ROMÂNIA NU-I RUSIA: 3,2 MILIOANE DE VOTANŢI BĂSESCU AU ÎNCEPUT ŞCOALA

Completez rândurile mele de ieri cu câteva rânduri adresate unui mahăr european care-mi produce greață. Îl cheamă Barroso.

Școlile, unele mai văruite, altele mai scâlciate, și-au deschis porțile. Emoții și înfrigurări. Părinți care pot acoperi cheltuielile și părinți care, cu toate că-și iau de la gură, nu izbutesc. Copii îmbrăcați cu hăinuțe noi și copii care astupă cu greu suferința că ei n-au. E, după atâtea bâlbe legate de câți suntem noi, românii, prima cifră care strivește și trimite la colț orice îndoială. 3,2 milioane de școlari au năvălit luni spre instituțiile de învățământ. Sunt înscriși, sunt prezenți, au date de naștere care-i arată minori. Deci avem 3,2 milioane de tineri școlari, tânăr școlar fiind și cel din clasa zero, înghesuit cam prea iute în bancă, îndesat cu nasul în niște responsabilități care-l cam depășesc. Emoțional, mai ales. Lor li se adaugă sugarii, lumea cu suzetă și biberon. Toți, absolut toți, în marea bătălie politică din această vară au fost socotiți de Barroso și de Merkel și de Reding, votanți ai lui Traian Băsescu. Ei, luați drept cetățeni cu drepturi depline, inclusiv la vot, neducându-se la vot au fost numărați drept simpatizanți ai demisului. N-am întâlnit minciună mai urâtă și porcărie electorală mai mare. Recensământul ultim ne-a arătat ca fiind 19 milioane de capete de locuitor. Cei care l-au reinstalat pe Băsescu la Cotroceni ne-au luat pe toți de votanți, adică de fraieri. Da, dar ce aveți cu copiii?

Doamnă Merkel, madam Vivian Reding, românii au și copii. Uitați-vă azi în curțile pline ale școlilor. Cum să le puneți în cârcă cvorumul, că adică au absentat la vot din iubire pentru Băsescu? Nu suntem un popor exclusiv major, din persoane de peste 18 ani. Copiii noștri și nepoții noștri ar vrea să iubească școala și cartea și o viață construită frumos, cum au citit ei în basme. Cum puteți spune că 8,5 milioane de votanți nu-s destui, nu-s jumătate plus unu sau plus zece, cum puteți număra, în această ecuație a umilinței, copiii noștri ca votanți băsiști prin neprezentare? Întrebați-i dacă-l iubesc pe cel care le-a tăiat laptele praf, pe cel care le-a sărăcit bunicii, pe cel care a îndatorat România încât și copiii copiilor lor se vor naște datori și săraci, întrebați-i dacă-l iubesc pe cel care-a desființat 3000 de școli, în procesul de modernizare a sărăciei împrăștiate pe coclauri și prin uitate cătune. Faceți un test de onoare și primiți răspunsul copiilor din România pe care i-ați băgat prematur, fără să le cereți acceptul, într-un joc electoral murdar.

Cetățene Barroso, de ce te bagi cu bocancii în viața unei țări pe care n-o cunoști decât din supușenia servitoarei românce pe care o ai în casă? Suntem, te anunț, o bucată importantă din Europa, iar România nu-i și n-a fost niciodată Băsescu și a lui Băsescu. România are suflet, Barroso, iar mecla ta insultătoare față de mine și de el și de noi și de votul nostru, te descalifică din demnitatea pe care pretinzi că o ai. Dacă te-aș întâlni, te-aș saluta cu huoo. Tu și câteva muieri portocalii, una de la noi, ați reușit performanța de a aduce în țara mea, care n-avea așa ceva, eurosceptici și chiar eurodușmani, mulți, din ce în ce mai mulți ai proiectului unional. E și pentru că vrei și vreți, într-un proiect care ucide democrația, să-l mențineți pe Băsescu și apoi, făcându-l premier, să-l recalificați Putin. Te anunț Barroso, până voi avea șansa să te întâmpin cu un ou clocit în frunte, că Băsescu nu-i Putin, nu pentru că n-ar avea destulă câinoșenie în el, ci pentru că România nu-i Rusia.

Lucian Avramescu

sursa: http://ampress.ro

Advertisements

2 Responses to ROMÂNIA NU-I RUSIA: 3,2 MILIOANE DE VOTANŢI BĂSESCU AU ÎNCEPUT ŞCOALA

  1. gân-dacul cititor says:

    Ce poze avem aici?
    În ordine, de sus în jos:
    1. O mască de cauciuc (Guignol)
    2. O arătare fioroasă; ţineţi-o departe de copii, altmiteri aceştia vor face pipi în somn.
    3. O mască mortuară.
    Se vede treabă că se apropie sărbătoarea de Halloween, la noi în România ea va fi decalată pe 9 decembrie, iar unii – mai grijulii – au început deja să se pregătească.

  2. Titirez says:

    Din ciclul “Cele mai inalte cugetari ale unui idiot roman”!! (continuare in numarul viitor.)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: