ROMÂNIA NE VA ASIGURA INDEPENDENȚA ENERGETICĂ DE RUSIA

May 21, 2015

Gazoduct

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României vor semna un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din Republica Moldova și România. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat ieri, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Documentul prevede realizarea proiectelor de importanță națională – Gazoductul Ungheni-Chișinău și Onești-Iași, interconectarea electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, Iași-Ungheni-Strășeni și Suceava-Bălți. Proiectele investiţionale selectate vor asigura diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și energie electrică, precum și creșterea numărului de furnizori alternativi. În acest sens, va fi stabilit un mecanism de cooperare între autorităţile din cele două ţări în vederea coordonării realizării proiectelor de interconexiunie şi a efectuării demersurilor pentru cofinanţare din partea Uniunii Europene.

Proiectele de interconectare energetică între Republica Moldova şi România (UE) vor fi implementate în perioada 2015-2018. Suma necesară pentru realizarea acestora este de circa 750 de milioane de euro, dintre care 421 de milioane de euro, pe teritoriul Republicii Moldova.

sursa: ziarulnational.md

 

Advertisements

DEPORTAREA ROMÂNILOR DIN BASARABIA! SOLIDAR CU GEORGE SIMION!

May 13, 2015

George Simion

Cetățenii români sunt deportați abuziv din Basarabia. Decizia de astăzi, 13 mai 2015, a autorităților guvernamentale de la Chișinău (Biroul Migrație și Azil) de a-l deporta din Basarabia pe George Simion, cetățean al României, și de a-i interzice accesul în stânga Prutului timp de cinci ani de acum încolo este una arbitrară, care sfidează legea și statul de drept, precum și norma europeană în materie de liberă circulație a persoanelor.  Este pentru a doua oară când George Simion este împiedicat să se afle în Basarabia, prima interdicție de intrare fiind pusă de guvernul Iurie Leancă. Nu există temeiuri rezonabile pentru această deportare a unui cetățean al României.

Sunt solidar cu George Simion. Sunt convins că această decizie de deportare din Basarabia a unui cetățean al României trebuie anulată neîntârziat.

Je suis George Simion

Deportarea lui George Simion are legătură cu manifestațiile pașnice și autorizate anunțate pentru data de 16 mai curent, când vom comemora raptul Basarabiei de către imperiul hrăpăreț din răsărit. Deci, ținta guvernului Gaburici, care are în subordine Biroul Migrație și Azil și a SIS este nu doar un singur cetățean al României, ci toată suflarea care va fi sâmbătă, 16 mai, în stradă. Guvernul Gaburici încearcă astfel să decapiteze comitetul de organizare a manifestațiilor din 16 mai. O asemenea decizie are conotații antinaționale puternice și trădează complicitate cu interesele geopolitice murdare ale Rusiei, care a sfârtecat Moldova la începutul secolului XIX și care este deranjată că i se amintește de crima istorică comisă de ea împotriva românilor la 16 mai 1812.

Pentru mâine este anunțat un protest în fața Ambasadei Republicii Moldova din București. Îi îndemn pe toți prietenii și cunoscuții mei din București să participe la această manifestație de protest. Consider că asemenea proteste trebuie organizate de către români și în alte țări în care Chișinăul are reprezentanțe diplomatice.

Totodată, fac apel către toată suflarea românească din Chișinău și din întreaga Basarabie să participe în număr mare la manifestațiile anunțate pentru ziua de sâmbătă, 16 mai, pentru a ne exprima protestul energic față de aceste abuzuri ale guvernului Gaburici.

Manifestația noastră comemorativă se va transforma în una de protest pașnic, dar masiv și energic.

Decizia de deportare

 ***

MAE AL ROMÂNIEI CERE EXPLICAȚII LA CHIȘINĂU PENTRU REȚINEREA LUI GEORGE SIMION

Ambasada României la Chișinău cere informații autorităților din Republica Moldova pentru „reținerea de către reprezentanții Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova” a liderului Acțiunii 2012, George Simion, a precizat MAE de la București.

„Ambasada României la Chișinău a aflat în după-amiaza zilei de 13 mai 2015, din surse publice, despre reținerea, de către reprezentanți ai Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova, a cetățeanului român George Simion”, precizează MAE.

George Simion a declarat că a fost reținut acum aproape o oră în fața Liceului„ Gheorghe Asachi”, unde urma să se întâlnescă cu cadrele didactice.  El a fost invitat de colaboratorii SIS să-i însoțească la sediul instituției. Ulterior, a fost urcat în mașina cu care este dus spre graniță cu România.

Simion a primit o expulzare pe o perioadă de cinci ani de la Serviciul de Informații și Securitate, însă nu i s-au explicat motivele pentru care a devenit persona non grata în Republica Moldova. Președintele Acțiunii 2012 a fost reținut la Chișinău de ofițerii SIS Vadim Popovici și Victor Frumusachi.

„Misiunea diplomatică a luat imediat legătura cu autoritățile competente ale Republicii Moldova – Ministerul Afacerilor Interne și Biroul Migrație și Azil – și a solicitat clarificări. O cerere formală în acest sens a fost adresată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova”, mai precizează MAE în răspunsul la solicitarea InfoPrut.

George Simion spune că a formulat „solicitări concrete” autorităţilor române, cu care a ţinut legătura prin Ambasada României la Chişinău, cerând în primul rând ridicarea imediată a interdicţiei de a intra pe teritoriul Republicii Moldova, scrie Adevărul.

Sunt în vama, expulzat cică 5 ani, aștept hârtia. Se temeau sa nu fie multă lume în #pman în#16mai pentru #unire”, a transmis în această seară liderul Acțiunii 2012 pe Facebook.

Bucureștenii protestează mâine, la orele 17.00, în fața Ambasadei Republicii Moldova din Aleea Alexandru 40, față de expulzarea liderului Acțiunii 2012, George Simion.

„În paralel, Ambasada l-a contactat pe cetățeanul român, pentru a asigura întreaga asistență care ar fi putut fi necesară. Domnul George Simion a informat misiunea diplomatică cu privire la situația sa, fără a formula solicitări concrete. În prezent, cetățeanul român este în drum spre România”, mai specifică ministerul.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Chișinău, păstrează în atenție cazul, pentru obținerea tuturor informațiilor clarificatoare.

Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei organizează la Chișinău pe 16 mai o manifestație de amploare pentru a pune capăt corupției și sărăciei.

Ieri, liderul Acțiunii 2012 anunța că evenimentul creat pe Facebook pentru manifestația din 16 mai a fost șters. Conținutul evenimentului încă nu este disponibil pe rețeaua de socializare.

În decembrie, George Simion a fost întors de la vama Albița, pe motiv că ar fi fost ,,inadmisibil” pe teritoriul Republicii Moldova. Și-a încercat norocul pentru a doua oară și a reușit să treacă granița.

,,Am trecut pe la vama Sculeni, fără nicio explicație, fără sa înțeleg de ce. Eram pregătit să stau până pe 20 decembrie în vamă”, scria atunci liderul unioniștilor pe Facebook.

Președintele Acțiunii 2012 se deplasa spre Chișinău, unde urma să pună la punct detaliile organizării unei școli pentru jurnaliștii de peste Prut. În vamă a fost informat că are interdicție de intrare în Republica Moldova.

 


PATRIOTUL GEORGE SIMION INTERZIS ÎN RM DE CĂTRE GUVERNANȚI

December 16, 2014
George Simion
GEORGE SIMION: Ajuns în vama Albiţa-Leuşeni, am fost scos din autocarul de linie cu care mergeam la Chişinău şi preluat de un poliţist de frontieră care mi-a comunicat tăios: nu aveţi voie să intraţi pe teritoriul Republicii Moldova, întoarceţi-vă! Nu, articolul de faţă nu este din 2009 ci mi s-a întâmplat mie, azi, 16 decembrie 2014.
Sunt coordonatorul din România al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, organizaţia care înglobează grupurile şi asociaţiile ce miliează pentru unificarea celor două state româneşti. Înainte şi după alegerile din 30 noiembrie din Republica Moldova am criticat, personal şi în numele organizaţiei pe care o reprezint, politicienii de la Chişinău, inclusiv pe acei care dau impresia la Bucureşti că sunt de orientare “europeană”. Am plecat din Bucureşti la Chişinău pentru a mă ocupa de organizarea unui eveniment planificat în luna ianuarie, care presupunea aducerea împreună a 30 de jurnalişti din Republica Moldova cu 30 de jurnalişti din România. Nici prin cap nu-mi trecea că nu voi putea ajunge la destinaţie. Ceea ce prevedeam de multă vreme, s-a adeverit: puterea de la Chişinău urăşte tot ce-i românesc şi gândul unei viitoare Uniri, benefice pentru populaţia de acolo, îi înspăimântă.
Nu ştiţi pentru ce?
Dat jos din autocarul de linie, cu toţi ceilalţi pasageri miraţi, privind la geam, întreb pe ce motiv mi se interzice accesul. Poliţistul de frontieră mă întreabă: Cum, nu ştiţi de ce? Nu, nu ştiu, ultima oară când am păţit aşa ceva a fost pe vremea lui Voronin, când mi-au cerut test SIDA şi m-au arestat. Poliţistul dă prin staţie, să mai verifice o dată şi apoi îmi spune că acei colegi ai lui spun că ar trebui să fiu la curent cu motivul. Şi-mi mai comunică că această interdicţie este în vigoare pe calculatoarele lor până pe 20 decembrie 2014. Adică în 4 zile…
Ultima oară trecusem Prutul pe 30 octombrie, pentru a participa la înmormântarea jurnalistului şi marelui român Constantin Tănase. Am stat doar o zi şi nu mi-a zis nimeni nimic… De 5 ani fac drumul Bucureşti-Chişinău şi colind multe alte localităţi de peste Prut, găsind multă suferinţă, mult românism şi multă bătaie de joc din partea conducătorilor. Dar n-am fost abordat de nimeni, nici măcar o amendă de circulaţie n-am luat.
Mi se înmânează o hârtie pe care scrie: Interzis intrarea în R.M. pentru următoarele motive: şi este bifat punctul (H) este semnalat inadmisibil în sistemele informaţionale automatizate naţionale; Comentarii: Retur. Vameşii se dau de ceasul morţii să găsească o maşină care să mă treacă înapoi “la România”. Unul dintre ei mă întreabă dacă fumez, spun că NU, el îşi aprinde o ţigară şi-mi spune: “Ci, crezi că-i vina noastră? Aşa am primit ordinul, dacă te-ai pus rău cu ăia de sus” şi-mi face un semn discret… Cu ce am greşit? Înainte de alegerile din 30 noiembrie dar şi după, am avut poziţii critice la adresa conducătorilor de la Chişinău. Nu mi-am imaginat că CrimGândit-ul este din nou incriminat. Ce am scris şi am vorbit puteţi găsi pe blogul meu de pe Adevărul.
În asemenea condiţii, solicit autorităţilor româneşti sprijin pentru acest abuz prin care am trecut. De la cele din Republica Moldova nu am la ce să mă aştept, singurul motiv pentru care sunt la putere este să ţină prizonieri 3 milioane de români. Dacă cred că acest lucru ne va potoli să ne ridicăm vocile, se înşală amarnic! Nu ne veţi putea opri, niciodată.
George Simion Foaia politiei de frontiera MAI
Sursa: adevărul.ro

DUMITRU BUZATU – PRIETENUL BASARABIEI

October 17, 2014

 

Buzatu Dumitru

Președintele Consiliului județean Vaslui, domnul Dumitru Buzatu, este un om dintr-o bucată.

Român cu suflet larg, minte trează și inimă caldă, Dumitru Buzatu este oficialul român care vizitează cel mai des, practic săptămânal, Basarabia.

Sutele și miile de kilometri pe care îi parcurge într-un an în vizitele sale de lucru din Basarabia conturează o geografie de suflet: Cahul, Cantemir, Leova, Nisporeni, Cimișlia, Hâncești, Chișinău, Orhei.

Astăzi îl poți vedea la Cantemir, discutând la fața locului despre lucrările de reutilare a podului Leca-Fălciu, peste câteva zile îl poți vedea la Cimișlia, discutând cu primarul din localitate despre proiecte comune, peste alte câteva zile îl poți întâlni la Leova, discutând cu președintele raionului despre posibilitatea refacerii podului Leova-Bumbăta, iar peste alte câteva zile îl poți vedea la Chișinău, rezolvând probleme ale parteneriatului dintre cele două maluri ale Prutului, iar peste alte câteva zile îl poți întâlni la Nisporeni, discutând despre refacerea podului Grozești-Grozești și despre proiecte de infrastructură finanțate de către Consiliul județean Vaslui, peste alte câteva zile îl vezi la Hâncești, interesându-se de starea drumului Ivanovca-Obileni-Cotul Morii, la a cărui construcție a pus umărul din plin ca partener într-un proiect transfrontalier, ca peste alte câteva zile să îl observi la Orhei, inaugurând bustul poetului național Mihai Eminescu dăruit orheienilor de către vasluieni.

La cei 59 de ani de viață, Gheorghe Buzatu este în plină forță și valorifică în beneficiul românilor din Basarabia experiența sa de parlamentar (1992-2004) și de reprezentant al administrației publice locale: vicepreședinte (2004-2012) și președinte al Consiliului județean Vaslui (din 2012 până azi).

Născut în satul Ruginoasa, Iași, localitate cunoscută datorită Palatului Domnitorul Unirii Alexandru Ioan Cuza, Dumitru Buzatu este un om care a purtat întotdeauna cu sine spiritul Unirii.

Dumitru Buzatu se gândește în fiecare zi la Basarabia și la oamenii ei extraordinari, cu bucuriile și necazurile lor. El știe că o faptă mică adăugată în fiecare zi lucrării unirii noastre valorează mai mult decât o mie de discursuri unioniste care rămân până la urmă vorbe în vânt.

Om al faptelor, nu al vorbelor deșarte, Dumitru Buzatu este un patriot adevărat. Mă bucur să îl pot avea ca prieten. Îi mulțumesc că există.

Victor Alexeev


TRAIAN BĂSESCU ŞI VIKTOR BOUT, CONTRABANDĂ CU ARMAMENT ÎN ORIENTUL MIJLOCIU?

August 21, 2014

În cadrul emisiunii Exces de Putere, Oana Stancu a dezvăluit faptul că Administraţia prezidenţială a comandat în 2005, de la o companie privată, un zbor misterios către Arabia Saudită. Nu există confirmări oficiale dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi folosit această cursă, dar în aceea perioadă se afla la Neptun, iar avionul respectiv a decolat de pe aeroportul Kogălniceanu.

De altfel, nicio instituţie din România nu a recunoscut să fi folosit serviciile companiei private, iar zborul a fost înregistrat ca fiind contractat de Preşedinţie. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, compania ar fi fost implicată în traficul de armament.

Pe 3 august 2005, Administratia Prezidenţială a contractat un avion privat pentru un zbor în Arabia Saudită, la bordul căruia, sursele spun că s-ar fi aflat Traian Băsescu. Compania care deţine aeronava a confirmat zborul, dar susţine că la bord s-ar fi aflat alţi demnitari şi nu preşedintele.

Firma privată la care a apelat Administraţia Prezidenţială este Mia Airlines, companie care inițial se numea Jetline și apare într-un raport al ONU despre traficul de arme, cu strânse legături cu traficantul Viktor Bout. Directorul firmei a mărturisit că avionul ar fi aterizat pe aeroportul Băneasa și nu la Kogălniceanu, însă documentele de zbor infirmă acest lucru.

“Prin prezenta vă informăm că din evidenţele Compartimentului de protocol al Guvernului la data de 3 august 2005 nu figurează nicio deplasare a Primului Ministru sau a unei delegaţii din partea Cancelariei Primului Ministru în Arabia Saudită”, se arată într-un document al Secretariatului General al Guvernului.
În august 2005 a încetat din viaţă regele Arabiei Saudite. Potrivit Ministerului de Externe, timp de câteva zile, delegaţii din numeroase ţări au prezentat condoleanţe familiei regale saudite. România a fost reprezentată la nivel de secretar de stat din MAE care a folosit un avion de linie pentru deplasare.

Contactat telefonic, în cadrul aceleeași emisiuni, purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, a refuzat să comenteze informațiile și declarațiile, pe motiv că se află pe “vârful Omu”, într-o zonă fără semnal. La doar câteva minute, pe site-ul administrației prezidențiale, a apărut un comunicat de presă semnat de același Bogdan Oprea.

SURSA: http://octavpelin.wordpress.com

Zbor secret al preşedinţiei în Arabia Saudită
Traian Băsescu a închiriat avioanele traficanţilor de arme

Documente prezentate de Antena3 arată pe 3 august 2008 preşedintele Traian Băsescu a fost la Riad cu un avion folosit anterior de către Viktor Bout în traficul cu arme. Preşedinţia susţine că Băsescu nu a fost în acea delegaţie oficială, dar se pune întrebarea pe cine şi ce a transportat avoinul care staţionat 3 ore la Riad

Administraţia prezidenţială a comandat în 2005, de la o companie privată, un zbor misterios către Arabia Saudită. Nu există confirmări oficiale că preşedintele Traian Băsescu ar fi folosit această cursă, dar în acea perioadă se afla la Neptun, iar zborul respectiv a decolat de pe aeroportul Kogălniceanu, transmite Antena3.ro.

Se întâmpla la câteva luni după criza ostaticilor din Irak. Aceasta a fost urmată de: dispariţia lui Omar Hayssam, a cărui avere revine doctorului Yassin, proclamat de Băsescu “moştenitorul cinstit”; ascensiunea mult prea rapidă tânărului Florian Coldea, omul potrivit la locul potrivit şi care acum este prizonierul unei funcţii care de din care nu poate decât sa cadă.

Pe 3 august 2005, Administratia Prezidenţiala a contractat un avion privat pentru un zbor în Arabia Saudită, la bordul căruia , sursele spun că s-ar fi aflat Traian Băsescu. Compania care detine aeronava a confirmat zborul dar susţine că la bord s-ar fi aflat alţi demnitari şi nu presedintele.

Firma privata la care a apelat Administratia Prezidentiala este Mia Airlines. Compania care initial se numea Jetline apare într-un raport al ONU despre traficul de arme şi are stransă legatura cu traficantul Viktor Bout.

În august 2005 a încetat din viaţă regele Arabiei Saudite. Potrivit Ministerului de Externe, timp de câteva zile, delegaţii din numeroase ţări au prezentat condoleanţe familiei regale saudite.

România a fost reprezentată la nivel de secretar de stat din MAE care a folosit un avion de linie pentru deplasare.

Conform WikiLeaks, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care avea legături cu regimul lui Muammar Khadafi, a afirmat in 23 2008 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească neidentificată, pentru exportarea din România, în Libia, a 100.000 de arme automate de tip AK-47. Potrivit notei diplomatice, El-Obeidi a semnat contractul la sfâşsitul lui septembrie, la Paris, în timpul unei călătorii de afaceri. El a afirmat că a fost însărcinat să ajute la facilitarea achiziţiilor pentru Jafl al-Khamis (Brigada Khamis), o unitate a forţelor speciale condusă de Khamis Khadafi, unul dintre fiii liderului libian. El-Obeidi a vorbit deschis despre contractul respectiv, dar a evitat să spună dacă armele urmau să fie folosite în Libia, sau Libia să fie ”end user” care să le reexporte.

Rusul Viktor Bout, născut în 1967, fost ofiţer al forţelor aeriene sovietice şi cunoscut pentru afacerile sale din domeniul traficului internaţional cu armament drept ”Comerciantul morţii”, a fost capturat in Thailanda la data de 6 martie 2008 şi extrădat de autorităţile acestei ţări in Statele Unite ale Americii unde este acuzat de terorism. Despre el au apărut informaţii conform carora ar fi livrat arme, timp de 15 ani, în Africa şi America de Sud, în Afghanistan şi pentru Al-Qaida.
În trecutul ceva mai îndepărtat al lui Viktor Bout există o perioadă în care destinul său s-a intersectat, în mod straniu, cu cel al actualului preşedinte al Românie. Este vorba de perioada în care domnul Traian Băsescu a deţinut funcţia de şef al reprezentanţei Navrom la Anvers. În locaţia imediat învecinată din Anvers îşi îndeplinea o misiune secretă şi Viktor Bout, sub aripa spionajului militar sovietic, GRU.

Arestat în Thailanda şi extrădat în SUA, în urma unor operaţiuni la care a contribuit şi statul român, Bout a fost condamnat în aprilie 2012 la 25 de ani de închisoare.

În ianuarie 2010, revista Next din Taiwan a făcut precizări legate de faptul că Mircea Băsescu, fratele preşedintelui român Traian Băsescu, este suspectat de reambalarea unei cantităţi de muniţie veche taiwaneză, destinată distrugerii în Bulgaria, şi de vânzarea acesteia către Angola.

România este singurul stat UE care nu a semnat Codul de Conduită al achiziţiilor în apărare al Agenţiei Europene pentru Apărare.

În schimb, România are o relaţie foarte bună în preşedinţia Băsescu cu monarhiile salafiste din Golf, în special Qatar şi Arabia Saudită, care vin în Europa în căuatre de pământ şi apă, contra petrodolarilor. În aprilie 2011, ministrul Teodor Baconschi declara că: “O echipă tehnică din Arabia Saudită este aşteptată la Bucureşti, pentru a evalua potenţialul de dezvoltare agricolă al României.”

SURSA: http://www.cotidianul.ro

Exces de Putere: Băsescu, zbor ultrasecret la Riad

Exces de Putere: Băsescu, zbor ultrasecret la Riad

Foto: Agerpres

Administraţia prezidenţială a comandat în 2005, de la o companie privată, un zbor misterios către Arabia Saudită. Nu există confirmări oficiale că preşedintele Traian Băsescu ar fi folosit această cursă, dar în aceea perioadă se afla la Neptun, iar zborul respectiv a decolat de pe aeroportul Kogălniceanu.

De altfel, nicio instituţie din România nu a recunoscut să fi folosit serviciile companiei private, iar zborul a fost înregistrat ca fiind contractat de Preşedinţie. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, compania ar fi fost implicată în traficul de armament.

Pe 3 august 2005, Administratia Prezidenţială a contractat un avion privat pentru un zbor în Arabia Saudită, la bordul căruia , sursele spun că s-ar fi aflat Traian Băsescu. Compania care deţine aeronava a confirmat zborul dar susţine că la bord s-ar fi aflat alţi demnitari şi nu preşedintele.

Firma privata la care a apelat Administraţia Prezidenţială este Mia Airlines. Compania care initial se numea Jetline apare într-un raport al ONU despre traficul de arme şi are stransă legatura cu traficantul Viktor Bout.

Directorul firmei spune ca avionul ar fi aterizat pe aeroportul Băneasa şi nu la Kogălniceanu. Documentele de zbor arată însă altceva. Cursa nu a servit unei deplasări a vreunui membru al guvernului României.

“Prin prezenta vă informam că din evidenţele Compartimentului de protocol al Guvernului la data de 3 august 2005 nu figurează nicio deplasare a Primului Ministru sau a unei delegaţii din partea Cancelariei Primului Ministru în Arabia Saudită”, se arată într-un document al Secretariatului General al Guvernului.

Nici Ministerul Apărării nu s-a folosit în perioada respectivă de vreun zbor contractat de la un operator privat.

În august 2005 a încetat din viaţă regele Arabiei Saudite. Potrivit Ministerului de Externe, timp de câteva zile, delegaţii din numeroase ţări au prezentat condoleanţe familiei regale saudite.

România a fost reprezentată la nivel de secretar de stat din MAE care a folosit un avion de linie pentru deplasare.

SURSA: http://www.antena3.ro


BEȘELIN!

August 21, 2014

Este unul la Chișinău, care tot împute atmosfera, atacând România și pe români. Îi spune Beșelin. Lumea știe pe cine am în vedere. Beșelin are un nume predestinat, un nume pe care și-l merită.

Beșelinul și-a cumpărat un partiduț de la Grabiș. Acel Grabiș care mai să fi dat Transnistria în arendă Rusiei pe 30 de ani. Tot el, Beșelinul cu ”Patria” lui între ghilimele, făcea spume la gură vorbind despre imaginarul pericol al invaziei țigănești în Basarabia.

Plin de aere și vânturi rusești, Beșelinul s-a scremut de-un referendum pentru uniunea vamală cu Putin, Lukașenko și Nazarbaev. Nu a ieșit nimic bun. Doar un pârț ordinar, dar el nu se lasă.

Beșelin și-a umflat din nou foalele și îl atacă pe Victor Ponta, pretinzând cum că premierul român manipulează opinia publică că prin susţinerea României şi unirea statelor noastre vom reuşi să ajungem în Uniunea Europeană.

Cu burta plină de gaze toxice, Beșelin se uită către Prut și scoate pârțuri pe gură unul după altul:

  1. Implicarea cetăţenilor români în treburile interne ale Republicii Moldova şi organizarea mai multor acţiuni unioniste pe teritoriul statului moldovenesc şi lipsa unei poziţii clare din partea autorităţilor Române reprezintă un acord tacit al acestora.
  2. În ultima perioadă, mai mulți cetățeni ai României, membri ai diferitor organizații neguvernamentale înregistrate în România, consolidându-se în jurul platformei ”Acțiunea 2012” au desfășurat mai multe acțiuni pe teritoriul Republicii Moldova prin care au adus prejudiciu de imagine țări noastre.
  3. Îndemnurile cetățenilor români privind modificarea construcției statale a țării noastre, punerea la îndoială a identității poporului moldovenesc, pretențiile teritoriale constituie un amestec direct în treburile interne ale țării noastre
  4. Necesitatea luării măsurilor necesare pentru nepermiterea implicării ceățenilor României în treburile interne ale Republicii Moldova și participării la acțiunile anticonstituționale.

S-au găsit unii să-i pună microfoane la părțile moi, ca pârțurile să răsune departe. Degeaba, însă.

Sub girul Academiei Române, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) explică sensurile cuvântului rudă cu Beșelinul de la Chișinău. Un exemplu adus  în DEX, de natură să ne edifice asupra personajului cu pricina, este: a răspândi bășini expr. (adol., vulg.) – a minți, a lansa zvonuri nefondate. Asta face Beșelin: minte și lansează zvonuri nefondate!

Părerea mea este că nu trebuie să băgăm Beșelinul în seamă și să ne căutăm de ale noastre. Nu ne punem mintea chiar cu toți Beșelinii. Trebuie doar să deschidem ferestrele țării, ca să intre cât mai mult aer proaspăt și curat dinspre Carpați.


PROPAGANDONII DE LA CHIȘINĂU

August 20, 2014

Colaj propagndoni

Să lăsăm pudibonderia la o parte și să vorbim ca între maturi.

Totuși slavii sunt uneori inspirați. Ei au lansat un cuvânt nou care desemnează o ocupație veche: Propagandon.

Propagandon este un neologism argotic rusesc, pronunțat cu accentul pe ultima silabă. Este defectiv de gen, adică are doar formă de masculin, dar nu este defectiv de număr, pluralul fiind: Propagandoni. El a fost deja împrumutat în limbile ucraineană și bielorusă, dar și în româna din Basarabia. Asemenea cuvântului Mancurt, acesta se pare că-și revendică drept de cetate și în alte limbi din spațiul post-sovietic. Există și alte cuvinte ciudate intrate în română pe filieră rusească, și nu neapărat prin vorbirea basarabenilor. Numele Zaraza, lansat în circuit în perioada interbelică de către imigranții albgardiști, a făcut o adevărată carieră în genul muzical. Puțini însă cunosc faptul că la origine acesta înseamnă Infecție, Molimă, Boală contagioasă/rușinoasă.

Sensul cuvântului Propagandon, așa cum este fixat de mai multe dicționare și enciclopedii ale limbii ruse moderne, este: persoană folosită de cineva pentru a se ocupa cu propaganda de joasă speță, persoană care desfășoară, în interesul altcuiva, o propagandă evident mincinoasă.

Portalul Wiktionary arată că Progagandon este un cuvânt compus, având la bază termenii rusești Propaganda (propagandă) și Gandon (condom).

Portalurile Dic.academic.ru și Slovobrog.su arată că Propagandon este unul dintre sinonimele ironice ale cuvântului Propagandist, reprezentând o formă coruptă fonetic a acestuia.

Portalul Tradition-ru.org, el însuși marcat de propagandă kremlinistă, atestă termenul derivat Propagandonstvo (Propagandonism/Propagandoneală) definit ca ”noțiune colocvială menită să desemneze propaganda falsă, dezmățată, de joasă speță și evidentă a ceva. Provine de la cuvintele ”popagandă” și ”gandon”. Rădăcina ”gandon” în acest context are menirea de a defini rolul propagandiștilor/propagandonilor folosiți de stăpânii mass-media în calitate de prezervative/interpuși/”condoame”/”bulangii”, ”prostituate”, adică în calitate de persoane care se vând. Cel mai frecvent, în mediul virtual sunt numiți Propagandoni cei care reprezintă ”coloana a cincea antirusă occidentală de pe teritoriul Rusiei, toți moderatorii de emisiuni radiotelevizate din mass-media controlată de organizațiile neguvernamentale din SUA”.

Site-urile ucrainene, în special cele de limbă rusă, folosesc termenul Propagandon cu sensul de Propagandă (dezmățată a Moscovei împotriva Ucrainei), dar și cu sensul inițial din rusă, cel de propagandist (în serviciul Kremlinului).

Sinonimele românești relative, mai mult sau puțin ironice, unele însă destul de depreciative, ale neologismnului argotic Propagandon sunt vuvuzea, trompetă, caterincă, goarnă/gornist, flașnetă, trâmbiță/trâmbițaș, toboșar, răspândac, ciocănitoare, vândut, sculă/unealtă/instrument politic/de presă, gură, gureș, slugă/argat mediatic, lăutar de presă, curvă, cocotă, parașută, zdreanță, căzătură, coadă de topor, pupincurist, sicofant, clămpănitor, clănțău, leorbău, trăncălău, lehău/lehăitor, lingău, țucălar, papagal, câine/șacal/dulău de presă, agent etc. Niciunul dintre aceste sinonime nu concentrează atâta dispreț sincer cât se găsește în cuvântul Propagandon. El cuprinde sensurile tuturor sinonimelor sale românești de mai sus și încă ceva în plus.

Dacă acest neologism argotic rusesc tot a pătruns în limba română din Basarabia, se cuvine să ne întrebăm și noi, parafrazându-l pe Cațavencu, unul din personajele lui nenea Iancu Caragiale: ”Până când să n-avem și noi propagandonii noștri?”. ” Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi propagandonii noştri?… Rusia-şi are propagandonii săi, Ucraina-şi are propagandonii săi, până şi chiar prăpădita de Transnistrie-şi are propagandonii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are propagandonii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem propagandonii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!…”.

Nasc și la Moldova propagandoni! De așa bogăție nu ducem lipsă. Nu ne-a ferit Dumnezeu! A tunat și a plouat cu propagandoni. Sarcina Kremlinului este doar să-i găsească și să-i culeagă. Să-i pună-n pâine. Să le dea indicațiile de rigoare. Și propagandonii se aștern pe trebușoara lor de scule-bascule.

Plutonul de propagandoni locali completează armata de propagandoni de la Moscova pe care îi vedem în fiecare zi de pe ecranele televizoarelor, îi auzim bâzâind din studiourile posturilor de radio rusești și locale, iar ziarele și agențiile de presă ne inundă cu declarațiile lor focoase și belicoase. Ei țipă despre ”Uniunea Vamală” (poreclită și Vomală), despre rolul fundamental al găgăuzilor în păstrarea ”statalității moldovenești”, despre ”blocada economică a Transnistriei”, despre ”pericolul” unirii cu România, despre ”sălbăticia” Europei, despre ”imperialismul” românesc, despre ”ocupația românească”, despre ”limba moldovnească” distinctă de română, despre ”românizarea” moldovenilor, despre ”discriminarea rușilor”, despre fructele viermănoase din Moldova, despre ”vinurile moldovenești bune doar de vopsit gardurile”, despre ”cea de-a 655-a aniversare a întemeierii Republicii Moldova”, despre traiul pe vătrai al rusului de rând, despre ”prietenia multiseculară moldo-rusă”, despre ”avantajul” prezenței trupelor și armamentului rusesc în Moldova etc., etc. Este foarte aproape o nouă campanie electorală la Chișinău și propagandonii se vor desfășura din plin.

Toată lumea știe pe cine avem în vedere. Lista propagandonilor Moscovei la Chișinău e foarte lungă. Îngrijorător de lungă. Exagerat de lungă. Nu ne vom obosi cu întocmirea ei. Vă lăsăm dumneavoastră libertatea și satisfacția de a întocmi un top al propagandonilor Rusiei la Chișinău.

Ca să vă încurajăm, dăm doar câteva nume capi de listă, așa cum sunt ei cunoscuți în popor: 1. PropaganDondon; 2. BeȘelin; 3. Urinato Ussatâi; 4. Hormuzal; . Șirul rămâne deschis. Completați-l dumneavoastră, dragi cititori!

Așadar,

  1. PropaganDondon
  2. BeȘelin
  3. Urinato Ussatâi
  4. Hormuzal
  5. …………..
  6. …………..
  7. …………..

99. …………

199. ……….

1000. ……..