TITUS CORLĂŢEAN: TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA RĂMÂNE O PRIORITATE PENTRU NOI

October 5, 2012

Problema Tezaurului României depozitat în Rusia, în timpul primului război mondial, reprezintă o problemă extrem de importantă pentru România, a declarat ministrul de Externe Titus Corlăţean, în cadrul conferinţei de presă sustinută la două luni de la preluarea mandatului, transmite Romanian Global News.

“Noi am luat notă cu mare atenţie şi interes de textul şi amendamentul respectiv adoptat de APCE , pentru că aceste texte vin în întâmpinarea demersurilor pe care partea română le face, pe un subiect care prezintă o importanţă deosebită şi de natură istorică, şi de natură simbolică, pentru România. Va rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat Titus Corlăţean.

Ministrul de externe a arătat că MAE face demersuri, în primul rând, pentru reluarea activităţii comisiei mixte de istorici româno-ruse, care “a fost îngheţată de mai multă vreme”, precizand că subiectul preocupă autoritățile române, care fac demersuri pentru reluarea activității comisiei mixte, create în baza Tratatului politic bilateral cu Federaţia Rusă.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Titus Corlăţean a încercat să trasesze coordonatele în care politica externă a României a evoluat şi va continua să evolueze în timpul mandatului său.
Personal încerc să promovez o diplomaţie dinamică, proactivă şi mai ales curajoasă, cu viziune pe termen lung. Primul meu obiectiv a fost acela de a consolida profilul şi /…/ reputaţia externă a României şi, în egală măsură, de a construi o agendă de contacte bilaterale şi multilaterale de substanţă, în plan extern, care să fie utile intereselor naţionale ale României”, a declarat ministrul Titus Corlăţean în deschiderea conferinţei.

Şeful diplomaţiei române a afirmat că politica externă trebuie să aibă la bază coordonate predictibile, indiferent de schimbările politice, subliniind că este nevoie de continuitate în vederea promovării unei imagini coerente şi credibile a României pe plan extern: “Politica externă este un proiect care poate fi sprijinit de toate forţele politice. Avem nevoie de predictibilitate şi credibilitate şi acestea sunt obiective care au nevoie de sprijin transpartinic”, a ţinut să sublinieze ministrul afacerilor externe.

Titus Corlăţean a prezentat coordonatele pe care va continua acţiunea MAE, respectiv: consolidarea statutului de membru în UE şi Alianţa Nord-Atlantică, Parteneriatul Strategic cu SUA, susţinere pentru parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea parteneriatelor strategice şi nu în ultimul rând prezenţa activă şi substanţială a României în dezbaterile pe plan european şi euroatlantic. Şeful diplomaţiei române a mai declarat că trebuie relansate relaţiile de cooperare şi chiar parteneriate cu statele din Orientul Mijlociu, Africa, Asia – Pacific cu care România a avut relaţii bune în trecut şi a insistat asupra importanţei promovării intereselor economice ale României.