venit la Cernăuţi.

Victor Ponta a anunţat că sunt foarte multe proiecte în regiunea Cernăuţi care ar putea fi finanţate pentru sprijinirea păstrării identităţii culturale, religioase şi educaţionale a populaţiei de români din zonă.

Ulterior, premierul a vizitat Casa memorială Aron Pumnul şi a văzut stadiul de degradare în care se află, dar a sesizat că şi bustul lui Mihai Eminescu din curtea acestei clădiri s-a degradat, menţionând că şi acesta va trebui reparat. Premierul a promis că guvernul de la București va aloca 250 de mii de euro necesari restaurării clădirii.

E prima dată când mă aflu la Cernăuţi şi vă cer iertare că trebuia să vin mai demult aici. Şi nu doar eu, ci şi alţi prim miniştri ai României, sau alţi preşedinţi pentru că sunt atâtea lucruri care ne leagă. Există nişte proiecte pe care statul român şi Guvernul român pot să le sprijine şi despre care d-na consul mi-a vorbit începând cu refacerea casei lui Aron Pumnul şi miercuri, în şedinţa de Guvern, vom aloca toţi banii necesari pentru repararea acestei locuinţe”, a spus premierul Victor Ponta.

De asemenea, primul-ministru Ponta a anunțat că românii din Cernăuți vor putea intra mai ușor în România printr-un sistem special al micului tranzit. Victor Ponta a vizitat și grădinița Lumea Copiilor și a promis mijloace de transport pentru elevi și copii.

El a adăugat că pentru a nu exista interpretări greşite, a avut întâlniri oficiale la Kiev cu preşedintele şi premierul Ucrainei, în cadrul cărora le-a transmis acestora că se va deplasa la Cernăuţi, intenţia Guvernului României fiind de a ajuta comunitățile româneşti de aici pentru păstrarea identităţii naţionale.

Victor Ponta a mers apoi în comuna Mahala unde trăieşte o comunitate importantă de români şi unde, împreună cu  primarul comunei, Elena Nandriş, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor şi preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihai Găiniceru, a vizitat o grădiniţă unde învaţă copii români şi care a fost construită cu 70 la sută finanţare locală.

După vizită, primul ministru a anunţat că în această comună Guvernul va trimite un autoturism Dacia Duster, în condiţiile în care Primăria are în dotare o Lada Niva veche.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, 3 noiembrie, la Iaşi, în cadrul Serii Valorilor, că apreciază şi încurajează eforturile celor care creează o nouă axă spirituală şi culturală Iaşi-Chişinău-Cernăuţi, adăugând că istoria nedreaptă poate fi reparată de oameni inteligenţi, patrioţi şi curajoşi. ”Apreciez şi încurajez eforturile pe care cei de aici din Iaşi îl fac pentru a crea o nouă axă spirituală şi culturală Iaşi-Chişinău-Cernăuţi. Faptul că istoria nedreaptă ne mai desparte de-a lungul timpului poate fi reparat de fiecare dată printr-un efort al celor inteligenţi, patrioţi şi curajoţi. O să sărbătorim în 2018 o sută de ani de când România s-a întregit cu Transilvania, ar fi trebuit să sărbătorim şi întregirea cu Basarabia şi Bucovina”, a spus Victror Ponta.

Ponta Cernauti 1

Ponta Cernauti 2

Ponta Cernauti 4

Ponta Cernauti 10

Ponta Cernauti 5

Ponta Cernauti 11

Ponta Cernauti 6

Ponta Cernauti 7

Ponta Cernauti 9

Ponta Cernauti 8

Cernauti Ponta 3

Cernauti Ponta 4

Cernauti Ponta 5

Cernauti Ponta 2

Cernauti Ponta 6

Cernauti Ponta 7

Cernauti Ponta 8

Cernauti Ponta 9

Cernauti Ponta 10

Cernauti Ponta 15

Cernauti Ponta 11

Cernauti Ponta 12

Cernauti Ponta 13

Cernauti Ponta 14

Cernauti Ponta 1

Advertisements

PRIMUL MINISTRU VICTOR PONTA A SUSȚINUT DECLARAȚII DE PRESĂ LA KIEV

October 9, 2014

Ponta-Leanca-Iateniuk


VICTOR PONTA LA CNN: INDEPENDENŢA ENERGETICĂ, SINGURA ŞANSĂ ÎN FAŢA PRESIUNILOR RUSIEI

September 29, 2014

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta susţine că independenţa energetică este singura şansă a ţărilor din fostul lagăr comunist de a face faţă presiunilor ruseşti. Într-un interviu acordat postului american CNN, şeful guvernului de la Bucureşti mai spune că fostele republici sovietice, ca Ucraina şi Republica Moldova, au nevoie de sprijinul Europei şi Americii, pentru a rămâne pe calea democratică.

„Cred că arma cea mai eficientă a Rusiei este energia. Şi, atât timp cât România şi ţările din regiune sunt independente din punct de vedere energetic, vom continua să ne dezvoltăm şi să oferim prosperitate, stabilitate şi predictibilitate pentru regiune. Este obligaţia europenilor şi americanilor de a le dovedi cetăţenilor Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei că vieţilor lor se vor îmbunătăţi, că vor fi cetăţeni cu drepturi egale în Europa. Peste câteva zile voi merge la Kiev, am fost de multe ori anul acesta la Chişinău şi acesta este mesajul meu: dacă aceste ţări vor avea încredere în europeni şi vor urma calea proeuropeană, prodemocratică, se vor bucura de asemenea de instituţii puternice, transparenţă, programe anticorupţie şi o îmbunătăţire semnnificativă a vieţii lor.



ASTĂZI INAUGURĂM BIROUL EUROPARLAMENTARULUI VIORICA DĂNCILĂ LA CHIȘINĂU

December 7, 2012

Viorica Dancila
Astăzi, vineri, 07 decembrie 2012, la ora 12.00, va fi inaugurat Biroul europarlamentarului Viorica Dăncilă la Chişinău, pe adresa: strada Sfatul Ţării 18, etaj II, în incinta Teatrului „Ginta Latină”. Doamna europarlamentar Viorica Dăncilă va fi prezentă la eveniment.

Inaugurarea Biroului europarlamentar va fi urmată de o Conferinţă de presă care se va ţine în Sala de conferinţe a Teatrului „Ginta Latină”.

Este vorba despre o premieră absolută. Biroul europarlamentarului Viorica Dăncilă este primul birou al unui membru al Parlamentului de la Bruxelles care va funcţiona în afara spaţiului comunitar actual.

Este o onoare pentru noi că acest Birou este inaugurat anume la Chişinău. Biroul se deschide la cererea unui număr mare de cetăţeni români de la răsărit de Prut, pentru ca orice doritor să poată primi asistenţa calificată din partea unui europarlamentar în chestiuni care privesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni de la noi.

Viorica Dăncilă este europarlamentar român.

S-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede, județul Teleorman, România.

Studii: Master “Spațiul Public European” – Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Administrație Publică, București (2004-2006). Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploiești (1983-1988). Specializări: programarea și managementul proiectelor, bazele economiei petroliere și luarea deciziilor, expert în armonizarea legislativă – integrare europeană.

Activitate profesională: Inginer la “Petrom SA” – membru OMV Grup, Aria de Operare Videle, Serviciul Monitorizare Producție Țiței și Gaze (1988-2009). Profesoară la Liceul Industrial Videle (1997-1998).

Activitate politică: Deputat în cadrul Parlamentului European (2009-Prezent); Vicepreședinte al Organizației Naționale de Femei a PSD (2010-Prezent); Lider grup europarlamentari PSD din cadrul PE (Martie 2010 – Martie 2011); Consilier Județean PSD (2008-2009); Membru în Consiliul Național al PSD (2005-2009); vicepreședinte al Organizației Județene PSD Teleorman (2005 – 2011); președinte al Organizației Județene de Femei a PSD (2005 – Prezent). Președinte al Organizației de Femei PSD Oras Videle (2000-2003); Consilier local PSD Oraș Videle (2004-2008); Președinte al Organizației PSD Oraș Videle (2003-2011).

Face parte din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European.

Este membru în mai multe Comisii ale Parlamentului European:

AGRI Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală
DMAS Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek
DMED Delegaţia la Adunarea Parlamentară a UE pentru Mediterana
REGI Comisia pentru dezvoltare regională
D-MD Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova
DEPA Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest


VICTOR ALEXEEV: AM CERUT MINISTERULUI DE EXTERNE DE LA BUCUREȘTI CLARIFICAREA DREPTULUI DE VOT AL CETĂȚENILOR ROMÂNI DIN BASARABIA CARE POSEDĂ CARTE DE IDENTITATE, DAR NU ȘI PAȘAPORT ROMÂNESC

December 6, 2012

Victor Alexeev Deputat
Așa cum am făcut cunoscut anterior, echipa mea i-a adresat onoratului Minister al Afacerilor Externe al României trei memorii, la 31 octombrie 2012, 09 noiembrie 2012 și 12 noiembrie 2012, privind secțiile de votare organizate în Republica Moldova pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, precum și privind dreptul cetățenilor români cu domiciliul efectiv în Republica Moldova de a-și exercita dreptul de vot prezentând Pașaportul românesc și Buletinul de identitate moldovenesc cu mențiunea privind domiciliul efectiv în Republica Moldova.

În răspunsul la memoriile noastre anterioare ni s-a comunicat faptul că numărul secțiilor de votare a fost mărit la 19 și că ”persoanele cu dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova, aflate în posesia unei cărți de identitate românești, în care figurează ca domiciliu legal o adresă din România, dar care locuiesc efectiv pe teritoriul Republicii Moldova și dețin și o carte de identitate eliberată de autoritățile din Republica Moldova, vor fi tratate în raport cu legea română ca cetățeni români cu reședința în străinătate. Aceștia vor putea vota pe baza pașaportului românesc, iar ca dovadă a reședinței în Republica Moldova vor prezenta cartea de identitate moldovenească, cu mențiunea adresei la care locuiesc”.

Răspunsul clarificator pe care l-am primit din partea Ministerului Afacerilor Externe rezolvă în mare parte chestiunea dreptului de vot al cetățenilor români cu domiciliul efectiv în Republica Moldova și asta în situația în care, la alegerile parlamentare din anul 2008, dreptul de vot al cetățenilor români cu domiciliul efectiv Republica Moldova a fost limitat abuziv de către fosta guvernare PDL-UDMR, acest drept putând fi exercitat atunci doar la prezentarea Pașaportului românesc. Acum, abordarea corectă pe care autoritățile Statului Român o au în chestiune ne bucură și face dovada unui tratament corect, bazat pe lege, fără limitări, discriminări sau diferențe de tratament.

Totodată, urmărind explicațiile date până în acest moment de autoritățile competente ale Statului Român, observăm, pe de o parte, că, DE FAPT, cetățenii români stabiliți în state membre ale Uniunii Europene își vor putea exercita dreptul de vot, pe 9 decembrie 2012, la prezentarea a) Pașaportului românesc cu mențiunea privind stabilirea domiciliului peste hotare; b) Pașaportului românesc cu mențiunea privind domiciliul legal în România și a oricărui document eliberat de autoritățile străine prin care se face dovada reședinței în străinătate; c) Cărții de identitate românești cu mențiunea privind domiciliul legal în România și a oricărui document eliberat de autoritățile străine prin care se face dovada reședinței în străinătate.

Observăm, pe de altă parte, că cetățenii români cu domiciliul efectiv în Republica Moldova își vor putea exercita dreptul de vot, pe 9 decembrie 2012, doar la prezentarea: a) Pașaportului românesc cu mențiunea privind stabilirea domiciliului în Republica Moldova; b) Pașaportului românesc cu mențiunea privind domiciliul legal în România și a Buletinului de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova cu mențiunea adresei la care locuiesc.

În cazul cetățenilor români domiciliați efectiv în Republica Moldova nu este prevăzută posibilitatea de exercitare a dreptului de vot la prezentarea Cărții de identitate românești cu mențiunea privind domiciliul legal în România și a Buletinului de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova cu mențiunea adresei la care locuiesc.

Este cunoscut că în Republica Moldova locuiește un număr semnificativ de cetățeni români, cu dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova, cetățeni care, fie din motive religioase, fie din motive de convingere, fie din motive practice sau de altă natură, și-au perfectat doar Cartea de identitate românească și posedă și un Buletin de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova cu mențiunea adresei la care locuiesc efectiv.

Din moment ce această categorie de cetățeni români nu-și va putea exercita dreptul de vot în cadrul scrutinului parlamentar din 9 decembrie 2012, asistăm, practic, la o restrângere a dreptului constituțional de vot al cetățenilor români stabiliți în Republica Moldova, posesori ai Cărții de identitate românești și ai Buletinului de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova.

Menționăm între altele că cetățenii români din această caterogie pot intra și ieși din România, prezentând autorităților de frontieră Cartea de identitate românească și Pașaportul eliberat de autoritățile din Republica Moldova, neavând nevoie de viză de intrare sau de ședere în țară.

În opinia noastră, această situație ridică o chestiune principială din perspectiva: a) egalității tuturor cetățenilor români în fața legilor Statului Român și a autorităților publice române; b) unității de tratament la care sunt îndreptățiți din partea aurotităților Statului Român, inclusiv din partea autorităților electorale; c) neadmiterii discriminării sau prvilegiilor pe criteriul locului de reședință sau de domiciliu sau pe criteriul tipului actului românesc de identitate valabil (Pașaport sau Carte de identitate).

Încercând o corelare a situației DE FAPT, cu cea DE DREPT, menționăm că articolul 16 (Egalitatea în drepturi) din Constituția României stipulează că ” (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

În același timp, articolul 36 (Dreptul de vot) din Constituția României stabilește că ”(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale”.

De asemnea, articolul 53 (Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituția României stabilește că ”(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

Constatăm, în lumina prevederilor constituționale invocate, că cetățenii români domiciliați efectiv în Republica Moldova și posesori ai Cărții de identitate românești și ai Buletinului de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova și care nu posedă, din diverse motive temeinice, Pașaport românesc sunt îndreptățiți la egalitate de tratament din partea autorităților Statului Român, inclusiv din partea celor electorale, și ar trebui să-și poată exercita dreptul de vot în cadrul scrutinului parlamentar din 9 decembrie 2012 la prezentarea Cărții de identitate românești și a Buletinului de identitate cu mențiunea adresei la care locuiesc peste hotarele României, asemeni altor cetățeni români de peste hotare și din cuprinsul aceleiași circumscripții electorale (nr. 43) și al aceluiași colegiu uninominal (nr. 2) (a se vedea cazul cetățenilor români cu reședința în Bulgaria).

Practic, acești cetățeni români cu domiciliul efectiv în Republica Moldova au aceleași drepturi ca și românii din Țară sau ca și românii stabiliți oriunde peste hotare, în special în state ale Uniunii Europene, iar dreptul lor de vot nu poate fi restrâns și nici nu poate să i se aducă vreo atingere pe criterii formale care nu privesc apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor cetăţeni, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Pornind de la cele expuse mai sus, i-am adresat respectuos, astăzi, 06 decembrie 2012, onoratului Minister al Afacerilor Externe al României, rugămintea de a examina suplimentar și în timp util situația sesizată, în cooperare cu celelalte autorități competente ale Statului Român, astfel încât cetățenilor români domiciliați efectiv în Republica Moldova, posesori ai Cărții de identitate românești și ai Buletinului de identitate eliberat de autoritățile din Republica Moldova, să li se asigure dreptul de vot garantat constituțional.

De îndată ce vom primi un răspuns clarificator din partea onoratului Minister al Afacerilor Externe al României în legătură cu situația DE DREPT și DE FAPT sesizată, îl vom aduce la cunoștință publică.

Victor ALEXEEV, candidat USL pentru Camera Deputaților
Buletin de vot Victor Alexeev
Buletin de vot Cristian David

Chișinău, 06 decembrie 2012


PREZENTAREA PROGRAMULUI POLITIC ”ROMÂNIA PENTRU TOȚI ROMÂNII”

December 6, 2012


Buletin de vot Victor Alexeev
Buletin de vot Cristian David