AMERICANII SPERĂ CA VOINŢA POPORULUI ROMÂN SĂ TRIUMFE LA REFERENDUMUL DIN 29 IULIE 2012

COMUNICAT

 Organizaţia PSD România în Republica Moldova prezintă mai jos traducerea în limba română a Analizei semnate de John Podesta, şef al echipei preşedintelui Bill Clinton în timpul mandatului acestuia la Casa Albă, analiza publicată de Center for American Progress (Centrul American pentru Progres), organizaţie condusă de foşti şi actuali influenţi formatori de opinie afiliaţi Partidului Democrat, din rândurile căruia provine şi preşedintele în exercitiu, Barack Obama, cotat favorit la câştigarea alegerilor prezidenţiale de anul acesta.

Pretenţiile unor repuţati comentatori internaţionali, precum Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, ameninţând stabilitatea economică, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia!

Cu ceva mai mult de două săptămâni în urmă, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu, un fost căpitan de vas maritim, care a colaborat cu Securitatea (poliţia secretă a României), înainte de revoluţia din 1989, care a pus capăt domniei liderului comunist Nicolae Ceausescu. Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii continue de corupţie, deturnare a rezultatului voturilor şi comportament indecent, după ce a devenit pentru prima dată preşedinte, în 2004. A fost suspendat, pentru prima oară, în urmă cu cinci ani, după acuzaţiile conform cărora ministrul Justiţiei, Monica Macovei, apropiata sa, orchestra procese fundamentate politic.

Imediat după numirea sa, primul ministru Ponta a căutat să se focalizeze pe măsurile necesare redresării economiei, nu pe politică. Angajandu-se, pe de o parte, să respecte angajamentele externe ale României, cu FMI şi Banca Mondială, Ponta a încercat să promoveze creşterea economică şi capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. În paralel, a majorat salariile din sectorul public şi a returnat sumele reţinute ilegal pensionarilor. Aceste măsuri au asigurat o victorie de proporţii pentru Uniunea Social Liberală în alegerile locale de la începutul lunii iunie. Drept raspuns, preşedintele Băsescu a început un atac pervers, în plan personal şi politic, la adresa primului ministru. Băsescu a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a bloca reformele, abuzând de prerogativele sale constituţionale.

În acest climat tensionat, USL a înlocuit preşedintii celor două camere parlamentare şi l-a suspendat pe preşedinte, decizii confirmate de Curtea Constituţională. Cu toate că majoritatea judecătorilor Curţii au fost nominalizaţi chiar de preşedintele Băsescu, aceasta a decis că preşedintele a încălcat Constituţia, uzurpând şi diminuând rolul şi atribuţiile primului ministru şi ale Parlamentului şi că nu şi-a respectat mandatul de moderator între puterile statului.

Un referendum va avea loc duminică, în decursul căruia românii vor avea oportunitatea să decidă viitorul preşedintelui suspendat. Sondajele de opinie arată ca 80 la suta din populaţie este împotriva preşedintelui Băsescu. Totuşi, Curtea Constituţională i-a oferit acestuia o portiţa de scăpare, cu o decizie care a tăiat iniţiativa Parlamentului de a modifica legislaţia, pentru a permite demiterea preşedintelui cu o majoritate simplă a electorilor. Viitorul preşedintelui va fi determinat, prin urmare, de numărul de voturi, un cvorum de participare fiind necesar. Imediat după decizia Curţii, primul ministru Ponta le-a scris preşedintilor celor două camere ale Parlamentului, insistând ca opinia judecătorilor să fie respectată – ceea ce cu greu poate fi descris drept reacţie a unui tiran nedemocrat, avid de putere. Ulterior, pe măsură ce criza s-a adâncit şi internaţionalizat, primul ministru a încercat să acţioneze şi să se exprime raţional şi apărând deciziile Curţii Constituţionale.

Dacă şi preşedintele Băsescu ar fi manifestat acelaşi respect pentru agenda Guvernului şi pentru Constituţie, atunci perspectivele economice ale ţării ar fi fost mai surâzătoare, iar democraţia mai sănătoasă. Sperăm şi ne aşteptăm ca vointa poporului român să triumfe. Pe termen scurt, este o chestiune de prezenţă la vot; pe termen lung, este mai mult o chestiune de timp”.

Articolul original poate fi citit aici:

http://www.americanprogress.org/issues/2012/07/romanian_primeminister.html

Organizaţia PSD România în Republica Moldova

Chişinău, 25 iulie 2012

Advertisements

15 Responses to AMERICANII SPERĂ CA VOINŢA POPORULUI ROMÂN SĂ TRIUMFE LA REFERENDUMUL DIN 29 IULIE 2012

  1. Good game, Felicia says:

    Iar eu sper sa nu se faca pragul electoral, sa ramane base si sa plece crin
    apoi sa plece si base
    si sa scapam de USL si PDL
    mafie oribila

    –Cu drag, Felicia

    • DE CE TREBUIE DEMIS MONSTRUL MAFIOT TRAIAN BASESCU says:

      DE CE TREBUIE DEMIS MONSTRUL MAFIOT TRAIAN BASESCU LA REFERENDUMUL DIN “29 IULIE 2012” SI TRIMIS LA PUSCARIA RAHOVA:

      A VANDUT INTR-UN MOD MAFIOT FLOTA NATIONALA A ROMANIEI DE 310 NAVE COMERCIALE SI 46 NAVE DE PESCUIT OCEANIC INTRE 1992-2000 SI A LASAT PE DRUMURI PESTE 20000 DE NAVIGATORI SI FAMILIILE ACESTORA = DA
      A IMPUS CELEBRA ROVINIETA FURAND IN ACEST FEL BANII CELOR CARE PLATEAU TAXA = DA
      A JEFUIT CONTURILE CFR SI A DAT AFARA ANGAJATII ACESTEI COMPANII NATIONALE = DA
      A JEFUIT SI A PRODUS DOAR SCANDAL LA PRIMARIA CAPITALEI = DA
      SI-A DAT SINGUR O CASA IN STR.MIHAILEANEANU DIN CAPITALA = DA
      A BAGAT ZAZANIE SI A INCAIERAT LA MODUL PRIMITIV TOATE CATEGORIILE SOCIALE,PROFESIONALE,POLITICE DIN ROMANIA DIN POZITIA DE PRESEDINTE AL STATULUI = DA
      A PRODUS DIFERENDE POLITICE SI DE RESPONSABILITATE JURIDICA CU TOTI PRIM-MINISTRII ROMANIEI = DA
      A DUS O POLITICA DE REVENIRE A METODELOR FOSTELOR SERVICII DE SECURITATE COMUNISTE IN VIATA PRIVATA A ROMANILOR = DA
      A DISPUS IN MOD TOTAL ILEGAL SI AUTOCRAT TAIEREA SALARIILOR BUGETARIILOR,PENSIILOR,ALOCATIILOR DE SOMAJ,DE MATERNITATE,A ORICAROR TIPURI DE SPORURI SALARIALE = DA
      A CERUT PENSIONARILOR SA IASA CAT MAI REPEDE DIN SISTEM PE CALE NATURALA(MOARTE) = DA
      A INCHIS DIN DISPOZITIA SA EXPRESA PESTE 100 DE SPITALE,PESTE 1000 DE UNITATI SCOLARE,TRIMITAND LA MOARTE SUTE DE SUFERINZI SAU REINSTITUIND IN ROMANIA ANULUI 2012 ANALFABETISMULUI PRIN INCURAJAREA ABSENTEISMULUI SCOLAR = DA
      A IMPUS CRESTEREA TVA LA 24% = DA
      A IMPUS UN NOU COD AL MUNCII SI UN NOU COD DE DIALOG SOCIAL DE FACTURA FASCISTOIDA,PRIN ASUMAREA IN PARLAMENT DE CATRE GUVERNUL BOC A ACESTOR LEGI = DA
      A IMPUS O NOUA LEGE A EDUCATIEI DE FACTURA FASCISTOIDA REDUCAND CADRELE DIDACTICE LA STATUTUL DE AGENTI ELECTORALI PENTRU PDL = DA
      A GIRAT FURTUL R.ANASTASE LA LEGEA PENSIILOR PRIN METODA 80=160 = DA
      A GIRAT O CLICA OLIGARHIC-FINANCIARA CONDUS DE AMANTA SA INTIMA E.UDREA SI DE CELEBRI REGI AI ASFALTULUI = DA
      DETINE IN CONTURI DIN SINGAPORE,BAHAMAS,CAYMAN SI ALTE PARADISURI FINANCIARE O AVERE ESTIMATA LA PESTE 2 MILIARDE EURO ADMINISTRATE DE OAMENII SAI DIN UMBRA = DA
      DORESTE IN CONTINUARE DISPARITIA A PESTE 100000 PATURI DE SPITAL DIN 125000 EXISTENTE IN MOMENTUL DE FATA = DA
      DORESTE UN SISTEM PRIVAT DE SANATATE DOAR PENTRU CEI CU BANI = DA
      A MARTURISIT CA EL NU POATE CONDUCE O INSTITUTIE IN MOD DEMOCRATIC = DA
      DORESTE IN CONTINUARE TAIEREA SALARIILOR,PENSIILOR,ORICAROR AJUTOARE SOCIALE LEGALE SI PERPETUAREA LA BUGETUL ROMANIEI A CLIENTELEI SALE OLIGARHICO-FINANCIARO-POLITICA = DA
      SE POT ADAUGA MULTE SI MULTE ALTE MOTIVE CERTE PENTRU DEMITEREA ACESTUI MONSTRU CU CHIP UMAN…

      DE FIECARE DINTRE NOI DEPINDE CE VREM LA REFERENDUM: DICTATURA BASESCU-VOTEAZA NU / UN NOU INCEPUT PENTRU VIITORUL NOSTRU SI DEMOCRATIE-VOTEAZA DA

      VINO LA VOT SI EXPRIMA CE ITI DORESTI : DICTATURA OLIGARHIC-FINANCIARO-POLITICA A LUI TRAIAN BASESCU SAU DEMOCRATIE SI VIITOR PENTRU COPII TAI.

      ADAUGATI SI ALTE MOTIVE LA ACEASTA LISTA PENTRU DEMITEREA MONSTRULUI MAFIOT CU TRASATURI UMANOIDE TRAIAN BASESCU SI DATI MAI DEPARTE….

      • Dragos Descalecatorul says:

        Voronin te-a auzit si o sa voteze “Da” la referendum. Iar noi nu iesim.

      • Voronin nu e român şi nu are cum vota la nici un scrutin din România. Noi, românii responsabili, ieşim la toate consultările populare din Ţară. Punct şi sănătate!

  2. Ionel says:

    alexvictor758
    miroase-a disperare, mai bine-nchide blogul ca de luni iti cauti alt partid

  3. Dragos Descalecatorul says:

    Auzi Alexeev, Voronin e unicul care a laudat junta Ponta-Antonescu. Sau ai mai gasit vreun om politic omagiindu-i pe acesti 2 parveniti-mincinosi?

    Matale ce vrei, sa ne scoti din Europa? Delirezi pe drojdii.

    P.S. Voronin are pe undeva un pasaport romanesc emis de Ponta. Sunt sigur.

    • Voronin, prietenul lui Băsescu, are o gură care vorbeşte fără el. Mă doare în cot ce vorbeşte acest moşneag pentru a băga zâzanie între români. Dacă dumneata ai încredere în spusele lui Voronin şi te uiţi în gura lui, atunci îmi pare rău pentru dumneata. Salut.

  4. Dragos Descalecatorul says:

    Basescu nu a fost niciodata prietenul lui Voronin. Nu inventa. Ai invatat de la amicul tau plagiator sa minti?

    P.S. Gura pacatosului adevar vorbeste – proverb românesc. In acest caz Voronin e pacatosul. Si-a laudat acolitii. Stie Vova ce sa laude.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: