COMISARUL EUROPEAN CORINA CREȚU (PSD, ROMÂNIA) VA GESTIONA APROAPE 1/3 DIN BUGETUL UE

September 17, 2014

Corina Cretu

Preşedintele viitoarei Comisii Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat  lista comisarilor şi portofoliile acestora pentru următorii cinci ani. Europarlamentarul PSD Corina Creţu, nominalizată din partea României în viitoarea Comisie, a primit postul de comisar pentru Politică Regională.

Comisiariatul Regio, pe care Corina Creţu îl va conduce, este unul dintre cele mai importante comisariate din CE. Acesta este portofoliul care gestionează fondurile structurale și de coeziune, unul dintre cele mai importante din Comisia Europeană. Postul presupune colaborarea cu toți liderii decizionali din toate țările UE.

Comisariatul european pentru politică regională dispune de aproape o treime din întreg bugetul UE pentru perioada 2014-2020, respectiv 351,8 miliarde de euro, dintr-un total de 1082 miliarde de euro. Politica regională a UE este așadar principalul instrument pentru investiții al Uniunii.

Comisarul responsabil pentru acest portofoliu va gestiona politicile care au drept obiectiv crearea de locuri de muncă şi încurajarea creşterii economice, combaterea schimbărilor climatice şi a dependenței energetice, reducerea sărăciei, respectiv combaterea excluziunii sociale.

Aceste resurse sunt utilizate pentru finanțarea infrastructurilor de transport și comunicații strategice, pentru a favoriza trecerea la o economie mai prietenoasă cu mediul înconjurător, pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în a devenit din ce în ce mai inovatoare și mai competitive, pentru a crearea de noi locuri de muncă, pentru a consolida și moderniza sistemele de educație și pentru a construi o societate mai incluzivă. Toate acestea sunt domenii în care România se află în urma multor state membre ale Uniunii, de aceea prezența unui român la conducerea acestui comisariat va reprezenta un avantaj semificativ.

Politica regională acționează ca un catalizator al investițiilor deoarece crește încrederea investitorilor . De asemenea, este expresie a solidarității europene, deoarece o mare parte a fondurilor disponibile sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate.

România are alocate 21 de mld euro pe politica regională și de coeziune în perioada 2014-2020.

Conform noii organigrame a Comisiei Europene propuse de Jean-Claude Juncker, portofoliul politicii regionale pe care îl va deţine Corina Creţu va fi coordonat de unul dintre cei şapte vicepreşedinţi ai noului preşedinte al CE, respectiv de Jyrki Katainen, vicepreşedinte pentru joburi, creştere, investiţii şi competitivitate.

Organigrama Comisiei Europene

Advertisements