COLONEL DANICU TĂNASĂ. CINE A VRUT SĂ-L “EXECUTE” PE ATAŞATUL MILITAR ROMÂN DE LA CHIŞINĂU?

November 15, 2012

Cea mai mare parte a presei de la Bucureşti a preluat pe nemestecate acţiunea cu iz KGB-ist difuzată de controversata televiziune Publika. Cine a vrut să-l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău, colonelul Danicu Tănasă?

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Col. Danicu Tănasă. Cine a vrut să-l execute pe ataşatul militar român de la Chişinău

Umblă vorba prin târguri, Capitale ale celor două state româneşti, că ar fi mâna lui Vlad Filat. Sau, de ce nu, a ambasadorului României, Lazurca. Iar, în spatele lor, s-ar afla mâna şi mai lungă a Kremlinului. Filat ar fi candidatul ideal, din cauza jocului la două capete, practicat în relaţiile cu UE-România şi cele cu Rusia. Despre Lazurca se pot spune multe, pentru că există şi anumite dubii, pornite, mai ales, din faptul că este un creştin-ortotox afiliat Bisericii Ruseşi, apropiat al Mitropolitului Vladimir. Şi obişnuieşte şi să se spovedească des. E bine, totuşi, să ne ferim de astfel de “sugestii”, pentru că, în lipsă de dovezi, avem parte doar de zgomote. Şi, ca să cităm din seria CSI (Crime Scene Investigation), vorbim de “dovezi circumstanţiale”.

Cu toate acestea, sunt multe semne de întrebare, iar misterul se menţine. Dar, până atunci, să vedem cum a fost “executat” colonelul Danicu Tănasă!

Reporterii Publika Tv, la locul şi timpul potrivit

După ce s-a lansat cu mare tam-tam în Republica Moldova, sub oblăduirea lui S.O. Vîntu (şi a partenerilor săi de afaceri din spaţiul ex-sovietic), ca cea mai tare televiziune de ştiri de la Chişinău, Publika TV s-a transformat treptat, ajungând în prezent o platformă de exprimare a tuturor sentinemtelor anti-româneşti şi pro-ruseşti.

Cine nu este familiarizat cu spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru îşi poate da seama rapid despre ce vorbim aici, prin simple cautări Google şi o scurtă trecere în revistă a articolelor publicate pe site. Cine are răbdare poate să urmarească şi transmisiunile în direct pe net, cu simpla condiţie să nimerească şi momentul în care emite în limba română.

Deşi puţin cam lungă, această introducere în temă este mai mult decât necesară, pentru că Publika Tv este cea care a dat în exclusivitate momentul în care ataşatul militar român, colonelul Danicu Tănasă, a fost oprit ilegal de poliţiştii brigăzii rutiere.

Coincidenţa-coincidenţelor, echipa tv era singura prezentă la momentul “flagrantului” din noaptea de sâmbătă spre dumnică.

Automobilul cu numere diplomatice, la volanul căruia se afla ataşatul militar, colonelul Danicu Tănasă, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere, în timp ce se deplasa pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău, anunţa Publika TV. Diplomatul ar fi recunoscut că a consumat băuturi tari. În aerul expirat, alcooltestul “a înregistrat 0,52 promile de alcool”, faţă de limita admisibilă de 0,15. Automobilul diplomatului a fost preluat de reprezentanţii Ambasadei, chemaţi la faţa locului de poliţie.

Cam aşa a sunat exclusivitatea Publika TV.

Ce am putut să vedem în imaginile video? Aproape tot. În mod inexplicabil, poliţiştii de la Chişinău au permis filmarea momentului în care, făcând abstracţie de imunitatea diplomatică, colonelul Danicu Tănasă se supune testului. Am putut vedea cum a dorit să facă şi o declaraţie, dar a renunţat, după ce a văzut sigla Publika TV pe microfonul întins de femeia reporter. Însă, cel mai grav, la Publika TV s-a putut vedea nu numai “bonul” emis de aparatul etilotest, ci şi legitimaţia de serviciu, cu toate datele de identificare şi ecranul telefonului mobil, în momentul în care ataşatul militar suna la Ambasada României, anunţând incidentul.

Isterie în presa de la Bucureşti: Ofiţerul român beat care face ravagii pe străzi

Bineînţeles ştirea a fost preluată de toate publicaţiile din ambele state româneşti. Fiind duminică, subiectul a picat la fix. După modelul “dacă zboară, înseamnă că se mănâncă”, fiecare a început să îşi dea cu părerea, înfierând cu mândrie proletară – impusă deja de Publika Tv – ofiţerul român “beat” şi plin de tupeu, care s-a suit la volan după ce a turnat în el tărie.

Au urmat reacţiile pripite, la presiunea jurnalştilor de la Bucureşti, a ministrului Apărării şi cea a ministrului Afacerilor Externe.

Între timp, tonul a început să se mai domolească, oamenii au început să gândească, în sfârşit. Aşa că şi oficialii şi jurnaliştii au început să fie mai moderaţi în a-şi da cu părerea.

Dar, pentru că nu putea să lipsească şi un dobitoc din această ecuaţie, un anume Breazu, de la Evz, după ce s-a strofocat cumplit, şi-a suflat puţinii creieri în fasole şi a ieşit cu un titlu de senzaţie: “Nu doar diplomaţii ruşi fac ravagii pe şosele. Un ataşat român la Chişinău a fost prins beat la volan”

De la acuzaţii pripite, la recunoaşterea meritelor şi “provocare”

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

În cele din urmă, Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale, nu a exclus să fie vorba despre “o provocare”, el adăugând că în diplomaţie uneori se poate întâmpla să ţi se ofere o cupă cu şampanie, “care poate să conţină şi altceva”. El a spus, într-o intervenţie la Realitatea TV, că nu este exclus ca în cazul ataşatului militar de la Chişinău să fie vorba despre o provocare.

“Nu este exclus să fie o provocare“, a spus Dobriţoiu, menţionând că este important de stabilit cu exactitate, în urma anchetei care va avea loc, ce s-a întâmplat în cazul ataşatului militar la Chişinău. Întrebat despre ce provocare ar putea fi vorba în cazul diplomatului român, Dobriţoiu a răspuns: “Ştiţi cum mai sunt lucrurile în diplomaţie, se spune «Ia o cupă cu şampanie!» şi acea cupă poate să conţină şi altceva”. El a subliniat însă că important este ce va stabili ancheta în acest caz.

“Regret profund apariţia acestei situaţii, pe care o văd mai mult ca pe un accident, având în vedere performanţa profesională a ataşatului militar, aşa după cum spun cei de la MApN şi de la ambasanda noastră de la Chişinău. Pe de ală parte, există o exigenţă de comportament ireproşabil din partea reprezentanţilor României în străinătate, indiferent dacă vorbim de dimplomaţii de carieră sau de reprezentanţii altor instituţii. Din punctul nostru de vedere, regulamentele sunt foarte clare”, a afirmat, la rândul său, duminică, Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe..

Incidentul cu ataşatul militar al României în Republica Moldova, colonelul Danicu Tănasă, nu afectează şi nu va afecta relaţiile dintre cele două state, a declarat marţi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă.

Oficialul a ţinut să precizeze că acesta nu este primul caz când persoane cu statut diplomatic sunt depistate în stare de ebrietate la volan, dar a apreciat faptul că diplomatul român a acceptat să fie supus testului de alcoolemie. “Este pentru prima dată când un diplomat străin a acceptat benevol să se supună acestui test. Salutăm această deschidere, această transparenţă”, a declarat Leancă.

Colonelul Danicu Tănasă iese câştigător în lupta dintre forumiştii din R Moldova

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Bineînţeles, subiectul “beţivului” colonel Danicu Tănasă, care “face ravagii pe şosele” a fost în topul comentariilor publicaţiilor din al doilea stat românesc. Nu au lisptit acuzaţiile la adresa românilor care vin să ocupe R Moldova, cu intenţia de a intoxica tineretul, care acum este spălat pe creier şi crede că face parte din familia română. Au fost şi multe înjurături, dar mult mai puţine ca pe forumurile publicaţiilor din Bucureşti.

Una peste alta, ataşatul militar a ieşit câştigător din acest război de imagine. Cele mai mai folosite argumente în apărarea sa fiind:

  1. “Daca era de la amabasada porcilor rusi mai oprea PR (n.red. – Poliţia Rutieră) masina?”
  2. “Si totusi de cand o masina cu numar diplomatic, care circula normal, respectand regulile de circulatie, este oprita de politia rutiera?”
  3. “Care diplomat s-a mai vazut sa se dea jos din masina si sa sufle in etilotest?”

Una peste alta, reacţiile luate de la analiştii locali, chiar de către reporterii Publika Tv, sunt favorabile:

“Cu ce ocazie a fost oprită această maşină cu numere diplomatice. Bineînţeles că acest diplomat trebuie să fie mustrat. Care va fi gradul de mustrare nu ştiu. De ce muşamalizat, diplomaţii se bucură de imunitate şi asta n-a fost anulat. Trebuie să fie liberi în exercitatea meseriei sale”, susţine fostul ambasador la ONU Alexei Tulbure.

“Ar trebui să-şi dea demisia. Cred că beat la volan trebuie să-l lipsească practic pentru toată viaţa de acest document care i-ar permite să meargă”, spune nalistul politic Mihai Cernencu.

“L-aş întreba pe domnul Recean (n.red. – ministul Afacerilor Interne) dacă aceşti angajaţi ar avea curajul de exemplu să oprească un lucrător de la Ambasada Rusiei, în condiţiile în care discuţiile sunt mai dure. Eu l-aş întreba pe domnul Filat, admirator mare a domnului Putin, dacă ar face-o, ar da o indicaţie de asta ca un angajat al ambasadei Rusiei să fie urmărit când consumă şi după asta undeva oprit. Ambasadei americane de exemplu, sau ambasadei Germaniei că suntem prieteni foarte buni cu ei”, afirmă expertul în drept constituţional Vitali Catană.

Coincidenţe, întrebări şi nelămuriri

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Danicu Tanasa – depunere de flori si coroane la Chisinau

Da. Coincidenţe, întrebări şi nelămuriri. Le-a pus foarte bine Cristian Pantazi, la Hotnews.

1. Atasatul militar Danicu Tănasă a participat sambata seara la Balul Infanteriei Marine (US Marines), de la Ambasada SUA din Chişinău, eveniment care s-a bucurat de o participare la nivel destul de înalt.

2. Colonelul Danicu Tănasă a plecat de la eveniment in jurul miezului noptii, fara sofer. El a fost oprit de o masina a Politiei Rutiere care a asteptat cinci ore pe singurul drum de acces spre si dinspre locul unde a avut loc evenimentul.

3. Echipajul Politiei Rutiere, care a stationat aproximativ cinci ore, intre 19.00 si 24.00, a ignorat alte masini cu numar diplomatic care au plecat de la acelasi eveniment.

4. Singurul participant la Balul US Marines pe care l-au oprit in trafic politistii a fost atasatul militar roman.

5. Prezenta echipei de televiziune la fata locului.

Bune întrebări. Nu este singurul care şi le-a pus, dar are meritul să le fi publicat primul.

Tot la coincidenţe, aş aduga eu faptul că, la fel ca în cazul asasinatului de la Vadul lui Vodă, există o reacţie similară de factură KGB-istă. Pentru cine nu mai ţine minte, incidentul s-a produs în prima zi a anului 2012, pe segmental podului de peste Nistru. Vadim Pisari, un tânăr în vârstă de 18 ani, se afla la volanul unui autoturism şi se deplasa din satul Pârâta spre localitatea Vadul lui Vodă. Acesta a fost împuşcat mortal de către un “pacificator” rus.

La câteva zile, un al tânăr moldovean, care făcea trafic de ţigări pe Prut, a fost oprit de poliţiştii de frontieră români cu focuri de avertisment. Presa de la Chişinău aservită Kremlinului a tras nenumărate şi idioate paralele între cele două cazuri.

Recent, la Bucureşti, un diplomat rus, care a accidentat aproape mortal o studentă, pe trecerea de pietoni, a fost acuzat că era sub influenţa băuturilor alcoolice. Însă, acest lucru nu a putut fi dovedit, pentru că, folosindu-se de dreptul legal conferit de statutul de diplomat, a refuzat testul poliţiştilor.

Şi, la fel ca în cazul de la Nistru, în contrapartidă, a apărut situaţia cu ataşatul militar român de la Chişinău.

Adevarată faţă a colonelului Danicu Tănasă

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Lt col Danicu Tanasa in 2005 la UNAp, felicitat de ministrul Apararii Nationale

Adevarată faţă a colonelului Danicu Tănasă nu are nici o legătură cu cea apărută în presa română, via acţiunea KGB-istă, diseminată de Publika Tv.

Nu există foarte multe informaţii publice despre el şi activitatea sa, dar, din fericire, cele existente ne arată un om care a încercat mereu să îşi facă datoria. La postul de la Chişinău, Danicu Tănasă a venit în iunie 2009, înlocuindu-l pe comandorul Valentin Mateiu, care, pe parcursul a patru ani, a activat in calitate de atasat militar in Republica Moldova.

In urma cu trei ani, la o intalnire cu ministrul Apărării de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, colonelul Danicu Tănasă vorbea despre faptul că Bucureştiul este gata sa sprijine inclusiv dezvoltarea invatamantului militar din R. Moldova. Tănasă a mentiona ca Romania poate pune la dispozitia autoritatilor din R. Moldova expertiza academica si cadre didactice care sa accelereze procesul de modernizare al Institutului Militar „Alexandru cel Bun“. Declaratii foarte importante, după perioada de Război Rece pornit de regimul comunist al lui Vladimir Voronin. Ministrul Aparaii pleda atunci pentru intensificarea dialogului militar in scopul promovarii raporturilor bilaterale reciproc avantajoase si “aprecia inalt activitatea colonelului Danicu Tănasă in calitate de ataşat militar al Romaniei in R. Moldova si aportul sau la dezvoltarea relatiilor bilaterale moldo-romane in domeniul militar”

Această opinie exprimată de Vitalie Marinuţa s-a păstrat până în zilele noastre. Chiar dacă a fost foarte scump la vorbă, colonelul Danicu Tănasă a reuşit să fie extrem de prezent la multele activităţi ce au avut ca scop promovarea valorilor euro-atlantice în cel de-al doilea stat românesc şi a identităţii naţionale a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

În afară de misiunea de la Chişinău, despre ofiţerul român nu există foarte multe informaţii. Se ştie doar că este absolvent al Liceului Militar de la Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, în anul 2005, când deja era locotenent-colonel, Danicu Tănasă devenea şef de promoţie al UNAp. Este vorba despre “Promotia 108” de absolventi ai Universitatii Nationale de Aparare, numită “Victoria Natiunilor Unite – 60”. Ocazie cu care a fost remarcat şi felicitat, alături de alţi doi colegi, de ministrul Apărării din acea perioadă.

Puţine informaţii, dar de înţeles. Vorbesc mai mult fotografiile care urmează.

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Colonelul Danicu Tanasa la Cimitirul de la Tiganca

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Lt col Danicu Tanasa, 2005 UNAp

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Danicu Tanasa, Moldova

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Danicu Tanasa, Moldova

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Danicu Tanasa, Moldova

Col Danicu Tănasă. Cine a vrut să l “execute” pe ataşatul militar român de la Chişinău? armata 2

Danicu Tanasa, elev la Liceul Militar (1984campulungscmd.blogspot.ro)

Autor: MARIUS BÂTCĂ

Material preluat de pe pagina electronică ziuaveche.ro

Advertisements