53 DE LOCALITĂȚI DIN UNGHENI ȘI NISPORENI VOR PRIMI APĂ POTABILĂ DIN ROMÂNIA

September 18, 2014

Apa Robinet

Românii din Basarabia primi și apă, nu doar gaze, din România. Societatea ieșeană Apa Vital va asigura apă potabilă pentru locuitorii din 43 de localități din raionul Ungheni și 10 localități din raionul Nisporeni. O conductă va subtraversa Prutul din localitatea Prisăcani până în localitatea Măcăreşti din raionul Ungheni. Peste 50 de mii de locuitori din raioanele Ungheni și Nisporeni vor putea beneficia de apă potabilă.

VIctor Ponta cu Iurie Toma

“Ne dorim, din partea Guvernului României, susținerea proiectului pentru dezvoltarea unei întreprinderi comune Iași-Ungheni de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație a 23 de primării cu 43 localități din raionul Ungheni și 10 localități din raionul Nisporeni”, menţionează Iurie Toma, președintele raionului Ungheni, într-un Memoriu transmis primului ministru al României Victor Ponta. În acest context , există deja inițiativa comună a raionului Ungheni și județului Iași de a realiza măsuri de colaborare durabilă, prin înființarea unei întreprinderi mixte moldo-române moderne, cu participarea SC “APAVITAL” SA Iaşi și ÎM ”APA UNGHENI”.

Proiectul ține de dezvoltarea unei întreprinderi comune Iași-Ungheni de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație și face parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

Acest lucru va fi posibil, grație proiectului de dezvoltare și extindere a unei întreprinderi comune de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație, Iași-Ungheni. Conexiunea la apeductul român ar fi posibilă pe motiv că apeductul Zagarancea-Cornești se află la o distanță mai mare decât cel din Iași. Potrivit președintelui raionului Ungheni, acest proiect este unul destul de viabil, pe motiv că și premierul român, Victor Ponta, îl susține. Proiectul de dezvoltare și extindere a unei întreprinderi comune de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație Iași-Ungheni face parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

Circa 80% dintre oamenii din raionul Ungheni nu au o astfel de sursă de apă, iar mulți dintre ei suferă de hepatită din această cauză. Președintele Consiliul Județean Iași, Cristian Adomniței, și președintele raionului Ungheni, Iurie Toma, au semnat un memorandum care prevede extinderea activității Apa Vital în afara României.

Evenimentul a avut loc în localitatea Leţcani. „Astăzi am semnat Acordul de colaborare între Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Local Raional Ungheni şi Consiliul Local Ungheni. Intrând în Republica Moldova, Apa Vital va deveni o companie ieşeană cu activitate internaţională. Concret, din comuna Prisăcani vom subtraversa Prutul şi vom ajunge în localitatea Măcăreşti din raionul Ungheni. Primele acţiuni vor consta în sprijinul acordat autorităţilor din Republica Moldova în ceea ce priveşte scrierea şi implementarea proiectelor europene, precum şi livrarea de apă potabilă în Ungheni”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași.

Totodată, Iurie Toma a precizat că peste trei sferturi din populaţia Raionului Ungheni nu are apă potabilă. „Conform statisticilor, 78% din populaţia raionului nu are apă potabilă. Mulţi dintre locuitorii raionului au hepatită, tocmai din cauza calităţii apei. Prin urmare, în urmă cu câteva luni am solicitat Consiliului Judeţean Iaşi să încheiem acest Memorandum şi să avem apă potabilă şi pe celălalt mal al Prutului. Ne bucurăm că am semnat acest document şi sperăm să fie implementat cât mai rapid”, a afirmat preşedintele raionului Ungheni.

Potrivit datelor Ministerului Mediului, peste 45 la sută din populaţia Republicii Moldova nu are acces la apă potabilă de calitate. Costurile lucrărilor de conectare a tuturor localităților din Basarabia la rețelele de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare sunt estimate la peste 2 miliarde de euro.

Advertisements