REȚEAUA KGB ESTE IMPLICATĂ ÎN CAMPANIA PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI!

December 7, 2012

Rețeaua KGB este implicată în campania pentru Parlamentul României și acționează inclusiv de la București.

O unealtă securistică de la București, care, în opinia mea servește interesele rusești, m-a atacat murdar numindu-mă ”rusoi borât” și kaghebist. Unu: nu sunt rus. Doi: nu am fost și nu sunt kaghebist. Nu mă justific, căci nu am pentru ce mă justifica. Sunt român și am apărat pământul românesc cu arma în mână. Spun doar ca să se cunoască.

Respectiva unealtă securistică s-a dedat și atacurilor murdare împotriva domnului Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe al României, care a exprimat poziții publice în apărarea dreptului copiilor români din Transnistria la învățământ în limba română, pe baza alfabetului românesc, și a avut o poziție tranșantă în legătură cu declarațiile provocatoare ale lui Rogozin în chestiunea consulatului Rusiei la Tiraspol.

Acea unealtă securistică de la București, de altfel mason și membru al Ordinului Cavalerilor de Malta, de obediență imperială rusă, bun prieten cu Mihai Conțiu, un alt securist care s-a dezis de cetățenia României și a cerut azil politic în Republica Moldova, a acționat la unison cu kaghebiștii ruși de la Tiraspol, incriminându-mă fără niciun temei real.

Realitatea este tocmai inversă. MGB (acum KGB) de la Tiraspol, o filială a FSB-ului rus, mi-a intentat, la 17 iunie 2007 un dosar penal, cerând pentru mine 25 de ani de detenție. Prezint alăturat copia uneia dintre citațiile trimise de MGB la Chișinău. Am tradus în română textul acestei citații, ca și unealta securistică de la București să înțeleagă.

Kaghebiștii de la Tiraspol și-au dus opera ticăloasă până la capăt. Un proces de operetă a avut loc la Tiraspol, iar așa-zisa justiție din zona de ocupație militară rusă m-a judecat în lipsă, eu fiind condamnat, așa cum s-a cerut, la 25 de ani de detenție pentru ”tentativa de răsturnare a puterii de stat în RMN”.

Din 2007 nu am mai călcat în Transnistria. Nu că m-aș teme de KGB. Nu vreau să le ofer însă kaghebiștilor ruși satisfacția de a mă încarcera pentru simplul fapt că am apărat pământul românesc și drepturile românilor din zona de ocupație rusă. Și nici nu doresc să-mi atribui aura de erou național sau de martir care putrezește în închisorile separatiștilor ruși, care câștigă un dosar la CEDO și în apărarea căruia se ridică suflarea noastră națională.

Chestiunea implicațiilor serviciilor secrete străine, mă refer la cele ruse și maghiare, în campania electorală pentru Parlamentul României este totuși demnă de atenție. Trebuie să discutăm despre aceste implicații deschis.

Presa de la București a scris despre amestecul mai multor oficiali maghiari atât în referendumul de astă vară pentru demiterea președintelui Băsescu, cât și despre conexiunile mai multor reprezentanți ai UDMR cu serviciile și factorii de putere de la Budapesta.

De asemenea, PDL, aliatul UDMR, partid frățesc din PPE, a adus în atenția publică, fără să vrea, elemente care ne trimit cu gândul la implicațiile mai vechilor și mai noilor securiști ruși în campania pentru Parlamentul României. Haideți să le trecem în revistă, obiectiv și pe cât se poate fără părtinire.

1. ARD, alianța constituită în jurul PDL, are pe liste doi candidați originari din Basarabia. Unul este și cetățean ucrainean, iar altul este și cetățean moldovean. Presa de la București a scris că asupra celor doi candidați a planat și planează suspiciunea că ar avea legături cu SBU (Serviciul de Securitate din Ucraina) și, repspectiv, cu SIS (Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova).

2. Cei doi candidați sunt apropiați ai președintelui Băsescu, el însuși suspectat temeinic de apartenență la fosta Securitate, dar și de relații, prin fratele său Mircea Băsescu, cu oamenii serviciilor secrete ruse și implicații în traficiul ilegal cu armament. Relația Mircea Băsescu – Viktor Bout (condamnat în SUA tocmai pentru trafic ilegal cu armament) nu constituie un secret pentru nimeni. Această relație a fost în măsură să ridice mari semne de întrebare în fața aliaților noștri strategici europeni și americani.

3. Candidatul basarabean al ARD pentru Senat a avut imprudența să recunoască zilele trecute, fiind filmat de jurnaliști din București, că a făcut armata la ruși, trimis de KGB.

4. Candidatul basarabean al ARD pentru Camera Deputaților a fost sprijinit pe față în această campanie de către un fost oficial sovietic la Chișinău, de rang înalt, care, se știe a absolvit Școala Superioară a KGB de la Moscova. Presa din Basarabia și din România a scris, cu diferite ocazii, atât despre apartenența respectivului oficial la rețeaua KGB, cât și despre apartenența la această rețea a soției sale.

5. Același candidat basarabean al ARD pentru Camera Deputaților a fost susținut în presa de la Chișinău de câțiva absolvenți a Școlii Superioare a Partidului Comuniștilor din URSS asupra cărora planează, de asemenea, suspiciunea de a fi fost colaboratori ai fostului KGB. Aceste aspecte vor deveni clare definitiv doar atunci când se va pune în aplicare la Chișinău lustrația.
Pentru mine nu este de mirare această solidaritate a securiștilor vechi și noi, aflați în misiune fie la Chișinău, fie la București.

Ceea ce îmi atrage însă atenția este lucrarea lor la unison cu kaghebiștii de la Tiraspol care au cerut și au obținut condamnarea mea la 25 de ani de detenție pentru ”tentativa de răsturnare a puterii de stat în RMN”. Recunosc că acest efort conjugat al securiștilor ruși de la Tiraspol și București mă onorează. Nu îi este oricui dat să fie țintă vie a dușmanilor de secole ai românilor.
Acest fapt confirmă că Basarabia rămâne o zonă de interes geopolitic pentru Moscova și că Rusia își activează, atunci când are nevoie, întreaga rețea de agenți care împânzește spațiul românesc de la un capăt la altul.

Voi reveni la acest subiect după campania electorală. Uneltele securistice ale Rusiei la București se înșeală subiestimându-și țintele vii pe care le atacă și, evident, gafează. Prin asemenea gafe aceste unelte securistice se autodeconspiră în mare parte. Vă asigur că voi pune umărul din plin la deconspirarea lor completă.

Alexeev atacat de MGB

Traducerea în română a textului citației MGB de la Tiraspol

MINISTERUL SECURITĂȚII DE STAT AL RMN
Nr. s/2137 din 5.12.2007

MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE
AL REPUBLICII MOLDOVA

Pe rolul Direcției Anchetă a Ministerului securității de stat a Republicii Moldovenești Nistrene se află dosarul penal nr. 207138060, întentat în baza articolului 274 din Codul Penal al RMN, pe faptul acaparării violente a puterii care s-a produs la 17 iunie 2007 în microraionul Corjova al orașului Dubăsari de către reprezentanții autorităȚilor Republicii Moldova.

În legătură cu cele expuse, Dumneavoastră, precum și subalternii dumneavoastră Gh. Cosovan – șef al Departamentului Serviciu Operativ al MAI al R. Moldova, V. Alexeev – șef al Direcției Anchetă Penală a MAI al R. Moldova și V. Uța – comisar al CRP Dubăsari urmează să vă prezentați, în calitate de bănuiți, la Direcția Anchetă a MGB al RMN pentru a fi anchetați.
Anexă: citațiile privind convicarea pentru anchetare în calitate de bănuiți (4 pagini).

Anchetator superior al Direcției Anchetă a MGB al RMN
Căpitan de justiție

V. V. Mișin

Advertisements