LE MULȚUMESC TUTUROR ROMÂNILOR CARE AU FOST ALĂTURI DE MINE! CONTRACANDIDATUL MEU A FOST ÎNSUȘI BĂSESCU

December 11, 2012

romania-tricolor
Scrutinul pentru Parlamentul României s-a încheiat. Majoritatea românilor din Țară au votat masiv pentru candidații Uniunii Social Liberale, care a obținut cea mai categorică victorie electorală în ultimii 22 de ani.

Majoritatea USL în Camera Deputaților și în Senat va asigura stabilitatea sistemului politic românesc în următorii patru ani. Guvernul USL va fi instalat în timpul apropiat, până la sfârșitul acestei luni.

Rezultatele alegerilor în Parlamentul României au confirmat sondajele de opinie publică, dar și rezultatele de la Referendumul național din 29 iulie anul curent.

Liderii USL au reconfirmat atașamentul României față de Uniunea Europeană și NATO.

Victoria USL trebuie privită și ca o victorie împotriva regimului Băsescu, care a dezbinat Țara, aruncând-o în certuri, intrigi și polemici de uzură, acționând împotriva unității și solidarității naționale. Traian Băsescu a primit un vot de blam din partea majorității românilor din Țară.

Electoratul român din Basarabia a avut o rată de participare la vot de câteva ori mai mică decât în Țară, plasându-se sub 5%. Din cei peste 300 de mii de cetățeni români de la răsărit de Prut, au participat la vot peste 10 000. Urmează să analizăm cauzele obiective ale acestei situații.

Cu toate acestea, numărul de secții de votare deschise în Basarabia a fost insuficient. Trebuie să adresăm un cuvânt de reproș Ambasadorului României la Chișinău, Marius Gabriel Lazurca, pentru lipsa demersurilor de deschidere a unui număr mai mare de secții de votare.

Alegerile de ieri au confirmat că în Basarabia situația este invers proporțională cu cea din România. Majoritatea celor care au votat în Basarabia au exprimat opțiuni contrare opțiunilor majorității românilor din Țară. Acest fapt arată un grad ridicat de scindare între românii din Basarabia și românii din dreapta Prutului.

Una dintre concluziile pe care le tragem este că alegătorii din Basarabia nu au votat pentru programe și idei politice, nu au votat nici măcar pentru persoanele care au candidat, ci au votat pentru Băsescu.

Contracandidatul meu a fost însuși Băsescu.

Asta demonstrează că românii de la răsărit de Prut încă se pot lăsa impresionați de demagogia pseudopatriotică. Mulți dintre cei care au votat s-au lăsat amăgiți de propagandă și demagogie, dar, sunt sigur, dezamăgirea nu va întârzia să vină foarte curând. Băsescu a pierdut în Țară, în Europa, acolo unde se află marea masă de români.

Este clar că alegătorii români din Basarabia nu vor fi reprezentați la masa guvernării, ci vor trebui să aștepte patru ani în banca opoziției, având posibilități limitate în ceea ce privește mersul lucrurilor în Țară și schimbarea în bine a situației.

Nu le reproșez românilor basarabeni felul în care au votat. Îmi exprim doar părerea de rău că nu au reușit să fie pe aceeași lungime de undă cu românii din Țară, că sunt în continuare rupți de grijile și problemele fraților noștri de dincolo de Prut. Această ruptură și acest mod de contrapunere a basarabenilor față de majoritatea românilor poate accentua clișee false de percepție a Basarabiei în România, ceea ce noi nu ne-am dorit niciodată.

Vreau să le mulțumesc tuturor basarabenilor care au ieșit la vot.

Le mulțumesc fiecăturia dintre cei 1932 de români din colegiu care au înțeles importanța acestor alegeri pentru următorii patru ani și au votat Programul propus de mine.

Nu este nicio tragedie atunci când pierzi o mică bătălie locală, dar obții victoria într-un război ca cel pornit de un om neserios și iresponsabil ca Băsescu. Cu aceste alegeri, epoca Băsescu practic a luat sfârșit.

Vreau să mulțumesc conducerii PSD din România pentru încredere și pentru sprijinul acordat. Le mulțumesc domnului Victor Ponta, Președintele PSD, domnului Liviu Dragnea, Secretarul General al formațiunii, domnului Titus Corlățean, vicepreședinte PSD, doamnei europarlamentar PSD Viorica Dăncilă, care cunosc situația din Basarabia și trăiesc cu grijile și problemele noastre.

Le mulțumesc tuturor colegilor din Organizația PSD România în Republica Moldova, care mi-au fost alături și s-au implicat cu toată dăruirea în această campanie.

Vreau să precizez că rămân în continuare la datorie, în interesul românilor din Basarabia. Linia fierbinte pentru problemele privind cetățenia română și orice alte probleme întâmpinate de români va funcționa în continuare. Biroul doamnei europarlamentar Viorica Dăncilă la Chișinău va funcționa și de acum încolo, așa cum este firesc. Voi fi alături de Mitropolia Basarabiei, pe care o voi ajuta, așa cum am ajutat-o întotdeauna. Voi promova, pe linie de partid, proiectele de interes naționaL, care să apropie Basarabia de România. Voi fi alături de frații și surorile mele din Basarabia, pe care îi asigur de dragostea mea.

Victor ALEXEEV

Chișinău, 10 decembrie 2012


ALEGERI PARLAMENTARE. Cele mai recente REZULTATE PARŢIALE pe Țară. USL – LIDER DETAȘAT!

December 9, 2012

Rezultate Camera deputatilor
Rezultate 17.00
Biroul Electoral Central a anunţat că prezenţa la vot, la nivel naţional, până la ora 14.00, a fost de 20,56%.

În Bucureşti, prezenţa la vot, până la ora 14:00, a fost de 20,48%.

Acestea sunt cele mai recente rezultate parţiale publicate de CCSB:

CAMERA DEPUTAŢILOR

USL – 63%
ARD – 16%
PP-DD – 12%
UDMR – 4%
PRM – 1%
PER – 1%
PPMT – 0%
Altul – 0%
Minorităţi 3%

SENAT

USL – 65%
ARD – 16%
PP-DD – 12%
UDMR – 4%
PRM – 1%
PER – 0%
PPMT – 0%
Altul – 0%


TURISM ELECTORAL ȘI PROPAGANDĂ ELECTORALĂ LA UNGHENI ÎN TIMPUL VOTĂRII. UNUL DINTRE CONTRACANDIDAȚI ÎNCĂLCĂ LEGISLAȚIA ELECTORALĂ

December 9, 2012

În orașul Ungheni din Republica Moldova, în prima jumătate a zilei de duminică, 9 decembrie 2012, au început să sosească de la Iași, România, mai multe autocare cu studenți basarabeni din România, într-o procedură de turism electoral. Autocarele au fost întâmpinate de cetățeanul Anatol Arhire, deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Liberal. Cetățeanul Anatol Arhire a dirijat autocarele cu turiști electorali la secția de votare nr. 186 din incinta Biroului Consular al Românei din strada Mihai Eminescu nr. 35.

Totodată, cetățeanul Anatol Arhire s-a postat la poarta Biroului Consular al României, făcând propagandă electorală în favoarea candidatului Eugen Tomac.

Acest fapt constituie o încălcare flagrantă a legislației electorale române. Este vorba despre o contravenție prevăzută de Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.
Amintesc că, potrivit legislației române în vigoare, campania electorală pentru alegerile în Camera Deputaților și Senatul României s-a încheiat în ziua de 8 decembrie 2012, la ora 07.00. Începând cu această limită de timp, orice activitate propagandistică în favoarea oricărui candidat cade sub incidența legilor române, constituind o încălcare flagrantă.

Organizarea turismului electoral constituie, de asemenea, o contravenție.

Agenția Moldpress a anunțat, citând portalul http://www.basarabeni.ro, că din București vor pleca autocare care să ducă studenții basarabeni la vot în Republica Moldova. Transportul va fi gratuit.
Pe portalul citat se pot vedea bannere și mesaje electorale pro Eugen Tomac, unul din candidații pentru un loc în parlament pentru un colegiu ce cuprinde și Republica Moldova.
De asemenea, Organizația Studenților Basarabeni și portalul http://www.basarabeni.ro au fost finanțate de către Eugen Tomac din fondurile Departamentului Românilor de Pretutindeni în perioada în care acesta a fost șef la DRP.

Agenția Moldpress precizeză că turismul electoral este considerat ilegal în România și acesta este caz penal și pentru cel care oferă serviciul cât și pentru cel care îl acceptă. Legat de acest lucru au fost depuse plângeri penale de către reprezentați ai contracandidaților și cazul urmează a fi cercetat, liderii organizațiilor studențești fiind considerați responsabili de încercarea de a oferi Mită Electorală, lucru care de asemenea se sancționează.

Autoritățile române i-au îndemnat pe români să nu cadă în ispita unor asemenea nereguli, deoarece răspunderea este una penală.

Vom reveni cu alte informații de la Ungheni privind încălcările legislației electorale române și turismul electoral organizat de echipa candidatului Eugen Tomac.

Nu vă lăsați influențați de mijloacle ilegale la care recurg cei care nu sunt în stare să participle cinstit la competiția electorală!

Victor ALEXEEV
Mergi la VOT
Votul tau conteaza


UNUL DINTRE CONTRACANDIDAȚI A ÎNCĂLCAT LEGISLAȚIA ELECTORALĂ ȘI LA CĂUȘENI

December 9, 2012

La Căușeni, în prima jumătate a zilei de duminică, 9 decembrie 2012, la o distanță mai mică de 50 de metri de secția de votare nr. 187 din incinta Casei Limbii Române (strada Mihai Eminescu nr. 29), precum și la Piața agricolă din orașul Căușeni, cetățeanul Constantin Vlas din acest oraș a distribuit mai multe materiale electorale (ziare și pliante) ale contracandidatului meu, Eugen Tomac, făcând deschis propagandă electorală.

Acest fapt constituie o încălcare flagrantă a legislației electorale române.

Amintesc că, potrivit legislației române în vigoare, campania electorală pentru alegerile în Camera Deputaților și Senatul României s-a încheiat în ziua de 8 decembrie 2012, la ora 07.00. Începând cu această limită de timp, orice activitate propagandistică în favoarea oricărui candidat cade sub incidența legilor române, constituind o încălcare flagrantă.

Vom reveni cu alte informații din terirotiu privind abuzurile la care se dedă acest contracandidat și unii adepți ai săi. Nu vă lăsați influențați de mijloacle ilegale la care recurg cei care nu sunt în stare să participle cinstit la competiția electorală!

Victor ALEXEEV
Mergi la VOT
Votul tau conteaza


LA CAHUL, UNUL DINTRE CONTRACANDIDAȚI A ÎNCĂLCAT LEGISLAȚIA ELECTORALĂ

December 9, 2012

La Cahul, între ora 07.00 a zilei de sâmbătă, 8 decembrie 2012, și ora 10.00 a zilei de duminică, 9 decembrie, la o distanță mai mică de 50 de metri de secția de votare nr. 181 din incinta Consulatului General al României (strada B. P. Hașdeu nr. 11), au fost lipite mai multe afișe electorale ale contracandidatului meu, Eugen Tomac, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a legislației electorale române. Respectivele afișe electorale, conținând îndemnul de a vota în favoarea acestui contracandidat, au fost eliminate abia astăzi la ora 10.00, urmare a intervențiilor repetate și insistente ale reprezentanților USL adresate Biroului electoral al secției de votare nr. 181.

Amintesc că, potrivit legislației române în vigoare, campania electorală pentru alegerile în Camera Deputaților și Senatul României s-a încheiat în ziua de 8 decembrie 2012, la ora 07.00. Începând cu această limită de timp, orice activitate propagandistică în favoarea oricărui candidat cade sub incidența legilor române, constituind o încălcare flagrantă.

Primim din teritoriu mai multe semnale privind abuzurile la care se dedă acest contracandidat. Nu vă lăsați influențați de tertipurile și mijloacle ilegale la care recurg cei care nu sunt în stare să participle cinstit la competiția electorală!

Vom reveni cu alte informații.

Victor ALEXEEV
Mergi la VOT
Votul tau conteaza


MITĂ ELECTORALĂ? STUDENȚII BASARABENI ADUȘI DIN ROMÂNIA LA VOT CU AUTOCARUL

December 9, 2012

Organizația Studenților Basarabeni anunță pe portalul http://www.basarabeni.ro că din București vor pleca autocare care să ducă studenții basarabeni la Vot în Republica Moldova. Transportul va fi gratuit.
Sunt puse la dispoziție și două numere de telefon și adresa de email. De asemenea ne puteți contacta la: 0763437906, 0748777861 sau la osb_buc@yahoo.com.

Pentru tinerii care au pașaport românesc, indiferent de domiciliu, vor pleca spre Chișinău autocare ce vor asigura transportul gratuit pe direcția București-Chișinău, Chișinău-București se precizează pe portalul http://www.basarabeni.ro.

După cum bine se vede este doar pentru tinerii care au pașaport românesc, adică pentru cei care Vor Putea Vota. Ceilalți să își plătească din moment ce nu pot vota.

Pe portal se pot vedea bannere și mesaje electorale pro Eugen Tomac, unul din candidații pentru un loc în parlament pentru un colegiu ce cuprinde și Republica Moldova.

De asemenea, Organizația Studenților Basarabeni și portalul http://www.basarabeni.ro au fost finanțate de către Eugen Tomac din fondurile Departamentului Românilor de Pretutindeni în perioada în care acesta a fost șef la DRP.

http://www.basarabeni.ro/stiri/articol/campania-voteaza-pentru-basara-1695/

Turismul electoral este considerat ilegal în România și acesta este caz penal și pentru cel care oferă serviciul cât și pentru cel care îl acceptă. Legat de acest lucru au fost depuse plângeri penale de către reprezentați ai contracandidaților și cazul urmează a fi cercetat, liderii organizațiilor studențești fiind considerați responsabili de încercarea de a oferi Mită Electorală, lucru care de asemenea se sancționează.

Autoritățile române îndeamnă pe români să nu cadă în ispita unor asemenea nereguli deoarece răspunderea este una penală.

Sursa: http://moldpress.info

Echipa mea monitorizează situația și va reveni cu noi informații privind neregulile și ilegalitățile la care se dedau în continuare contracandidații mei.

Victor ALEXEEV
Mergi la VOT

Votul tau conteaza


UNUL DINTRE CONTRACANDIDAȚI ÎNCALCĂ FLAGRANT LEGISLAȚIA ELECTORALĂ

December 9, 2012

Mergi la VOT
Potrivit legislației române în vigoare, campania electorală pentru alegerile în Camera Deputaților și Senatul României s-a încheiat în ziua de 8 decembrie 2012, la ora 07.00. Începând cu această limită de timp, orice activitate propagandistică în favoarea oricărui candidat cade sub incidența legilor române, constituind o încălcare flagrantă.

În pofida acestui fapt, canalul PRO TV Chișinău a contiuat să difuzeze în data de 8 decembrie 2012 spoturi de promovare electorală a unuia dintre contracandidații mei.

În această situație, de evident abuz și încălcare a legislației române în vigoare, au fost depuse sesizări oficiale pe numele doamnei Mădălina Afrăsinei, Președinte al Biroului Electoral Central pentru Străinătate, precum și pe umele doamnei Ana-Maria Pătru, Președinte al Autorității Electorale Permanente.

Vom reveni cu alte informații privind mijloacele frauduloase și ilegale pe care contracandidatul Eugen Tomac le folosește, în disperare de cauză, în goana după putere.

Victor ALEXEEV
Votul tau conteaza