Secretarul de stat Victor Alexeev a prezentat Campania IASL în județele Vaslui și Vrancea

April 19, 2019

Campania Națională IASL derulată de MRP și instituțiile partenere a continuat ieri,18 aprilie, și în județele Vaslui și Vrancea, transmite Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

La fel ca în fiecare județ în care a fost prezentată campania, secretarul de stat Victor Alexeev a subliniat că scopul acestei acțiuni nu este de a-i încuraja pe tineri să urmeze studiile în străinătate sau să plece la muncă, ci de a conștientiza pericolele cu care se pot confrunta peste hotare.

De asemenea, a supus atenției faptul că această campanie are în vedere prevenirea asupra riscurilor la care se pot expune tinerii atunci când decid să continue studiile în afara granițelor sau să plece la lucru.

”Este cert faptul că nu îi putem împiedica pe cei care decid să plece din țară, dar aceștia trebuie să cunoască care sunt riscurile și cum pot evita să devină victime ale sclaviei moderne”, a spus secretarul de stat.

În cadrul evenimentului de la Vaslui, din Amfiteatrul Liceului Teoretic ” Mihail Kogalniceanu, au participat prefectul Eduard-Andrei Popica, președintele Consiliului Județean Dumitru Buzatu, inspectorul general adjunct Cristiana Botani, din partea AJOFM – consilier EURES Laura Toporăscu, de la ITM Auditor Carmen Traglă, ANITP – Centrul Regional Iași – Comisar de poliție Anamaria Stamatin, precum și Dorin Sepeniuc, reprezentantul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Vaslui. De asemenea, în sală s-au regăsit și reprezentanți ai asociațiilor elevilor din județul Vaslui, cadre didactice și elevi de la unitățile de învățământ din județ, în număr aproximativ de 150 de persoane.

În cursul aceleiași zile, Victor Alexeev a prezentat campania IASL și în județul Vrancea, la Focșani, la Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia”. Alături de secretarul de stat, au mai fost prezenți prefectul Hornea Sorin Ionel, vicepreședintele Consiliului Județean Cristian Dănuț, inspectorul general adjunct din cadrul ISJ, prof. Șelaru Aurel, de la ITM inspectorul general adjunct Sebastian Ciocan, reprezentanți AJOFM Daniela Brihoianu și Dantiș Marina, precum și un reprezentant din partea Primăriei Municipiului Focșani.

Evenimentul de la Focșani a reunit 150 de participanți, elevi, studenți și directori ai liceelor din județ.

Campania IASL continuă în toate județele țării.

Fii informat! Un cetățean informat este un cetățean câștigat!

Advertisements