SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ROMÂNII DIN BASARABIA

November 27, 2012

Dragii mei români basarabeni, iubiți frați și surori!

Sunt Victor Alexeev și am hotărât, împreună cu prietenii mei de la București, să candidez din partea Uniunii Social Liberale (USL) pentru un mandat de deputat în Camera Deputaților din Parlamentul României.

Colegul meu de alianță Cristian David, senator de Vaslui, candidează alături de mine pentru un mandat de senator.

Și eu, și prietenul meu Cristian David avem credința că alături de voi eforturile, demersurile, priceperea și energiile noastre vor duce la atingerea scopului de unitate, solidaritate și bunăstare materială și culturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Am fost, sunt și voi fi unionist. Colegul și prietenul meu Cristian David are același crez politic. Ne-am dat mâna peste Prut, ca să apropiem cele două maluri ale râului care trebuie să ne unească, nu să ne despartă. 

Am apărat pământul strămoșesc cu arma în mână, în Războiul de pe Nistru, din 1992, și nu m-am temut să-mi dau viața pentru Neam și Țară, pentru Tricolor, pentru Limba Română, pentru valorile noastre românești.

Pentru tot ceea ce am făcut cu dăruire și riscându-mi viața, MGB/KGB de la Tiraspol a intentat un dosar penal, cerând pentru mine 25 de ani de detenție pentru “tentativa de răsturnare a puterii de stat în Republica Moldovenească Nistreană”. Mă onorează că dușmanii de secole ai românilor și-au făcut din mine o țintă vie.

Bunicul meu după mamă, Sava Ciobanu, a fost deportat în Siberia, la 6 iulie 1949, revenind din GULAG abia după moartea criminalului Stalin.

Bunicul meu după tată, Grigore Alexeev, notar român la Volintiri, Cetatea Albă, a decedat în 1946 în urma arestării, anchetării, torturării și schingiuirii de către NKVD-iștii sovietici, la Olănești.

Nu mă voi muta cu traiul la București, voi merge acolo numai pentru ședințele parlamentare și activitate în interesul românilor basarabeni, voi rămâne în schimb alături de alegătorii mei din Basarabia. Este corect ca orice parlamentar să locuiască în circumscripția în care candidează, alături de români, trăind cu grijile și problemele lor de fiece zi.

Nu-mi plac demagogii și cei care își fac capital politic pe seama problemelor pe care le au românii de peste hotare. Îmi plac oamenii de cuvânt și de acțiune, oamenii de caracter.

Avem, înpreună cu prietenul meu Cristian David, o ofertă concretă, cuprinzătoare, realistă și utilă. Puteți lua cunoștință de Programul nostru politic în avantajul românilor din Basarabia și de peste hotare aici, vizitând site-ul meu: https://victoralexeev.wordpress.com/.

Ne-am inspirat în alcătuirea Programului nostru politic, urmărind realitatea în care trăim, problemele concrete pe care le întâmpinăm, precum și soluțiile juste, constructive și realiste propuse de alți români din Basarabia și din Țară, cărora nu li s-a dat curs până acum.

Prioritatea noastră este recunoașterea cetățeniei române pentru toți românii din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei. Cetățenia română – simplu și rapid, fără niciun fel de taxe – este dreptul nostru istoric și constitutional.

Programul nostru politic ”România pentru toți românii!”, care prevede 28 de măsuri legislative, administrative, economice și identitar-culturale, este bine primit și apreciat de românii din Basarabia, care s-au săturat de populism și demagogie și așteaptă soluții concrete, practice, în folosul lor.

Vrem ca peste patru ani orice român din Basarabia să poată spune împăcat: Alexeev și David au făcut ceva bun pentru mine!

Promitem doar ceea ce putem face și facem doar ceea ce folosește Neamului meu și Țării noastre, România.

Avem sprijinul garantat al majorității parlamentare a Uniunii Social Liberale, creditată cu 62% din opțiunile de vot ale românilor din Țară. USL este cea mai puternică alianță din România ultimilor 20 de ani.

Suntem bucuroși că alături de noi în această campanie sunt domnii Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe al României, și Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru al Țării.

Avem nevoie de sprijinul fiecărui român din Basarabia, căruia îi spunem: Voteză util! Ține minte: Votul tău trebuie să ajungă la Putere, nu în Opoziție! Basarabenii trebuie să fie la Putere, nu în Opoziție!

Sunt ca voi și dintre voi! Sunt cu voi și pentru voi!

Așa am fost și voi fi întotdeauna, al vostru,

Victor ALEXEEV

Chișinău, noiembrie 2012

https://victoralexeev.files.wordpress.com/2012/11/mandru-ca-sustin-usl.jpg

Pentru informaţii suplimentare: https://victoralexeev.wordpress.com/

email: alexvictor758@gmail

tel.: 060008040, 060008050, 060008060, 060008070, 079403000

Advertisements