DISTINCȚIE DE VREDNICIE PIN PARTEA MITROPOLIEI BASARABIEI

November 8, 2012

DISTINCȚIE DE VREDNICIE

SANCTUS STEPHANUS MAGNUS

DEFENSOR FIDEI CHRISTIANAE

”Fii credincios până la moarte și își voi da cununa vieții”

(Apocalipsa 2, 10)

Noi, PETRU, prin harul lui Dumnezeu Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, urmând cuvântul Sfintei Scripturi care spune că în Biseriă ”sunt felurite slujiri dar același Domn; și lucrările sunt felurite dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți” (I Corinteni 12, 5-6), Ne bucurăm când fiii și fiicele Bisericii noastre dreptmăritoare înmulțesc talanții primiți în dar de la Preamilostivul Dumnezeu, apărând credința ortodoxă și lucrând pentru binele Bisericii.

Conferim, cu părintească dragoste această DISTINCȚIE DE VREDINICIE pentru credincioși dlui Victor Alexeev din parohia Palanca, localitatea Palanca, protopopiatul Ștefan Vodă, județul/raionul Ștefan Vodă, ca semn al prețuirii și binecuvântării Noastre, pentru râvna și dărnicia arătate față de Biserică.

Anul mântuirii 2008, luna XII, ziua 13.

+ PETRU

Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

Consilier administrativ

pr. Andrei Deleu


CÂTEVA FOTOGRAFII DIN ALBUMUL PERSONAL

November 2, 2012

Portret

Într-un moment de bună dispoziție

Cu domnul Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al României, la Chișinău

Gazdă pentru colegii de la București

Între colegi de partid

Vorbind în fața Conferinței Naționale a Organizației PSD România în Republica Moldova

Alegerea ca președinte al Organizației PSD România în Republica Moldova, Chișinău, 6 mai 2012

Printre delegații la Conferința Națională a Organizației PSD România în Republica Moldova, Chișinău, 6 mai 2012

Membri ai Organizației PSD România în Republica Moldova, fotografie de grup, Chișinău, 6 mai 2012

Alături de Înaltpreasfințitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, și doamna Natalia Intotero, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni

În casa unor prieteni buni din Irlanda

Împreună cu Sergiu Spiceac, coleg de școală, elevi în clasa a IV-a, Răscăieți, 1977

Împreună cu Ilie Pașev, studenți în anul I, Chișinău, 1985

Cu tata, la Răscăieți, Ștefan Vodă

Împreună cu mama și cu tata acasă la Răscăieți


DOMNUL VICTOR OPASCHI, SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL, A VIZITAT BASARABIA

September 26, 2012

Domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Cultură şi Culte în  cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României, a efectuat o vizită de informare şi documentare în Republica Moldova, în zilele de 21 şi 22 septembrie. În această vizită, domnul Victor Opaschi a fost însoţit de domnul Andei Ungar, consilier ministerial.

Programul vizitei a prevăzut întrevederi cu autorităţi publice centrale şi locale, precum şi cu reprezentanţi ai unor instituţii bisericeşti din Republica Moldova.

Prima întâlnire de lucru, cu domnul Gheorghe Postică, viceministru al Culturii al Republicii Moldova, a avut loc în ziua de 21 septembrie, la sediul ministerului din Chişinău. Cei doi oficiali au abordat un spectru larg de probleme, printre care necesitatea elaborării şi semnării unui Acord trilateral România-Republica Moldova-regiunea Toscana (Italia) privind formarea de personal artistic calificat în domeniul restaurării obiectelor şi monumentelor cu valoare istorică, având ca scop final crearea unei şcoli basarabene de restaurare. În context, domnul Secretar de Stat Victor Opaschi şi domnul viceministru Gheorghe Postică au convenit asupra restaurării, prin eforturile comune ale celor două ministere de resort, a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni (monument protejat de UNESCO) şi a clădirii fostei Zemstve guberniale (în care urmează să fie amplasat Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău). Domnii Victor Opaschi şi Gheorghe Postică au convenit, de asemenea, asupra necesităţii dezvoltării cadrului juridic bilateral privind spaţiul cultural şi spiritual comun, urmând ca reprezentanţii celor două ministere să menţină un dialog permanent şi constructiv.

O altă întâlnire de lucru a fost cea cu trupa şi conducerea Teatrului „Ginta Latină” din Chişinău. Discuţia domnului Secretar de Stat Victor Opaschi cu actorii şi conducătorii teatrului s-a axat pe identificarea unor posibilităţi concrete de includere a acestei instituţii în circuitul cultural românesc, prin invitarea la festivaluri etc. Directorul Teatrului „Ginta Latină” a folosit prilejul pentru a-i aduce domnului Victor Opaschi mulţumiri pentru implicarea hotărâtoare în sprijinirea instituţiei, mai cu seamă în ceea ce priveşte dotarea şi mobilarea clădirii teatrului.

În seara zilei de 21 septembrie, înaltul oaspete de la Bucureşti a avut o întâlnire cu membri ai Organizaţiei PSD România în Republica Moldova, în faţa cărora a rostit o alocuţiune. Domnul Victor Opaschi a ţinut să sublinieze, între altele, că „relaţia cu Moldova este o prioritate a oricărui guvern de la Bucureşti” şi că „angajamentele României faţă de Chişinău vor fi respectate”. Audienţa a avut ocazia să primească răspunsuri concrete şi competente la multiplele întrebări care i-au fost adresate oaspetelui.

În ziua de 22 septembrie, domnul Secretar de Stat Victor Opaschi a vizitat, împreună cu oficialităţi locale, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni. Dumnealui a avut o întrevedere de lucru cu domnii Ion Ciontoloi, preşedinte al raionului Căuşeni, şi Grigore Repeşciuc, primar al oraşului Căuşeni, cu care a discutat despre lucrările de restaurare a acestui monument UNESCO şi pe care i-a asigurat în privinţa sprijinului din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România.

În aceeaşi zi, domnul Secretar de Stat a avut o întâlnire de lucru cu domnul Andrei Malaşevschi, preşedinte al raionului Cantemir, cu care a convenit asupra ridicării în oraşul reşedinţă de raion a unui monument al domnitorului şi cărturarului român Dimitrie Cantemir. În acest sens, domnul Victor Opaschi a ţinut să dea asigurări privind susţinerea fermă pe care autorităţile raionului o vor primi din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În seara zilei de 22 septembrie, domnul Secretar de Stat Victor Opaschi a vizitat Mitropolia Basarabiei, unde a avut o întrevedere cu Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Cu această ocazie, întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei i-a acordat domnului Victor Opaschi distincţia „Crucea Mitropoliei Basarabiei” pentru mireni, în semn de înaltă preţuire a sprijinului constant şi substanţial pe care Domnia Sa l-a oferit Mitropoliei Basarabiei, în special în perioada în care a exercitat funcţia de consilier prezidenţial.

În finalul vizitei, domnul Secretar de Stat Victor Opaschi a avut posibilitatea să cunoască locuri şi oameni din zona Nistrului de Jos, convenind asupra unor proiecte de viitor.

Organizaţia PSD România în Republica Moldova


SECRETARUL DE STAT VICTOR OPASCHI, DECORAT CU CRUCEA MITROPOLIEI BASARABIEI PENTRU MIRENI

September 25, 2012

Înaltpreasfinţitul Părinte Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a primit, sâmbătă, 22 septembrie, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, vizita oficială a domnului Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Cultură şi Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României, un vechi susţinător al Mitropoliei Basarabiei. Domnul Secretar de Stat a fost însoţit de domnul Andei Ungar, consilier ministerial. La întrevedere au mai participat domnul Victor Alexeev, preşedinte al Organizaţiei PSD România în Republica Moldova, unul dintre susţinătorii constanţi ai Ortodoxiei româneşti din Basarabia şi Transnistria, Preacucernicul părinte Andrei Deleu, şef al Cancelariei mitropolitane, şi Preacuviosul părinte ieromonah Atanasie Telembici, redactor-şef al revistei „Misionarul”.

Pe parcursul întrevederii, care a decurs într-o atmosferă frăţească, domnul Secretar de Stat Victor Opaschi şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru au discutat despre activitatea Mitropoliei Basarabiei, despre relaţiile ei cu autorităţile Republicii Moldova şi un spectru larg de probleme cu care se confruntă în prezent această parte componente şi inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Române de la răsărit de Prut şi Nistru. Printre acestea au figurat şi chestiuni legate de patrimoniul Mitropoliei Basarabiei spoliat de regimul sovietic de ocupaţie.

Domnul Secretar de Stat Victor Opaschi şi-a exprimat deplina deschidere şi dorinţa de a sprijini în continuare Mitropolia Basarabiei, spre binele credincioşilor şi clericilor săi şi al Bisericii Ortodoxe Române, în general.

Cu această ocazie, întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei i-a acordat domnului Victor Opaschi distincţia „Crucea mitropolitană pentru mireni”, „pentru meritele pe care Domnia Sa le are faţă de Mitropolia Basarabiei”. În cuvântul său de felicitare, Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru s-a referit la sprijinul acordat Mitropoliei Basarabiei de către domnul Victor Opaschi, în calitatea sa de consilier prezidenţial pentru cultură şi culte, de la reactivare până în prezent.

La rândul său, domnul Victor Opaschi, i-a mulţumit Înaltului ierarh al Bisericii Ortodoxe pentru modul în care Mitropolia Basarabiei, instituţie naţională fundamentală, se implică pe plan social şi contribuie la păstrarea credinţei româneşti.

Organizaţia PSD România în Republica Moldova


VIZITA DOAMNEI SECRETAR DE STAT NATALIA INTOTERO, ŞEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, ÎN REPUBLICA MOLDOVA

August 24, 2012

În perioada 20 – 22 august 2012, doamna secretar de stat, Natalia Intotero a realizat o vizită de lucru în Republica Moldova. Prezenţa doamnei secretar de stat, Natalia Intotero, la Chişinău a avut drept obiectiv principal întărirea parteneriatului cu asociaţiile şi presa românească din Basarabia, aprofundarea problematicii specifice acestei zone, precum şi identificarea metodelor optime de eficientizare a proiectelor adresate românilor din Republica Moldova.

Doamna Natalia Intotero, secretar de stat și doamna Maia Sandu, ministru al Educației
Doamna Natalia Intotero, secretar de stat și doamna Maia Sandu, ministru al Educației

Cu preilejul acestei deplasări, doamna secretar de stat s-a întâlnit, la Ministerul Educaţiei din Republica Moldova, cu doamna ministru Maia Sandu şi viceminiştrii, Loretta Handrabura, Tatiana Potîng şi Igor Grosu. În cadrul discuţiei, a fost reiterată disponibilitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de a sprijini viitoare proiecte pe palierul educaţional, domeniu important în cadrul strategiei pentru românii de pretutindeni. La rândul său, ministrul moldovean al Educaţiei s-a arătat interesat de suportul şi expertiza românească în reformarea şi modernizarea sistemului de învăţământ.

Vizita la Mitropolia Basarabiei
Întâlnirea cu Înalt Preasfinția Sa Petru, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

În cadrul întâlnirii cu Înalt Preasfinţia Sa Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, doamna Natalia Intotero a oferit asigurări în privinţa menţinerii sprijinului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni faţă de finalizarea aşezămintelor religioase a căror construcţie a fost începută, precum şi faţă de propunerile Înalt Preasfinţiei Sale de îmbogăţire a vieţii spirituale a românilor din Republica Moldova.

Întâlnire cu istoricii basarabeni
Întâlnire cu istoricii basarabeni

Totodată, doamna secretar de stat a fost prezentă la reuniunea istoricilor basarabeni, care au prezentat propuneri de proiecte de cercetare şi popularizare a istoriei româneşti în rândul publicului din Republica Moldova.

Doamna Natalia Intotero, secretar de stat, domnul Ovidiu Miculescu, președinte director general al SRR și echipa Radio Chișinău

Vizita a continuat cu întrevederi cu reprezentanţii instituţiilor de presă sprijinite de Guvernul României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu lideri ai societăţii civile româneşti şi ai mediului universitar şi academic din Republica Moldova. În cadrul întâlnirilor au fost expuse principalele probleme cu care se confruntă organizaţiile româneşti precum şi propuneri de proiecte menite să stimuleze coeziunea identitară în rândul comunităţii.

Întâlnire cu viceprim-ministrul Republicii Moldova
Domnul Marius Lazurca, ambasadorul României la Chișinău, domnul Mihai Moldovanu, viceprim-ministru al Republicii Moldova, doamna Natalia Intotero, secretar de stat, domnul Iurie Reniță, ambasadorul Republicii Moldova la București

La întâlnirea cu domnul viceprim-ministru, Mihai Moldovanu, acesta a ţinut să mulţumească, în numele Guvernului, pentru sprijinul acordat de România Republicii Moldova în drumul său către Uniunea Europeană. De asemenea, s-a discutat. printre alte propuneri de proiecte comune, despre posibilitatea realizării unor Centre Regionale de Cultură Românească menite să promoveze limba, cultura şi tradiţiile româneşti în rândul basarabenilor.

În ultima parte a vizitei în Republica Moldova, delegaţia Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a vizitat aşezămintele religioase aflate în curs de finalizare în Chişinău, Biserica „Sf. Petru şi Pavel”, în Orhei – Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Vasile” şi în Soroca – Parohia Ortodoxă Română „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, precum şi locaţia în care sunt depozitate cele „1.000.000 de cărţi pentru Basarabia” care urmează a fi distribuite în perioada următoare bibliotecilor moldovene.

Sursa: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru a avut o întrevedere cu Natalia Intotero, Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni

Luni, 20 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a primit la sediul Mitropoliei Basarabiei vizita Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.

În cadrul întrevederii ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru a vorbit înaltului oaspete despre activitatea Mitropoliei Basarabiei, problemele cu care se confruntă structura eclesiastică din Basarabia şi relaţia cu autorităţile Republicii Moldova.

Secretarul de stat Natalia Intotero şi-a exprimat deschiderea de a susţine mai multe proiecte ale Mitropoliei Basarabiei.

Discuţia s-a desfăşurat într-o atmosferă frăţească.

La întrevederea au fost prezenţi consilieri ai Mitropoliei Basarabiei şi părintele Iulian Budescu, Vicarul Episcopiei Basarabiei de Sud.

În următoarele zile, Secretarul de stat Natalia Intotero va vizita parohii ale Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Orhei şi Soroca.

Sursa: Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei


Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru

April 15, 2012

†  P E T R U

Din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Chişinăului,
Mitropolit al Basarabiei
şi Exarh al Plaiurilor

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Sfânta şi de Dumnezeu păzita Mitropolie a Basarabiei; Har, milă şi pace de la Hristos Domnul, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări.

„Înviind Iisus din mormânt,
precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă”

(Din Catavasiile Paştilor)

Hristos a înviat!

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului ne reaminteşte că noi, oamenii, n-am fost creaţi spre moarte, ci spre viaţă veşnică. Omul a fost creat pentru îndumnezeire, în vederea unei veşnice comuniuni cu Dumnezeu. Deşi calea paradisiacă a îndumnezeirii a fost pierdută prin neascultarea lui Adam şi Eva, calea pământească a durerii şi suferinţei a fost acceptată de Fiul lui Dumnezeu ca drum spre îndumnezeirea omului. De aceea, jertfa de pe Cruce din Vinerea Mare este jertfa pentru toţi oamenii, iar sărbătoarea Învierii din ziua de astăzi este învierea şi speranţa tuturor.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a înviat nu pentru El Însuşi, ci S-a coborât în iad şi S-a ridicat de acolo pentru a face cale spre Cer tuturor drepţilor Vechiului Testament şi celor care vor crede în El.

Sfântul Apostol Pavel consideră realitatea Învierii lui Hristos ca temei pentru credinţa noastră şi imbold pentru propovăduirea Evangheliei. Mesajul Învierii lui Hristos a fost tema principală a propovăduirii Evangheliei. De fapt, cuvântul „Evanghelie” înseamnă „vestea cea bună” sau, se poate spune, „Vestea cea bună a Învierii”.

Învierea lui Hristos nu are sens dacă nu este şi învierea noastră! Paştele, ca trecere de la moarte la viaţă, nu este un eveniment care s-a petrecut în trecut şi noi îl aniversăm, pur şi simplu, ca aducere aminte. Învierea lui Hristos este un eveniment prezent, pentru că Învierea nu se referă numai la viaţa biologică, ci şi la viaţa spirituală. Mântuitorul zice: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Cu alte cuvinte, cel care crede în Dumnezeu şi ascultă de Evanghelia lui Hristos a înviat din moartea păcatului şi va învia din morţi spre a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea este un fapt prezent, o realitate actuală în existenţa noastră. Adevăratul creştin este un om înviat. El se comportă ca un fiu al lui Dumnezeu, ca un cetăţean care trăieşte pentru o altă lume, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Adevăratul creştin nu este cel care vine la Înviere din obicei, nici cel care o celebrează numai formal, printr-o masă a bucatelor, adevăratul creştin este cel a cărui viaţă este plină de credinţă şi fapte ale Învierii.

Dreptmăritori creştini,

Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, este un prilej de a trăi clipe de bucurie sfântă în cadrul familiei şi a comunităţii. Această Sărbătoare a sărbătorilor nu este una izolată. Noaptea de Paşti adună la biserică întreaga comunitate: pe cei mari şi pe cei mici, pe cei avuţi şi pe cei care trăiesc mai modest. Cel care a venit la Înviere însetat de iubire şi adevăr, se va întoarce acasă cu sufletul plin de Dumnezeul iubirii şi al adevărului; cel care a venit pentru frumuseţea praznicului, se va putea bucura de o slujbă frumoasă şi luminată; cel care a venit pentru un ajutor, nu se va întoarce acasă fără nimic. Praznicul Învierii ne îndestulează pe toţi. Nimeni nu se va întoarce acasă mai sărac de cum a venit, pentru că Domnul Dumnezeu e nemăsurat în bunătate şi darnic întru-toate.

Pentru marea majoritate dintre noi, sărbătoarea Învierii Domnului trebuie să ne antreneze într-o credinţă viabilă unde nu trebuie să lipsească fapta bună. Faptele de milostenie se fac pentru cei aflaţi în neputinţă şi necaz. De aceea, Mitropolia Basarabiei îi cheamă pe credincioşi la acte de binefacere cu ocazia Învierii Domnului. Anul acesta mulţi dintre cetăţenii noştri aflaţi în neputinţe vor simţi această sărbătoare şi prin darul frăţiilor voastre.

Totodată, fapta bună trebuie făcută şi pentru societate. Avem nevoie în zilele de astăzi de o mai accentuată mărturisire a credinţei şi a valorilor străbune. Din păcate, societatea noastră este tot mai des şi mai sistematic asaltată de păcate strigătoare la cer. Unele legi, care sub masca binelui comun, încurajează abaterea morală sunt promovate de persoane şi instituţii care sunt departe de Dumnezeu. De aceea, noi, în calitate de creştini, suntem chemaţi la o luptă duhovnicească cu păcatul. Legile bune sunt cele conforme cu Legea lui Dumnezeu. Să fim atenţi la legile făcute de oameni cu scopul de a acoperi păcatul şi fărădelegile.

Hristos a luptat cu păcatul lumii şi l-a biruit pe Cruce. Noi trebuie să luptăm cu păcatul şi să-l biruim în viaţa noastră. Să nu ne lăsăm înşelaţi cu diferite momeli şi promisiuni deşarte. Astăzi cedăm un pic, mâine ni se va cere mai mult. Să ne întrebăm ce model de viaţă lăsăm copiilor noştri. Poziţia Mitropoliei Basarabiei este univocă: nu acceptăm păcatul homosexualităţii, care se doreşte a fi legiferat în societatea noastră prin legile statului.

Ne aflăm la Slujba Învierii. Să ne ridicăm şi noi din mormântul indiferenţei şi al ignoranţei.

Fraţi creştini,

Timp de 20 de ani de când a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, în anul 1992, preoţii şi credincioşii Mitropoliei Noastre au lucrat în „ogorul Domnului”, în mijlocul poporului nostru românesc binecuvântat de Dumnezeu. Am răspuns credincioşilor care nu erau auziţi de nimeni. În localităţile unde nu erau biserici, am început ridicarea sfintelor lăcaşe. Am înfiinţat parohii în oraşe şi sate ca să-i ajutăm pe tineri să aleagă virtutea şi nu viciul. Am înfiinţat centre sociale pentru oamenii aflaţi în suferinţă. Ne-am implicat activ în a introduce religia în şcoală pentru copiii noştri. Suntem prezenţi cu emisiuni spirituale la radio şi televiziune. Am editat mai multe cărţi şi reviste bisericeşti cu conţinut misionar. Toate acestea le facem pentru ca societatea noastră să fie o societate a Învierii, ca noi toţi să avem o conduită bazată pe valorile Evangheliei. Evanghelia lui Hristos ne învaţă: să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aceste valori vor ajuta umanitatea să dăinuie veşnic.

În această Noapte Sfântă se împlineşte aspiraţia omului, dorinţa lui de a trăi veşnic. Dar a trăi veşnic presupune a trăi cu Persoana veşnică, adică cu Dumnezeu, şi a fi în comuniune cu toţi oamenii.

Cu aceste gânduri, Vă împărtăşesc binecuvântarea arhierească pentru a sărbători Învierea Domnului şi Vă doresc ca viaţa fiecăruia să fie o înviere spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† PETRU

Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

Dată în reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău cu prilejul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în binecuvântatul an 2012.