VICTOR ALEXEEV ÎN DIALOG CU MITROPOLITUL BASARABIEI, ÎNALTPREASFINȚITUL PETRU PĂDURARU

November 7, 2012

Marți, 6 noiembrie, Înaltpreasfințitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, l-a primit la sediul mitropolitan pe domnul Victor Alexeev, președinte al Organizației PSD România în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, care a decurs într-o atmosferă foarte călduroasă, ÎPS Petru și domnul Victor Alexeev au trecut în revistă problemele și necestitățile curente ale Mitropoliei Basarabiei, cu identificarea unor soluții concrete de sprijin pe care le poate oferi  Guvernul condus de liderul PSD, domnul  Victor Ponta.

În acest sens, domnul Victor Alexeev l-a asigurat pe întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei de întreaga susținere pe care Mitropolia Basarabiei, ca instituție națională fundamentală, o are și o va avea din partea autorităților Statului Român.

Președintele Organizației PSD România în Republica Moldova a adus la cunoștința Mitropolitului Petru Păduraru faptul că a întreprins demersuri concrete la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al României și la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) în vederea  intensificării colaborării acestor instituții cu Mitropolia Basarabiei. Aceste demersuri se înscriu și în cadrul Protocolului de colaborare dintre DRP și Patriarhia Română, semnat recent de cele două instituții.

Înaltpreasfințitul Petru a primit cu bucurie vestea că până la sfârșitul anului curent Ministerul Culturii și Patrimoniului Național de la București îi va acorda Mitropoliei Basarabiei un sprijin substanțial. Deciziile în această privință au fost deja adoptate la cel mai înalt nivel.

Totodată, înaltul ierarh român a  ținut să sublinieze necesitatea ca problemele Mitropoliei Basarabiei, cum ar fi restituirea arhivelor sale și a patrimoniului său imobiliar, confiscat de autoritățile sovietice de ocupație și deținut în prezent de Guvernul Republicii Moldova, să figureze pe agenda bilaterală a Guvernelor de la București și Chișinău, într-o abordare pozitivă, europeană.

Interlocutorii au convenit să continue dialogul instituit de mai multă vreme, în interesul și beneficiul credincioșilor ortodocși români din Republica Moldova care au revenit la sânul Bisericii-mame, Patriarhia Română.

Domnul Victor Alexeev este credincios al Mitropoliei Basarabiei din momentul reactivării sale canonice (1992) sub jurisdicția Patriarhiei Române și a fost gratificat de Mitropolitul Petru Păduraru, la 13 decembrie 2008, cu Diploma de Vrednicie, pentru sprijinul constant și important acordat Mitropoliei Basarabiei.

Organizația PSD România în Republica Moldova

Advertisements

MOMENT ISTORIC: MINISTRUL DE INTERNE MIRCEA DUȘA (PSD) A DESEMNAT PRIMA FEMEIE ȘEFĂ DE INSPECTORAT DE POLIȚIE DIN ROMÂNIA

November 2, 2012

Joi, 1 noiembrie, Viorica Mărincaș a fost învestită oficial în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Mircea Dușa (PSD) și a ministrului Mediului, Rovana Plumb (PSD).

Viorica Mărincaș va conduce Poliția Maramureș în următoarele 6 luni, după care se va organiza concurs pentru ocuparea acestei funcții.

“Pentru prima dată în istoria Poliției Române va fi numit inspector-șef la județ o doamnă. Eu o felicit pe doamna comisar-șef, îi doresc succes în activitate, sper că încrederea nu îmi va fi dezamagită și că o doamnă va ști să conducă destinele Poliției Maramureș poate mai bine decât un bărbat”, a spus ministrul Mircea Dușa.

La rândul său, Viorica Mărincaș a afirmat că pregătirea și experiența profesională de peste 20 de ani în Poliție o susține în funcția în care a fost împuternicită.

“Pentru îndeplinirea prerogativelor funcției în care sunt împuternicită, mă susține pregătirea și experiența profesională, la care se adaugă avantajul că am lucrat cu majoritatea colegilor din Inspectorat în cei peste 20 de ani de activitate.

Cunosc că aici sunt polițiști care știu să-și facă datoria cu demnitate, integri și am încredere că, împreună, vom putea să ne continuăm misiunea și să dezvoltăm proiecte noi”, a mărturisit Viorica Mărincaș.

sursa: ziarmm.ro


DOUĂ MESAJE NEGLIJATE DE PRESA DE LA CHIŞINĂU

September 4, 2012

MESAJ AL MINISTRULUI AFACERILOR EXTERNE, TITUS CORLĂŢEAN, CU OCAZIA ZILEI LIMBII ROMÂNE

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean adresează un salut prietenesc astăzi, 31 august 2012, cu ocazia sărbătorii naţionale din Republica Moldova, Ziua Limbii Române, tuturor celor pentru care această frumoasă limbă reprezintă liantul de legătură al spiritualităţii româneşti, dincolo de orice graniţe şi indiferent de locul din lume în care au ales, sau viaţa i-a forţat să trăiască.

La data de 31 august 1989, când la Chişinău a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, a constituit un moment de cotitură pe drumul pe care Republica Moldova a decis să-l parcurgă de la totalitarism spre democraţie, libertate şi prosperitate.

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean adresează cu acest prilej de sărbătoare mesajul său de susţinere pentru toţi aceia care vorbesc, scriu, învaţă şi folosesc în orice fel în viaţa lor de zi cu zi această frumoasă limbă, care odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, a devenit una din limbile oficiale ale Uniunii. Putem spune că prin limba română, Republica Moldova este deja în Uniunea Europeană.

Cei care astăzi vorbesc şi scriu în limba română, duc mai departe tradiţia strămoşilor noştri, o tradiţie păstrată vie în ciuda vitregiilor istoriei şi a celor care au încercat să facă uitat graiul românesc pe meleagurile locuite de români.

Ministrul afacerilor externe salută şi susţine iniţiativa legislativă adoptată recent de Senatul României şi care se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iniţiativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române şi celebrarea ei în mod oficial de către autorităţile române.

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean exprimă şi cu acest prilej angajamentul Guvernului României de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum şi sprijinul deplin al Ministerului Afacerilor Externe al României pentru toate eforturile menite să susţină parcursul european al Republicii Moldova.

31.08.2012

MAE SALUTĂ ANIVERSAREA A 21 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI REPUBLICII MOLDOVA

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea astăzi, 27 august 2012, a 21 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

În mesajul de felicitare adresat domnului Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, ministrul de externe Titus Corlăţean a subliniat momentul de excelenţă atins în relaţia bilaterală: „Mă bucur să pot constata, în acest moment aniversar, nivelul remarcabil al dialogului politic dintre Bucureşti şi Chişinău, potenţat de fondul de valori comune şi de legăturile spirituale împărtăşite de concetăţenii noştri. Vă încredinţez de întregul meu angajament de consolidare, pe mai departe, a Parteneriatului Strategic dintre statele noastre şi de sprijinul deplin al Ministerului Afacerilor Externe al României pentru toate eforturile dumneavoastră menite să susţină traiectul european al Republicii Moldova”.

După cum se cunoaşte, România a fost prima ţară care a recunoscut noul stat, la doar câteva ore de la difuzarea declaraţiei de independenţă din 27 august 1991.

Astăzi relaţia bilaterală, aşezată sub semnul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, traversează cea mai rodnică şi dinamică perioadă, caracterizată printr-un dialogul politic dens şi activ şi printr-o abordare deschisă, pragmatică, a cooperării concrete. Cele mai recente contacte de nivel – vizita Prim-ministrului României la Chişinău (17 iulie 2012), sesiunea Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova pentru integrare europeană (Bucureşti, 2-3 iulie 2012), vizita preşedintelui Republicii Moldova la Bucureşti (3 mai 2012), şedinţa comună de guvern (Iaşi, 3 martie 2012) – au conturat un pachet cuprinzător de proiecte menite să conecteze mai strâns Republica Moldova la spaţiul european.

Sprijinirea Republicii Moldova în drumul său spre integrarea în Uniunea Europeană este în prezent proiectul comun de importanţă strategică pentru Bucureşti şi Chişinău. România rămâne cel mai ferm şi consecvent susţinător al aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. Ministerul Afacerilor Externe salută progresele importante realizate în ultimii ani de partenerii de la Chişinău în dialogul cu UE, precum şi angajamentul nedezminţit al autorităţilor Republicii Moldova pe calea promovării reformelor democratice şi modernizării de ansamblu. România va rămâne, şi pe mai departe, un partener solid al Republicii Moldova în eforturile de obţinere a unei perspective clare de concretizare a aspiraţilor sale europene.

27.08.2012

Sursa: http://www.mae.ro

Nota noastră: Aceste mesaje au fost neglijate de presa de la Chişinău sprijinită de DRP şi angajată partizan în lupta politică internă din România.